"Margareta Paslaru Un mit al muzicii usoare romanesti” – compozitorul George Grigoriu, Super Magazin 07.1994; “O legendă vie a României, o artistă cu totul speciala” - J.National 9.07.2008; “Margareta Paslaru este o mare, mare artista” – regizoarea Elisabeta Bostan, Adevarul 27.09.2008; “Mitul Margareta Paslaru continua sa traiasca!” – Jurnalul Saptamanii, Tel Aviv 5.11.2009 I. Segal; “Talentul universal al Margaretei Paslaru reprezinta intr-adevar un fenomen extraordinar” – Borba, Belgrad 1965; “Am considerat parcurgand paginile de creatie ale Margaretei Paslaru ca domnia sa face parte din clasicismul muzicii romanesti prin valoarea compozitiilor” - prof. dr. Mihai Cosma TVR3 2010; “Margareta Paslaru figureaza in Lexiconul Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor” – muzicologul Viorel Cosma - Aula Uniunii Compozitorilor 22.09.2008; “La începutul primăverii, doamna Margareta Pâslaru, un adevărat icon al muzicii românești, pășește în cel de-al 63 an de carieră artistică iar Muzeul Municipiului Bucureşti o omagiază prin organizarea unei expoziții retrospective. Margareta Pâslaru este o figură emblematică a lumii artistice românești, cântăreață, compozitoare, actriță și realizatoare TV și radio.” - muzeulmunicipiuluibucuresti.ro 26.02.2021; “Margareta Pâslaru este onorată ca una dintre cele mai complexe personalităţi ale culturii româneşti, cu o carieră absolut fabuloasă.” - Rador.ro, 09.07.2021

Faceți căutări pe acest blog

duminică, 25 noiembrie 2012

Margareta Paslaru, la Targul Gaudeamus 2012, sesiune de autografe



Targul de carte Gaudeamus a oferit vizitatorilor ocazia de a se reintalni cu autoarea volumului “Eu si Timpul”, Margareta Paslaru, sambata 24.11.2012, la standul Editurii Curtea Veche.
Emotionata, distinsa artista a fost intampinata de reprezentanta editurii, Miruna Meirosu. Realizatoarea tv Iuliana Marciuc a adus un punct de originalitate evenimentului inlocuind clasica prezentare a cartii si autoarei cu o discutie libera cu Margaretei Paslaru. S-a dovedit a fi o idee foarte buna, publicul ascultand cu mare placere dialogul care ne-a purtat printre paginile cartii “Eu si Timpul” fara a da multe amanunte dar suficiente pentru a rascoli curiozitatea cititorilor.


A urmat apoi sesiunea de autografe multasteptata de publicul de varste diferite, venit sa o intalneasca pe legendara artista. Ma bucur sa vad ca de fiecare data vin admiratori care spun ca si-au dorit foarte mult sa o intalneasca pe Margareta Paslaru, sa ii vorbeasca, sa ii ofere un buchet de flori, sa ii fie alaturi macar pentru cateva momente. O parte dintre cei veniti sambata sa primeasca autografe pe cartea "Eu si Timpul" spuneau ca este prima data cand o vad in realitate pe artista lor preferata. Sunt tineri care au crescut ascultand in casa muzica artistei sau personae trecute de prima tinerete care au descoperit-o cu cateva zeci de ani in urma si care i-au urmarit cu drag fabuloasa cariera de aproape 55 de ani.

