Faceți căutări pe acest blog

luni, 18 august 2014

Margareta Paslaru intr-un minidocumentar Agerpres

Am descoperit un minumat articol publicat de Agerpres la aniversarea Margaretei Paslaru.

Sursa: Agerpres / 09.07.2014 / Documentare — Marina Bădulescu, editor: Irina Andreea Cristea


DOCUMENTAR: Margareta Pâslaru - o viață închinată muzicii și actelor umanitare

Este una dintre cele mai mari și apreciate soliste de muzică ușoară ale acestei țări, care a impresionat prin timbrul său grav, total aparte, dar a cucerit și prin cei mai frumoși ochi albaștri din muzica românească. Margareta Pâslaru - care la 9 iulie 2014 împlinește 71 de ani - a adus bucurie prin muzică, iar în ultima vreme a adus bucurie prin generozitatea sa, acționând în numeroase campanii de caritate.

 Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES ARHIVĂ

S-a născut la 9 iulie 1943, în București. Și-a făcut debutul, elevă fiind, în muzica ușoară, în 1958, la un eveniment, care a avut loc la Casa de Cultură Grivița Roșie. Acolo a fost descoperită de Ileana Pop, care realiza transmisii TV de la Casa de Cultură, în care apare și Margareta. În acea perioadă a obținut Premiul I pe Capitală, la Festivalul artiștilor amatori.

Într-o emisiune dedicată sportivilor români participanți la Olimpiada de la Roma, ''Toată lumea face sport'', din 10 iulie 1960, este solicitată de realizatori (Valeriu Lazarov și George Mihalache) și cântă ''Picolissima serenada'' în limba italiană. După aceea, lansează, cu Marina Voica, un cântec care a devenit un mare șlagăr al anilor '60 — ''Pe aripa vântului''. După 15 ani, cele două artiste au lansat, la Mamaia, șlagărul ''Baladă''.

Click video: Marina Voica si Margareta Paslaru "Balada": https://www.youtube.com/watch?v=da3Y112vLXw

În 1959 tânărul compozitor George Grigoriu, auzind-o cântând și apreciindu-i timbrul special, compune pentru eleva Pâslaru Margareta ''Chemarea mării''- "Și-n apa mării", cum o numea publicul.  Înregistrată la Radio România, piesa în interpretarea tinerei soliste devenine un mare șlagăr.  ''Chemarea mării'' marchează și debutul discografic al Margaretei, bătând toate recordurile de vânzare în 1961. Mai târziu, George Grigoriu a fost cel care a numit-o ''un mit al muzicii ușoare''.

Click video: Margareta Paslaru "Chemarea marii": https://www.youtube.com/watch?v=unwgVCeoISo

Discul de Aur — primit în 1968 — o catapultează la Cannes, anul următor, unde i se decernează Trofeul M.I.D.E.M. și apare pe aceeași scenă cu Ginette Reno, James Last, Tunes Dizzeie, Muslim Magomaev, Patty Pravo, Jaffa Jarkoni, Juan Manuel Serrat, Amalia Rodriguez, Dalida, Mireille Mathieu, Udo Jurgens, Adriano Celentano.

A studiat pian, balet, pictură, cursul de perfecționare de pe lângă Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă (Ministerul Culturii), la clasa Cameliei Dăscălescu. Sculptorul Ion C. Dimitriu-Bârlad a fost bunicul Margaretei Pâslaru. 

Margareta în 1992 
Foto: (c) REPRODUCERE / AGERPRES ARHIVĂ

Urmează o ascensiune rapidă pentru tânăra cântăreață, care lansează șlagăr după șlagăr: ''Mandolina mea'' și ''Polca dragostei'' de George Grigoriu, ''Două rândunici'' de Radu Șerban, ''Cum e oare?'' de Florin Bogardo, ''Margarete'' de Temistocle Popa, ''Va veni o clipă'' de Paul Urmuzescu. În același timp, realizatorul Valeriu Lazarov, o invită (pe lângă emisiunile curente de varietăți) să cânte și să joace în trei scurtmetraje muzicale de televiziune, pentru străinătate, premiate la Montreaux și Cairo.