miercuri, 21 noiembrie 2012

Margareta Paslaru invitata la Gala Premiilor VIP


Sursa: agerpres.ro / 20.11.2012

Comunicat de presă - ONB: Gala Premiilor VIP pentru Artele Spectacolului Muzical, editia 2012 - fragment
Seara trecuta, Opera Nationala Bucuresti a gazduit cea de-a patra editie a Galei Premiilor VIP pentru Artele Spectacolului Muzical, organizata si in acest an de revista VIP si Fundatia Amfiteatru. (…)
Margareta Pislaru a onorat invitatia revistei de a inmana premiul pentru EXCELENTA Ilenei Iliescu. Momentul a fost unul de marca, pentru ca cele doua s-au intalnit dupa o perioada destul de lunga de timp chiar in culisele premiilor VIP. Inainte ca Margareta sa intre pe scena sa anunte premiul de excelenta, si-a facut aparitia in culise chiar Ileana Iliescu. Aceasta a motivat prezenta in culise spunand: 'Sunt operata la genunchi si nu ma pot forta sa intru din sala'. Imediat, cele doua personalitati au inceput sa se imbratiseze fiind bucuroase de revedere dupa mult timp. 

marți, 20 noiembrie 2012

Intalnire cu Margareta Paslaru la Gaudeamus


Sursa: Curtea Veche publising/ 19.11.2012

Admiratorii Margaretei Pâslaru o vor putea reîntâlni pe artistă sâmbătă, 24 noiembrie 2012,  începând cu ora 16.30, la standul Curtea Veche Publishing din cadrul Târgului Internațional Gaudeamus (Romexpo Bucureşti). La această întâlnire cu Margareta Pâslaru, Iuliana Marciuc va fi partenerul de discuţie al mult-îndrăgitei doamne a scenei româneşti. Discuţia, pornind de la evenimentele şi gândurile Margaretei Pâslaru marcate în  volumul “Eu şi Timpul”, va fi urmată de o sesiune de autografe.
Întâlnirea de la Gaudeamus 2012 nu este prima din jurul volumului “Eu şi Timpul”, lansat în primăvara acestui an, editura oferind astfel un motiv de bucurie tuturor celor ce nu au reuşit  să ajungă la niciunul dintre primele trei evenimente. De data aceasta, inepuizabila Margareta Pâslaru va dezvălui câteva aspecte din viaţa sa personală şi profesională, dând o imagine asupra aspectelor inedite din viaţa sa ce pot fi descoperite în carte.
În volumul ce cuprinde şi  100 de ilustraţii din arhiva personală, Margareta Pâslaru suprinde cu sensibilitate momente reprezentative din viaţa şi cariera sa artistică de peste 50 de ani, cartea reprezentând astfel un minidocumentar al experienţelor trăite de una dintre cele mai memorabile figuri ale scenei româneşti.
Artista cedează drepturile ce i se cuvin din vânzarea cărţii în contul “Premiului Margareta Pâslaru pentru Originalitate Interpretativă”, fondat la aniversarea a 40 de ani a Festivalului Mamaia (2010).

vineri, 16 noiembrie 2012

Margareta Pâslaru: "Îmi folosesc numele spre binele altora"


Sursa: Jurnalul.ro / 15.11.2012 / autor Anca Nicoleanu

Margareta Pâslaru: "Îmi folosesc numele spre binele altora"

Celebra artistă ne spune povestea celui mai nou cântec în stilul pâslăresc, "Libertatea nu se învaţă", care se va regăsi pe următorul CD, le dă întâlnire celor care o iubesc, la Târgul Gaudeamus, week-end-ul viitor, şi ne oferă ultimele detalii despre... nepoţelul său Luca, în vârstă de doi ani.

● Jurnalul Naţional: "Libertatea nu se învaţă", cel mai nou cântec creat şi interpretat de dumneavoastră, are un puternic mesaj şi ingredientele unui hit, spun cunoscătorii. Care-i povestea lui şi când l-aţi compus?
● Margareta Pâslaru: A dărui bucurii prin muzică a devenit însăşi scopul existenţei mele. Accesările internauţilor şi aprecierea dumneavoastră stimulează noi creaţii. Răspunzând întrebării, în anii '90, despăduririle masive care au distrus şi habitatul animalelor sălbatice şi cuiburile păsărilor m-au tulburat profund. Sub acea impresie am schiţat la pian primele acorduri şi ideea textului. Mi-au atras atenţia şi alte aspecte referitoare la nepăsarea unora, inconştienţa altora, lipsa discernământului între bine şi rău. "Libertatea nu se învaţă, ci reflectă un fel de a fi/ Libertatea este-n spirit, fără ea nu poţi trăi/ Demn, ca un om adevărat!" (n.n acesta este refrenul cântecului). Piesa m-a obsedat, am continuat să lucrez la ea până s-a "copt" în stilul pâslăresc al anului 2012. Astă-vară am înregistrat-o în studiourile Andrei şi Jolt Kerestely, avându-l la chitară pe Călin Grigoriu. Entuziasmul ne-a adunat pe toţi la microfon, în grupul vocal dinamic ce degajă energie şi speranţă.
● Mulţi interpretează greşit libertatea. "Pădurea-i pângărită/ Vorbirea violentă/ Respectul răsturnat/ Asta nu e libertate/ Salvează-ne, Divinitate!", spuneţi în "Libertatea nu se învaţă". Dar până să ne salveze Divinitatea, noi cum ne-am putea salva?
● Transformarea începe cu noi înşine, salvând câte un strop de apă vie dintre munţii care se bat în capete... Desigur, nu dau sfaturi. Este recunoscut faptul că violenţa verbală induce violenţa fizică. Copiii care sunt martorii gesturilor brutale în familie, sau faţă de animale, acei care sunt abuzaţi prin înjurături şi vulgaritate, peste ani vor repeta vocabularul nociv, crezând că dacă şi acasă, şi la televizor se vorbeşte urât, o pot face şi ei, perpetuând atitudinea. Din trei-patru minute cât durează o melodie, fiecare persoană va reţine esenţa, interpretând-o, fireşte, după cum simte şi gândeşte. În căutarea soluţiilor, apelul către Divinitate devine o metaforă. Înfăptuirea binelui stă în puterea omului care se respectă pe sine şi pe ceilalţi. Cred în puterea exemplului educativ, atenţie la cel malefic! Cei mici uneori nu-i ascultă pe părinţi, dar întotdeauna îi imită...
● Există posibilitatea ca mesajul piesei să-i determine pe reprezentanţii vreunui partid politic să vă propună o colaborare, eventual să-l preia. Aţi fi de acord?
● Vedeţi, eu am "campania" mea prin muzică de jumătate de veac (râde), îmi folosesc numele spre binele altora. De pildă, în calitate de Ambasador al Anului European al Voluntariatului am compus: "Fii voluntar! Eşti liber să alegi pe cine vrei să ajuţi".
● "Libertatea nu se învaţă" se va regăsi, în curând, pe un nou CD marca Margareta Pâslaru?
● Admiratorii fideli aşteaptă melodiile maturităţii artistice şi folclor, compoziţii proprii mai puţin cunoscute. Se pare că dorinţa li se va îndeplini, iar "Libertatea nu se învaţă" va deveni titlul CD-ului.
● "Lasă-mi, toamnă, pomii verzi", reeditat de Electrecord

● Mare parte din timpul dumneavoastră îl dedicaţi activităţilor umanitare. Sunteţi, de asemenea, voluntar de onoare al Crucii Roşii. În ce acţiuni vă veţi implica acum, în preajma sărbătorilor de iarnă?
● Împreună cu voluntarii vom distribui nevoiaşilor pachete de la "Banca de alimente" a Crucii Roşii, iar micilor pacienţi de la Spitalul Gr. Alexandrescu le vom oferi dulciuri şi surprize. Dar până atunci, ne pregătim pentru Gala Voluntarilor din 12 decembrie, alături de Anca Năstase şi Federaţia VOLUM.