Click video: Margareta Paslaru "Doua randunici":   https://www.youtube.com/watch?v=pxkM4FHrFIM
Click video: Margareta Paslaru "Cum e oare":     https://www.youtube.com/watch?v=_7xBsuI0xfQ
Click video: Margareta Paslaru "Un baiat":       https://www.youtube.com/watch?v=U4aRTYUoZsw
Click video: Margareta Paslaru "Va veni o clipa":       https://www.youtube.com/watch?v=yoa4OOoGUv4

Vocea cu infinite posibilități de exprimare și timbrul grav al Margaretei îi inspiră atât pe compozitorii clasici ai muzicii ușoare, precum Henry Mălineanu, George Sbârcea, Camelia Dăscălescu, Aurel Giroveanu, Edmond Deda, Nicolae Kirculescu, cât și pe cei tineri pe atunci — Temistocle Popa, Florin Bogardo, Ion Cristinoiu, Marcel Dragomir, Marius Țeicu. Au fost 65 de compozitori care i-au încredințat creațiile lor.

Astfel Margareta Pâslaru își creează un repertoriu vast, la care se adaugă șlagăre internaționale: ''Trandafirii tăi'', ''În grădina bucuriilor'', ''Harap Alb'', ''Spuneam că nu-mi pasă'', ''Poate vreți să dansați'', etc. Din repertoriul său sunt înregistrate aproximativ 680 de melodii la Radio, Electrecord, Televiziune, piese cântate în turneele din țară și străinătate. Apreciata cântăreață evoluează excelent ca actriță în teatru și film, abordează folclorul, începe să compună cu originalitate muzică și text, acompaniindu-se la pian.

Click video: Margareta Paslaru "Balalaica":         https://www.youtube.com/watch?v=dZhJWog30g4
Click video: Margareta Paslaru "Sa nu uitam sa iubim trandafirii":         https://www.youtube.com/watch?v=CaRAd5aiXus
Click video: Margareta Paslaru "In gradina bucuriilor":  https://www.youtube.com/watch?v=1UCPsx5_VYg

Margareta Pâslaru este distribuită de maestrul Liviu Ciulei, alături de Toma Caragiu, în 1964, în piesa ''Opera de trei parale'' de Bertold Brecht, în rolul Polly Peachum, la Teatrul "Lucia Sturdza Bulandra". Piesa s-a jucat în patru stagiuni, aproximativ 400 de reprezentații, și a beneficiat de o distribuție de excepție: Clody Bertola, Victor Rebengiuc, George Măruță și Rodica Tapalagă.

Click video: Margareta Paslaru si Toma Caragiu in piesa „Opera de trei parale":  https://www.youtube.com/watch?v=WeS4YfEVcxw

Este distribuită, în 1968, în spectacolul de teatru radiofonic ''Nu sunt Turnul Eiffel'' de Ecaterina Oproiu, regia Valeriu Moisescu, apărut, apoi, și pe disc vinil, în rolul Manți, alături de Octavian Cotescu, Vasilica Tastaman, Rodica Tapalagă, Cornel Coman, Mihai Pălădescu. Un an mai târziu, apare în serialul radiofonic ''Șoseaua Nordului'' după romanul lui Eugen Barbu, regia Constantin Moruzan, în rolul Marta, alături de Constantin Brezeanu, Victor Rebengiuc, Corado Negreanu, Mircea Albulescu, Emil Hossu.

Tot în 1968, juriul internațional al Festivalului Cerbul de Aur îi oferă Margaretei Pâslaru Mențiunea ''Cerbul de Aur'', ceea ce înscrie numele României în palmaresul primei ediții.

Click video: Margareta Paslaru (recital Cerbul de Aur 1969): https://www.youtube.com/watch?v=LGJmdq-M-F4

Artista sărbătorește 10 ani de activitate printr-un ''One Woman Show'' cântând 23 de piese, unele compoziții proprii. În 1969 face un salt de la statutul de concurent la cel de vedetă în recital, acompaniată de propria formație (Rolf Albricht) și creându-și coregrafia.

Este solicitată din ce în ce mai mult de mari regizori și realizatori TV, printre care se numără: Alexandru Bocăneț, Tudor Vornicu, Titus Munteanu, Dumitru Moroșanu, Paul Urmuzescu, Tudor Mărăscu, Aurora Andronache, Dan Mihăescu, Ovidiu Dumitru și mulți alții.