● Week-end-ul viitor, la Târgul Gaudeamus, cei care vă iubesc au ocazia să vă întâlnească la trei evenimente...
● Sunt invitată la standul editurii Curtea Veche, sâmbătă, 24 noiembrie, la o sesiune de autografe, la a patra întâlnire cu cititorii programată la ora 16:30 şi prilejuită de cartea "Eu şi Timpul". Apoi, la standul Radio aşteaptă CD-ul "Bucuria de a cânta". La standul editurii Litera, părinţii vor găsi trei audiobook-uri în care joc rolul povestitorului. Cum CD-ul "Lasă-mi, toamnă, pomii verzi - 50 de ani de la primul disc" s-a reeditat la Electrecord, voi ajunge şi la standul lor. De altfel, longevivul meu şlagăr poate fi comandat şi prin E-Mag, la adresa: http://www.mediazoo.ro/muzica/lasa-mi-toamna-pomii-verzi-50-de-ani-de-la-primul-disc-margareta-paslaru-cd-p41813

● Se apropie sărbătorile. Veţi petrece Crăciunul alături de fiica, ginerele şi nepotul dumneavoastră? Ce vă face nepoţelul?
● Luca (n.n. Luca are doi anişori) şi-a făcut prieteni la cursuri de muzică şi desen, cântă prin casă "Vine primăvara... la, la, la", din filmul "Veronica", pe care îl vizionează des. Cât priveşte călătoria (n.n. fiica artistei locuieşte în Statele Unite), depinde de starea vremii, drumul este lung, se anunţă o iarnă grea. Riscul înzăpezirii în tranzit, pe aeroporturi aglomerate poate fi evitat (râde). Moşu' expediază din vreme daruri pentru Luca şi părinţii săi, care la rândul lor trimit surprize, pentru bunica... Vom asista împreună la deschiderea pachetelor, prin Skype (râde), prietenul nostru.

● Anul viitor e unul special pentru dumneavoastră. Împliniţi 70 de ani de viaţă, 55 de ani de carieră şi 50 de la apariţia pe scena Festivalului de la Mamaia. V-aţi dori să marcaţi într-un mod deosebit, în 2013, aceste evenimente importante?
● Am primit diferite invitaţii, vom vedea în ce măsură ideile fiecăruia se pot aplica la cerinţele anului 2013 (râde). Vom păstra legătura, veţi fi primii care veţi afla detaliile!

Video "Libertatea nu se invata": http://www.youtube.com/watch?v=duNrVYl5_HQ


joi, 15 noiembrie 2012

O dupa amiaza de duminica cu Margareta Paslaru la TVR1



Programul TVR 1 pentru Duminica 18 noiembrie 2012 este o combinate intre surpriza si enigma.

Telespectatorii se vor bucura de o ora petrecuta in compania legendarei Margareta Paslaru dar, in acelasi timp, isi pot pune intrebarea fireasca: Margareta Paslaru la "Filmoteca vesela?".

Sa fie oare vorba de o selectie cu momente actoricesti? Imi amintesc de emisiunile in care Margareta Paslaru  aparea alaturi de actori celebri in scurte glume in emisiunile de divertisment.

Sau poate sub acest titlu de emisiune se ascunde o selectie dintre melodiile cu care ne-a incantat in cei aproape 55 de ani de la debut?

Enigma o vom dezlega impreuna duminica la pranz....

luni, 12 noiembrie 2012

Margareta Paslaru - debut actoricesc in piesa “Opera de trei parale” – 12 noiembrie 1964







In anul 1962 marele regizor Liviu Ciulei a invitat-o pe tanara Margareta Paslaru sa participle la o auditie in vederea alcatuirii distributiei viitoarei premiere cu piesa de teatru “Opera de trei parale” de Bertolt Brecht.
Repetitiile au inceput pe 4 octombrie 1962 si au reunit o prima varianta de distributie. Margareta Paslaru fusese aleasa alaturi de celebra Maria Tanase si de mari actori ai Teatrului “Lucia Sturza Bulandra”: Joules Cazaban, V. Ronea, Lazar Vrabie, Mimi Enaceanu, Rodica Tapalaga, Raluca Sterian, Aurelia Sorescu, Dumitru Furdui, Nae Stefanescu, Sorin Balaban.



Repetitiile au fost intrerupte pentru un timp iar cand au fost reluate au intervenit modificari in distributie din cauza disparitiei Mariei Tanase (iunie 1963) si a lui Joules Cazaban (septembrie 1963).