Click video: Margareta Paslaru, Stela Popescu, Vasilica Tastaman – “Moatele”: https://www.youtube.com/watch?v=2fr2Gn3A6qQ
Click video: Margareta Paslaru si Marina Voica “Dama de pica”: https://www.youtube.com/watch?v=X7ssPCvG9DY

Din păcate, solicitările de peste hotare nu au putut fi onorate, fiindcă Margareta Pâslaru nu a primit viză de ieșire —în vest—  timp de 10 ani.

Continuă aparițiile la televiziune, Sala Palatului, Teatrul ''Constantin Tănase'', Sala Polivalentă, grădini de vară (''Boema''), alături de artiști celebri ca: Stela Popescu, Ștefan Bănică, Vasilica Tastaman, Arșinel, Horia Moculescu ș.a. Este invitată la Teatrul Radiofonic, face înregistrări la radio și pe disc. Joacă în filme (''Tunelul'' — regia Francisc Munteanu, ''Un film cu o fată fermecătoare' — regia Lucian Bratu, ''Împușcături pe portativ'' — regia Cezar Grigoriu, ''Veronica'' — regia Elisabeta Bostan, ''Veronica se întoarce'', ''Gloria nu cântă' — regia Alexandru Bocăneț, ''Melodii, melodii'' — regia Francisc Munteanu). Devine, astfel, una dintre cele mai solicitate vedete ale timpului.

Click video: Margareta Paslaru _ Unde esti ? (Filmul "Tunelul") La TVR International 03.07.2012:  https://www.youtube.com/watch?v=bd2EsyY5yX0
Click video: Margareta Paslaru clips from Veronica (1972):   https://www.youtube.com/watch?v=n4lz_oifhUk

În 1983, se stabilește în SUA, urmându-și soțul, Gheorghe Sencovici. Margareta își continuă activitatea artistică pe diverse planuri. În paralel cu lucrul la galeriile de artă compune și înregistrează la 'Q Sound Studio NY': ''Cheia'', ''Tatăl nostru'', ''Omul bun învinge'', ''Un copil uitat'', ''Un pod peste ocean'',  ''Bucuria de-a cânta'',  ''Sărbători fericite'', ''Listen my daughter'', ''Am cântat''. Schițează continuu muzică și texte pe care le definitivează la București. În 1998 și 1999 efectuează turnee în SUA și Canada cu recitalul "Vine, vine... Margareta" prin care marchează 40 de ani de activitate artistică, acompaniată de Radu Goldiș.

Devine voluntar și activează în cadrul numeroaselor proiecte precum "The Food Bank", "Meals on Wheels", "Bridges". Trece de cealaltă parte a camerei de filmat în calitate de regizor artistic, producător, scenarist, editor, la TV și  "M Soul Productions", creând documentare și programe cultural educative.

Margareta Pâslaru a donat 200 de emisiuni la Muzeul Carter House din orașul Summit.  Organizează "Ziua Internațională a Copilului" — 1 Iunie la San Francisco CA, formând orașe surori cu Summit NJ, Washington DC și alte state.  Toate aceste contribuții  la mai binele comunității i-au adus în 2002 premiul 'Women of Excellence' categoria Arts & Humanities — oferit de Senatul statului New Jersey.

În 1996, se întoarce în România, pentru a-și lansa o casetă audio și un CD — ''The best of...'', donând Comitetului Român UNICEF toate încasările rezultate din vânzarea în România a acestora. Tot atunci, Margareta Pâslaru a primit diploma, insigna și titlul de membru de onoare al Comitetului Național Român UNICEF. De altfel, ea s-a implicat tot timpul în acțiuni umanitare și de voluntariat, atât în SUA, cât și în țară.

Albumul ''Margareta — 40 de ani de la debut'', lansat în 2000, s-a epuizat în câteva ore. În 2006, după șase ani de absență pe piața muzicală românească, a lansat albumul ''Margareta Forever'', cu o parte dintre cele mai reprezentative melodii din repertoriul său de aproximativ 700 de înregistrări. (''Cântecul Zânei'' din filmul ''Veronica'', ''Vei pleca'', ''Ale tale'' — melodie realizată în duet cu Dan Spătaru etc.). CD-ul a fost lansat la 18 noiembrie 2006 și a fost dedicat memoriei soțului ei, Gheorghe Sencovici.