Pe 12 noiembrie 1964 are loc premiera iar pe afis apareau nume mari ale scenei romanesti: Toma Caragiu, Victor Rebengiuc, Dumitru Furdui, George Marutza, Mimi Enaceanu, Margareta Paslaru, Clody Bertola, Virginica Popescu, Rodica Tapalaga, Gh. Oprina, Mihai Mereuta, Marius Pepino s.a.

Spectacolul s-a jucat  pe parcursul a mai multe stagiuni, ajungandu-se la aproximativ 400 de reprezentatii.

In 17 decembrie 1966, la Leningrad, are loc primul spectacol dintr-un turneu in fosta URSS cu piesa “Opera de trei parale”. Informatia Bucurestiului din 19.12.1966 publica o stire referitoare la acest eveniment: “Leningrad, 18 (Agerpres) – Incepandu-si turneul in Uniunea Sovietica, colectivul Teatrului “Lucia Sturza Bulandra” a prezentat sambata seara primul spectacol la Palatul Culturii din Leningrad cu piesa “Opera de trei parale” de Bertolt Brecht. Spectacolul a fost primit de publicul leningradean cu vii aplauze. Printr-o instalatie speciala, intreg spectacolul a fost tradus in limba rusa. Ziarul “Vecernai Leningrad” scrie ca expresivitatea jocului actorilor romani a facut inutila traducerea piesei.”. De altfel, turneul fusese anuntat in presa romana inca din 18.11.1966 cand Saptamana Culturala a Capitalei scria: “Timp de doua saptamani artistii bucuresteni vor aparea in fata spectatorilor din Leningrad si Moscova, unde se vor juca spectacolele “Opera de trei parale” de Bertolt Brecht – in regia lui Liviu Ciulei, care semneaza si scenografia impreuna cu Ion Oroveanu – si recenta premiera cu comedia lui I.L. Caragiale “D-ale carnavalului” pusa in scena de Lucian Pintilie in decorurile lui Liviu Ciulei si Giulio Tincu.”

Debutul actoricesc al Margaretei Paslaru pe scena Teatrului “Lucia Sturza Bulandra” a fost remarcat in diverse cronici aparute in presa vremii:

Foto din Opera de trei parale si Tunelul
in revista maghiara Orszag Vilag 13.06.1966
RADU POPESCU - Magazin nr.373, noiembrie 1964: "Revelatia serii a fost cunoscuta cantareata de muzica usoara, Margareta Paslaru, care a interpretat pe Polly Peachum: aplomb exceptional, miscare scenica intocmai ca "la mama acasa", haz irezistibil, care-l scuteste pe spectator de orice analiza." 

SANDA FAUR - Flacara,  28 noiembrie 1964: "Ca sa nu mai vorbim de faptul ca Liviu Ciulei o aduce in scena - pentru un rol in primul rand de proza - pe Margareta Paslaru, sustragand-o muzicii usoare, pentru a-i revela insusiri dramatice. Pentru Mackie-Sis a fost adus de la Ploiesti (unde este si actor si directorul teatrului ploiestean) Toma Caragiu, si alegerea s-a dovedit fericita. Langa el, cantand cu vocea-i plina songurile, disonant si caricatural asa cum se cerea, Margareta Paslaru se descopera si ni se descopera ca avand contingente reale cu teatrul: scena n-o intimideaza, Brecht n-o inhiba. Polly realizata de ea are dezinvoltura, are candoarea vag triviala a fiicei lui Peachum, e "domnisoara virtuoasa " care, devenind sefa gangsterilor, ii pune la respect cu vorba racnita, dar si cu pumnul. Si tot acest amestec de ingenuitate, ferocitate si vulgaritate Margareta Paslaru le aduce pe scena sub o imagine care ne aminteste oarecum de cea lansata de Brigitte Bardot."