Click video: Margareta Paslaru “Vei pleca”: https://www.youtube.com/watch?v=dLDXYFCf5IM
Click video: Margareta Paslaru si Dan Spataru “Ale tale”: https://www.youtube.com/watch?v=3L4mPhsae9E

În 2007, TVR Media a lansat DVD-ul ''Margareta Pâslaru — de dragul copiilor'', în coproducție cu UNICEF, urmând ca toate încasările din vânzarea acestuia să sprijine un proiect în favoarea copiilor dezavantajați din România. DVD-ul, produs la a 60-a aniversare a UNICEF, conține piese de mare succes ale interpretei, înregistrate în Televiziunea Română, între anii 1966-2007, precum și compoziția ''Ziua noastră, ziua copiilor'' cântată împreună cu Grupul Allegretto.  Melodia a fost compusă și înregistrată prima dată în 2002 când, la initiațiva Margaretei Pâslaru, în mai multe state din SUA s-a oficializat, prin proclamații, ziua de 1 Iunie ca Ziua Internațională a copilului. Artista a donat drepturile unui Centru de Plasament UNICEF.

Click video: Margareta Paslaru “Ziua noastra ziua copiilor- Our day, children's day- Allegretto”: https://www.youtube.com/watch?v=IgmFXK5R0wg

Pe 22 septembrie 2008 Margareta Pâslaru este sărbătorită în Aula Uniunii Compozitorilor la împlinirea a 50 de ani de carieră artistică. 

Pe 1 noiembrie 2008 în foaierul Salii Radio are loc lansarea CD-ului ''Bucuria de a cânta''. Artista a donat drepturile de autor ce-i revin din vânzarea acestui CD în beneficiul pensionarilor Orchestrei Radio dirijată de Sile Dinicu..

La 20 noiembrie 2010, în cadrul celei de-a 17-a ediții a Târgului Internațional Gaudeamus — Carte de învățătură, Margareta Pâslaru a sărbătorit 50 de ani de la lansarea primului său disc, printr-o altă lansare, un CD de autor — ''Lasă-mi, toamnă, pomii verzi'', album pe care a semnat muzica tuturor celor 25 de melodii. Pentru acesta, a fost recompensată cu "Trofeul Electrecord" creat special pentru Margareta Pâslaru la împlinirea a 50 de ani de la prima înregistrare la Casa de Discuri Electrecord.

Click video: Margareta Paslaru “Lasa-mi toamna pomii verzi”: https://www.youtube.com/watch?v=Y9TDdTyClrE

Fiind implicată în acțiuni umanitare, interpreta a filmat în 2010 un clip publicitar, în cadrul campaniei ''Școala te face mare'', pentru a descuraja abandonul școlar. În septembrie 2009 Crucea Roșie Română lansează proiectul ''Banca de Alimente'' implementat în țara noastră la inițiativa Margaretei Pâslaru care a ''importat'' conceptul. Pentru implicarea sa în acest proiect de succes, în 2011 a primit Trofeul ''Crucea Roșie 135 ani de Umanitate'', în același an fiind numită și Ambasador al Anului European al Voluntariatului 2011 în România. 

Margareta Pâslaru, voluntar de onoare al Crucii Roșii Române, le-a oferit daruri copiilor internați în
Spitalul Clinic pentru Copii ''Grigore Alexandrescu'', cu ocazia zilei de 1 Iunie, 2012 
Foto: (c) Marina BĂDULESCU / AGERPRES ARHIVĂ 


Margareta Pâslaru, voluntar de onoare al Crucii Roșii Române, și Mihaela Geoană, președintele Crucii Roșii Române, la cea de-a IV-a ediție a Galei Crucii Roșii care a marcat împlinirea a 135 de ani de activitate umanitară continuă a Crucii Roșii Române, 2011
Foto: (c) George CĂLIN / AGERPRES ARHIVĂ


Click video: Margareta Paslaru "Trofeul Crucea Rosie 135 de ani de umanitate" - arhiva TVR: https://www.youtube.com/watch?v=aFaZMtE0VaA

În 2012, artista și-a lansat propria carte ''Eu și Timpul''.  

Fundația Radio România editează, în 2013, CD-ul aniversar ''Margareta 70'' — 55 de ani de activitate artistică. Artista donează încasările și drepturile programului "Banca de Alimente" al Crucii Roșii Române. 

Fundația Radio România editează, în 2013, CD-ul aniversar ''Margareta 70'' — 55 de ani de activitate artistică. 

Lansarea cărții ''Eu și Timpul. Viață, vocație, viziune'', de Margareta Pâslaru, 2012 
Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES ARHIVĂ

Margareta Pâslaru a primit, la Castelul Peleș, la 12 mai 2013, în cadrul unei ceremonii, Ordinul Coroana României în grad de Cavaler, decorația fiind înmânată de principesa Margareta, în numele regelui Mihai I.

În iunie 2014, a fost lansat un CD surpriză ce cuprinde compoziții ale Margaretei Pâslaru pe texte proprii sau pe versurile unor poeți români, special alese și interpretate de unii dintre cei mai valoroși și îndrăgiți  actori — Emilia Popescu, Marius Manole, Maria Buza, Mihai Bisericanu, Marius Bodochi, Silviu Biriș, Rodica Mandache, Corina Chiriac, Anca Sigartău, Florin Zamfirescu, Ovidiu Niculescu, Gelu Nițu și Margareta Pâslaru; sunt incluse piese binecunoscute precum: ''Lasă-mi, toamnă, pomii verzi'', ''Timpul'', ''Turneul", ''Libertatea nu se învață...'', ''Fericirea mult visată'' dar și prime audițiile "Pansele negre" pe versuri bacoviene, în duet cu Florin Zamfirescu, și "La un capăt al lumii TU la celălalt EU" pe versurile lui Marius Tucă.  
 
"Veniți la București", muzica și text Margareta Pâslaru, este cea mai recentă compoziție 2014.

Din 2010 artista oferă tinerilor excepționali un Premiu Anual pentru ''Originalitate Interpretativă'', premiu care îi poartă numele. În 2014 premiul îl va primi artista Eva Radu, tânăra care a pictat treptele străzii Xenofon. 


Evenimentul de lansare al CD-ului ''Artiștii Cântă'', un proiect pentru actorii aflați în dificultate
Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO


Click video: Margareta Paslaru si actorii canta "Lasa-mi toamna, pomii verzi" - arhiva TVR: https://www.youtube.com/watch?v=ViAse_O4F34

Prin acest CD, Margareta Pâslaru și UNITER s-au gândit că pot face mai mult pentru artiștii, pe care i-au admirat și pe care îi apreciază, încasările din vânzarea acestui CD fiind donate în Fondul de Solidaritate Teatrală, fond special deschis la UNITER.

A fost întrebată în repetate rânduri de unde a pornit ideea implicării în acte caritabile, umanitare.

''Prin muzică, cea mai pură și delicată artă, mulți pot să-și atingă scopul. Mai ales că, după cum simplu spune Ludwig van Beethoven, 'muzica este graiul sufletului, ea stârnește în noi nu instincte, ci gândurile cele mai profunde'.(...) Încă din 1993, LP-ul și apoi CD-urile, chiar și rolul povestitorului jucat în audiobook-ul 'Basme fermecate' de H.C. Andersen la editura Curtea Veche au o finalitate umanitar-caritabilă. Mi se pare firesc să dăruiesc dublă bucurie, atât ascultătorilor, cât și celor aflați în impas'', declara artista într-un interviu.

Tot în 2014, i s-a împlinit un vis pentru care a luptat din 2007 — instalarea unor difuzoare în saloanele Spitalului pentru copii ''Grigore Alexandrescu'', nu doar pentru anunțuri de urgență, incendiu, cutremur, evacuare, cât și pentru povești.

''Am lansat noul program audio 'Vise frumoase, copii' șoptind istorioare pe audiobook-ul 'Basme fermecate'. Difuzându-le în pavilionul celor afectați de arsuri, poveștile au efectul de a le abate teama de injecții, operații, calmându-le durerea. (...) Micii pacienți adorm liniștiți, în lumea basmelor...'', spunea Margareta Pâslaru.

Motto-ul după care s-a ghidat Margareta Pâslaru în aceste activități umanitare este ''în tinerețe ne străduim să ne facem un nume. La maturitate trebuie să folosim 'numele' spre binele altora''.


AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, editor: Irina Andreea Cristea)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.