MANASE RADNEV - Informatia Bucurestiului, 9 decembrie 1964: “O surpriza foarte placuta ne-a oferit Margareta Paslaru cu jocul ei dezinvolt, bine indrumat de regizor spre dezvaluirea idealurilor marunte ale fetei lui Peachum.”

MIHAI NADIN – Tribuna, 10 decembrie 1964: “Distribuirea tinerei cantarete intr-un rol de mare dificultate ilustreaza continuitatea incercarilor care se fac la teatrul “Lucia Sturza Bulandra” cu asa-zisii neprofesionisti. Avem in fata o actrita de perspective, care ii va deceptiona poate pe cei veniti sa o asculte cantand. Fara sa depaseasca uneori interpretarea de divertisment (in Barbara song, de pilda), Margareta Paslaru este, paradoxal, mai aproape de rol cand nu canta sau cand participa la jocul de ansamblu. Mobilitatea si precizia jocului sau ne determina sa socotim rolul Polly mult mai mult ca un singur debut. (…) Margareta Paslaru nu mai e doar diseuza asteptata sa cante ceva, ci Polly Peachum, proaspata consoarta a unui Mackie Sis interpretat de Toma Caragiu.”


MIHAI UNGHEANU – Scanteia tineretului, 15 decembrie 1964: “Apelul la o cantareata veritabila, cerut imperios de text, a relevant calitatile scenice ale Margaretei Paslaru”

CONTEMPORANUL, 18 decembrie 1964: “Interpretarile cu totul remarcabile ale lui George Marutza (Peachum), Margareta Paslaru (Polly), Toma Caragiu (Macheath), Clody Bertola (Jenny) si Rodica Tapalaga (Lucy) – demne de o analiza extinsa pe care spatiul nu ne-o ingaduie sau aparitiile interesante realizate de Mimi Enaceanu (doamna Peachum), Mihai Mereuta (Matews) si Marius Pepino (Jakob) se detaseaza net pe fondul desfasurarii de ansamblu.”

TEATRUL nr.1, ianuarie 1965: "Iar Margareta Paslaru, desi fara scoala scenica, a jucat personajul intr-un autentic stil brechtian."

ANDREI BALEANU – Scanteia, 7 ianuarie 1965: “Margareta Paslaru (Polly) debuteaza promitator in teatru, dovedindu-se o talentata actrita in formare, cu o mimica amuzanta; inflexiunile dramatice ale vocii au avantajat-o mai ales in interpretarea songului despre Jenny – logodnica piratului.”

DINU SARARU - Luceafarul, 30 ianuarie 1965: “O revelatie in spectacol o constituie Margareta Paslaru: talentata interpreta de muzica usoara, distribuita de regizor in dificilul rol Polly face dovada unor certe calitati actoricesti si joaca alaturi de incercatii sai parteneri cu o siguranta scenica remarcabila. Iar interpretarea pe care o da song-ului despre “Jenny, logodnica piratului”, unde virtutile de cantareata sunt puse in lumina odata cu un bun joc actoricesc.”
Interviu filmat in cabina inainte de premiera:    Margareta Paslaru, interviu piesa "Opera de trei parale" - arhiva TVR






miercuri, 7 noiembrie 2012

Zoli Toth a invitat-o pe Margareta Paslaru la "Ecofrecventa" - National FM

Inca o data ii feilicit pe realizatori si invitati!
Sursa: http://margaretapaslaru.blogspot.ro/2012/11/margareta-paslaru-este-invitata-la.html


In imagine, Denis Ciulinaru Zoli Toth, Margareta Paslaru si Anca Nastase, Director executiv - Federatia VOLUM. 


S-au difuzat si  compozitiile Margaretei "Fii Voluntar!", "Libertatea nu se invata", "Lasa-mi, toamna, pomii verzi".
Pe parcursul emisiunii "Ecofrecventa", Margareta Paslaru a fost intervievata de  Zoli Toth. S-a discutat despre voluntarism si Gala Voluntarilor care va avea loc la Bucuresti - 12 Decembrie a.c.
_____________________________________________________________________________

Va invit sa (re)ascultati emisiunea aici: