"Margareta Paslaru Un mit al muzicii usoare romanesti” – compozitorul George Grigoriu, Super Magazin 07.1994; “O legendă vie a României, o artistă cu totul speciala” - J.National 9.07.2008; “Margareta Paslaru este o mare, mare artista” – regizoarea Elisabeta Bostan, Adevarul 27.09.2008; “Mitul Margareta Paslaru continua sa traiasca!” – Jurnalul Saptamanii, Tel Aviv 5.11.2009 I. Segal; “Talentul universal al Margaretei Paslaru reprezinta intr-adevar un fenomen extraordinar” – Borba, Belgrad 1965; “Am considerat parcurgand paginile de creatie ale Margaretei Paslaru ca domnia sa face parte din clasicismul muzicii romanesti prin valoarea compozitiilor” - prof. dr. Mihai Cosma TVR3 2010; “Margareta Paslaru figureaza in Lexiconul Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor” – muzicologul Viorel Cosma - Aula Uniunii Compozitorilor 22.09.2008; “La începutul primăverii, doamna Margareta Pâslaru, un adevărat icon al muzicii românești, pășește în cel de-al 63 an de carieră artistică iar Muzeul Municipiului Bucureşti o omagiază prin organizarea unei expoziții retrospective. Margareta Pâslaru este o figură emblematică a lumii artistice românești, cântăreață, compozitoare, actriță și realizatoare TV și radio.” - muzeulmunicipiuluibucuresti.ro 26.02.2021; “Margareta Pâslaru este onorată ca una dintre cele mai complexe personalităţi ale culturii româneşti, cu o carieră absolut fabuloasă.” - Rador.ro, 09.07.2021

Faceți căutări pe acest blog

joi, 29 noiembrie 2018

Calendar 29 nov. 1996: Margareta Paslaru a lansat la magazinul Muzica CD-ul si caseta audio "Margareta best of ..."





Ziarul Ziua_ 30.11.1996: "Ieri, la magazinul Muzica a avut loc lansarea albumului "The best of ..." Margareta Paslaru, album editat de Electrecord. Sute de fani au fost prezenti in incinta magazinului. Banii stransi din vanzarea albumului vor fi donati la UNICEF."

duminică, 25 noiembrie 2018

Calendar 25 nov. 2017: Margareta Paslaru, sesiune de autografe la Targul International de Carte Gaudeamus


Margareta Paslaru a fost invitata de editura E-Media pentru o sesiune de autografe la standul Filme de colectie. Artista a oferit autografe pe DVD-urile Veronica si Veronica se intoarce si pe CD-ul Veronica pe care se regasesc melodiile compuse de Temistocle Popa pentru cele doua filme. O parte dintre cei veniti la intalnirea cu Margareta Paslaru au solicitat autografe si pe CD-ul "Cum sa te las?" si volumul "Eu si Timpul" procurate de la standurile Eurostar si Curtea Veche.




sâmbătă, 24 noiembrie 2018

Calendar 24 noiembrie 2012: Margareta Paslaru si cartea sa "Eu si Timpul" la Targul International de Carte Gaudeamus


Iuliana Marciuc a prezintat numerosului public venit special la standul editurii Curtea Veche cartea „Eu si Timpul” si pe autoarea ei, Margareta Paslaru.
Cei prezenti au asteptat nerabdatori pana au primit autograful dorit pe cartea semnata de legendara artista.




vineri, 23 noiembrie 2018

Calendar 23 nov. 2013: Margareta Paslaru, sesiuni de autografe la Targul International de Carte Gaudeamus


Intalnirea cu publicul a avut loc la Standul Radio Romania. 
Dir. Radio Romania Cultural Radu Croitoru


Dupa lansarea de Ziua Radioului, 1 nov., albumul “Margareta 70” prin care artista serbeaza 55 de ani de activitate artistica si ... 70 de ani de viata a fost regasit si la editia jubiliara XX a Targului International de Carte Gaudeamus 2013. Artista a fost prezentata de Radu Croitoru, dir. Radio Romania Cultural. Este un CD de autor cu invitati speciali Jolt Kerestely si Ovidiu Lipan Tandarica, completat de piese de muzica populara. Legendara artista a donat drepturile de autor rezultate din vanzarea albumului pentru programul "Banca de Alimente"- Crucea Rosie.




joi, 22 noiembrie 2018

Calendar 22-23 nov. 2014 - Margareta Paslaru invitata la Targul International de Carte Gaudeamus


Margareta Paslaru a sustinut trei sesiuni de autografe, in doua zile, la Targul International de Carte Gaudeamus

 


23 nov. 2014 - Editura Curtea Veche a organizat lansarea editiei a II-a a audiobook-ului "Basme fermecate" de Hans Christian Andersen in care Margaretei Paslaru joaca rolul povestitorului. Artista donat drepturile de autor Spitalului de copii Grigore Alexandrescu. Publicul a putut cumpara si cartea artistei, "Eu si Timpul" publicata la aceeasi editura.

               Graficianul Dan Perjovshi



Tot pe 23 nov. la standul Radio Romania, numerosi vizitatori au cumparat CD-ul "Bucuria de a canta". Margareta Paslaru a donat drepturile de autor pensionarilor Orchestrei Radio in memoria marelui dirijor Sile Dinicu sub bagheta caruia interpreta a inregistrat sute de melodii; producator Editura Casa Radio.









22 nov. 2014 - Standul Uniunii Editorilor din Romania a invitat-o pe Margareta Paslaru cu CD-ul "Actorii canta" produs de artista in colaborare cu UNITER in beneficiul Campaniei Nationale "Artistii pentru Artisti".



miercuri, 21 noiembrie 2018

Calendar 21 noiembrie 2010: Margareta Paslaru, o fantana nesecata de muzica buna


Sursa: Jurnalul National 21 noiembrie 2010; autor Carmen Anghel-Dobre

https://jurnalul.antena3.ro/special-jurnalul/o-fantana-nesecata-de-muzica-buna-560351.html
O fantana nesecata de muzica buna
Margareta Pâslaru lansează albumul de autor „50 de ani de la primul disc” – „Lasă-mi, toamnă, pomii verzi” – sâmbătă, 20 noiembrie, de la ora 13:30, la Târgul de Carte Gaudeamus, la standul Casei de discuri Electrecord. Recenta compoziţie „Era o fântână” va deschide CD-ul de autor, iar artista a hotărât să cedeze drepturile de autor în beneficiul UNITER – campaniei „Artişti pentru Artişti”.
Am rugat-o pe marea artistă să pună faţă în faţă poveştile celor două albume: primul disc din cariera sa şi CD-ul aniversar.
„De la primul disc din ebonită cu Nr. 3002 «Chemarea mării» – melodie compusă de George Grigoriu special pentru vocea mea – până la noul CD de autor «Lasă-mi, toamnă, pomii verzi», am avut o colaborare trainică cu tradiţionala «Casă de discuri Electrecord». Marii muzicieni-dirijori Teodor Cosma şi Alexandru Imre m-au îndrumat la începuturi, apoi directorii casei de discuri Nestor Gheorghiu, Teodor Cartis, Grigore Petreanu, Cornelia Andreescu, alături de care am trăit istoria muzicii de calitate, au adus multă bucurie melomanilor de toate vârstele.”
Experienţa primului disc i-a rămas întipărită în suflet. „Primul meu disc 3002 a apărut într-o copertă generală fără fotografie. Profit de împrejurare pentru a face un apel către bunicii şi părinţii cititorilor de azi, rugându-i să ne comunice prin intermediul Jurnalului Naţional dacă discul 3002 se mai găseşte cumva în podul casei.... Ar fi minunat să-l putem fotografia pentru a-l păstra în arhivă. Următorul tiraj, de data asta pe suport din vinil – EDC 275 -, la care s-au adăugat alte trei piese, avea pe fundal tabla neagră, amintind că era vorba despre o şcolăriţă. «Şi-n apa mării» – cum a rămas în memoria ascultătorilor, s-a înregistrat la Radio în 1959, apoi pe disc, în decembrie 1960. Iată ce scria (peste ani) primul compozitor atras de timbrul meu, cel care mi-a mai compus alte 30 de melodii, printre care muzica filmelor «Vacanţă la mare», «Tunelul» şi «Împuşcături pe portativ».
«Chemarea mării» («Şi-n apa mării») – muzica George Grigoriu; text Mircea Block. Compozitorul povestea în Super Magazin 1994 – În noaptea de Revelion ‘59-’60 se dă pe postul de radio de vreo şase, şapte ori. Pe 1 ianuarie ‘60 se cânta în Concert public, «pe viu», cu orchestra Radio dirijată de marele Sile Dinicu şi se transmite în direct la tv. Face tris. Lumea striga «toată de la început»... În 24 de ore se naşte un şlagăr mare şi o şi mai mare vedetă care în două luni ajunge un mit: Margareta Pâslaru şi cântecul ei «Chemarea mării» («În apa mării»)”
Compozitorul Elly Roman scria în prezentarea EDC 1217: „Intensitatea mării îşi găsea în glasul acestei copile de 15 ani rezonanţele cele mai adecvate: de aceea, «Chemarea mării» a devenit primul ei mare succes şi, în acelaşi timp, unul dintre marile şlagăre ale muzicii uşoare româneşti”.
În 1975, în revista Discul-Electrecord, Şasa Georgescu îşi amintea: „(..) Dar, după câteva zile, fata cânta pe micul ecran «Chemarea mării». O voce cu o culoare apar­te se revarsă ca un torent sălbatec, chemând par­că vântul şi valurile. Un timbru grav, matur, ce contrasta fla­grant cu mutriţa de păpuşică a debutantei. După o săp­­tămână, puţinii – în acea epocă – posesori de tele­vi­zoare nu vorbeau decât despre şcolăriţa cu «apa mării de pe întregul litoral (...)». Iar în revista Flacăra, din decembrie 1961, Sanda Faur îi lua un interviu proaspetei vedete: – Dumneavoastră aţi imprimat deci discul care a bătut toate recordurile anului...
– Eu?
Da, discul 3002, cu piesa «Chemarea mării» pe una din feţe, a cunoscut cel mai mare tiraj în 1961: 26.000 exemplare de la prima ediţie... nu ştiaţiĂ”.
Presa avea să urmărească avidă orice informaţie despre cariera Pâslăriţei: „Informaţia / 21 decembrie 1968: Margareta Pâslaru a primit «Discul de Aur»/ În cadrul «Săptămânii discului», la magazinul Muzica, Margaretei Pâslaru i s-a înmânat «Discul de aur» – premiu acordat de C.S.C.A. pentru interpretarea compoziţiilor româneşti. Anul acesta, o dată cu ultimul disc apărut pe luna decembrie, Margareta Pâslaru a întrunit un număr de 100 de melodii imprimate la Electrecord”.
Discul de Aur acordat de CSCA (Consiliul de Stat pentru Cultură şi Artă) a determinat invitaţia de a reprezenta Casa de discuri Electrecord la M.I.D.E.M – Cannes. (Doamna Margareta completează: totalul înregistrărilor Electrecord în prezent se ridică la 249 de piese. Separat, la radio, tv, turnee în ţară şi festivaluri internaţionale se adaugă cu aproximaţie alte 430 de melodii, contabilizate de fani).
CONTEMPORANUL – 1969 – „Întoarsă zilele acestea de la Cannes, unde a fost invitată la festivităţile Târgului internaţional al Discului (M.I.D.E.M.). Margareta Pâslaru a adus cu sine o nouă confirmare a harului şi tenacităţii sale artistice: trofeul M.I.D.E.M., acordat cântăreţilor celor mai populari, ale căror discuri au fost în mod constant cele mai solicitate. Pe estrada unde defilează de obicei marile vedete ale filmului, au putut fi de astă dată aplaudaţi «idolii» muzicii uşoare: Dalida, Mireille Mathieu, Amalia Rodriguez, Adriano Celentano, Udo Jurgens etc. Printre ei, şi Margareta Pâslaru. Reamintim că supertrofeul M.I.D.E.M. a fost acordat decanului de vârsta al şansonetei franceze, Maurice Chevalier, cu prilejul aniversării a 80 de ani (...)”.
De-a lungul vremii, artista a împrumutat unele dintre piesele sale colegelor de scenă. „Regretata Anda Călugăreanu mi-a cerut permisiunea de a cânta «Timpul» în Germania. Povestindu-mi despre succesul avut cu piesa mea, i-am oferit şi Păunitei Ionescu «Voroneţ» pe versurile Constanţei Buzea, iar Evei Kiss «Spune tu care ştii atât de multe» în spectacolul Teatrului Tănase. Într-un duet inedit – eu la pian, iar Corina Chiriac solistă – am prezentat «Despotici în uimire» tot pe versurile Constanţei Buzea la Sala Radio. De altfel, Corina mi-a mai interpretat cu aplomb şi compoziţia comică «Bâlbâitul», o piesă interzisă din pricina textului... deşi nu avea legătură cu şeful statului. În anii ‘90 i-am dăruit Angelei Similea piesa «Flăcări» pe care, cu multă sensibilitate, a înregistrat-o. Versurile regretatului Virgil Carianopol, în care m-am regăsit, au fost sursa inspiraţiei.”
Ajunşi la încununarea jumătăţii de veac pe discuri Electrecord, prin intermediul CD-ului de autor, începe o altă poveste. „Lasă-mi, toamnă, pomii verzi” – 1981 – inspirată de versurile marii noastre poete Ana Blandiana, rămâne cel mai longeviv şlagăr din repertoriul meu, fiind preluat de mulţi. În 2004, „Lasă-mi, toamnă”... intră în CLASAMENTUL MELODIILOR NEMURITOARE – votată în primele zece pe site-ul Jurnalului Naţional, aşa cum a apărut în Ediţia de Colecţie de luni, 25 octombrie. A fost foarte apreciată de cititorii Jurnalului Naţional, dovadă fiind miile de răspunsuri primite la provocarea „Alegeţi şlagărul secolului XX!”. Ne aşteptam la o reacţie din partea dvs., dar nu credeam că vom număra peste 5.000 de voturi!
Piesele apreciate de melomani au fost incluse şi ele pe CD-ul aniversar. „Timpul” (muzică şi text) 1972 a rezistat în Tele-Top şase săptămâni, iar „Dacă ai ghici” (muzică şi text) a devenit Melodia Anului 1973. Apoi „Diamant fermecat” 1981, cu text de Eugen Rotaru, a obţinut prin Tele-voting Premiul de popularitate – creaţie – în emisiunea „Şlagăre în devenire” realizată de Titus Munteanu. Noua compoziţie „Fericirea mult visată” (muzică şi text) 2010 s-a clasat pe locul secund la Radio – Top Românesc. Ascultând cele 24 de melodii, veţi descoperi o altă Margareta. Unele au texte proprii, altele sunt izvorâte din versurile poeţilor consacraţi, la care se adaugă încă 12, din „potpuriul creaţiilor timpurii”. Din toate răzbat fărâme sufleteşti, dureri, bucurii, confesiuni, tristeţi sfâşiate de speranţă, explozii rebele, iubire purificată prin flacăra pasiunii, speranţă, rugăciune....”
Culegerea tipărită a unor compoziţii de pe acest album aniversar va fi lansată miercuri, 24 noiembrie, ora 13:30, la magazinul MUZICA, de pe Calea Victoriei. Aici, sesiunea de autografe va continua.
Pasiune
Noua piesă care deschide CD-ul de autor se nu­meşte „Era o fântână”. „Versurile Elenei Farago m-au obsedat într-atât, încât mă pomeneam fredonând melodia primelor versuri. Sonorităţi orientale seculare aduse de turci, bulgari, tătari, convieţuind paşnic la noi, formea­ză introducerea orchestrală; imagini dobrogene ari­de mi-au apă­rut în pulberi spulberate de vânt, tra­versate de fantoma fântânilor cu cumpănă. În video­clipul imaginat de mine, aş filma imagini suprapuse, spiritele celor însetaţi, dezamăgiţi de «apa sălcie, şi caldă, şi rea, APA VIEŢII» prăbuşiţi înainte de a fi ajuns să soarbă apa vie din poves­te”, încheie Margareta Pâslaru.


marți, 20 noiembrie 2018

Calendar 20 noiembrie 2010: Margareta Paslaru lanseaza albumul "50 de la primul disc" la Targul International de Carte Gaudeamus


Margareta Paslaru a lansat CD-ul de autor „Margareta, 50 de ani de la primul disc – Lasa-mi toamna, pomii verzi”. La eveniment au participat, printre altii, reprezentanti ai Electrecord si doamnele Ana Blandiana, Elise Stan. Cu acest prilej legendara artista a primit „Trofeul Electrecord” pentru 50 de ani de colaborare cu aceasta casa de discuri. Artista a donat drepturile de autor Campaniei Nationale "Artisti ipentru Artisti" - UNITER.





Ana Blandiana si Elise Stan



luni, 19 noiembrie 2018

Calendar 19 nov. 2016 - Margareta Paslaru si albumul de autor "Cum sa te las?" la Targul International de Carte Gaudeamus


Invitata la standul Casei de discuri Eurostar, legendara artista a oferit autografe pe CD-ul de autor "Cum sa te las?" produs in beneficiul ranitilor de la fostul club Colectiv. In paralel, Editura Curtea Veche a readus volumul scris de Margareta Paslaru "Eu si Timpul".






Sergiu Cioiu si Margareta Paslaru, schimb colegial de CD-uri





sâmbătă, 17 noiembrie 2018

Calendar 20-22 nov. 1970: Margareta Paslaru si Radu Serban participa la prima editie a Festivalului International Tokyo


La Festivalului International Tokyo Margareta Paslaru a primit premiul Mitsukoshi pentru interpretarea piesei "Iubire absurda"; compozitorul Radu Serban a primit Premiul Sony pentru aceasta melodie.


Margareta Paslaru a fost invitata sa inregistreze "Iubire absurda" in japoneza si romana la casa de discuri Victor World Group - filiala Tokyo





luni, 12 noiembrie 2018

Calendar 12 nov. 1964: Margareta Paslaru in rolul Polly la premiera spectacolului "Opera de trei parale"


    

DINU SARARU - Luceafarul, 30 ianuarie 1965: “O revelatie in spectacol o constituie Margareta Paslaru: talentata interpreta de muzica usoara, distribuita de regizor in dificilul rol Polly face dovada unor certe calitati actoricesti si joaca alaturi de incercatii sai parteneri cu o siguranta scenica remarcabila. Iar interpretarea pe care o da song-ului despre “Jenny, logodnica piratului”, unde virtutile de cantareata sunt puse in lumina odata cu un bun joc actoricesc.”

SANDA FAUR - Flacara,  28 noiembrie 1964: "Ca sa nu mai vorbim de faptul ca Liviu Ciulei o aduce in scena - pentru un rol in primul rand de proza - pe Margareta Paslaru, sustragand-o muzicii usoare, pentru a-i revela insusiri dramatice. Pentru Mackie-Sis a fost adus de la Ploiesti (unde este si actor si directorul teatrului ploiestean) Toma Caragiu, si alegerea s-a dovedit fericita. Langa el, cantand cu vocea-i plina songurile, disonant si caricatural asa cum se cerea, Margareta Paslaru se descopera si ni se descopera ca avand contingente reale cu teatrul: scena n-o intimideaza, Brecht n-o inhiba. Polly realizata de ea are dezinvoltura, are candoarea vag triviala a fiicei lui Peachum, e "domnisoara virtuoasa " care, devenind sefa gangsterilor, ii pune la respect cu vorba racnita, dar si cu pumnul. Si tot acest amestec de ingenuitate, ferocitate si vulgaritate Margareta Paslaru le aduce pe scena sub o imagine care ne aminteste oarecum de cea lansata de Brigitte Bardot."







marți, 6 noiembrie 2018

Calendar 6 nov. 1968 - Margareta Paslaru in rolul Minti din premiera radiofonica "Nu sunt Turnul Eiffel"


In revista Magazin din 02.11.1968, la rubrica “Emisiunea Teatru radiofonic”, este anuntata  pentru 06.11.1968 difuzarea piesei “Nu sunt Turnul Eiffel” de Ecaterina Oproiu. In rolurile principale: Rodica Tapalaga, Octavian Cotescu, Vasilica Tastaman, Margareta Paslaru, Mihai Paladescu; in alte roluri: Vasile Florescu, Cornel Coman, Beatrice Biega si altii; regia artistica Valeriu Moisescu, regia muzicala Timus Alexandrescu.
Margareta Paslaru interpreteaza rolul “Manti”, una dintre prietenele eroinei principale “Ea”.
Aceasta inregistrare radiofonica a fost transpusa pe dublul-disc vinil EXE 01827-01828 aparut in 1981 la Electrecord.









luni, 5 noiembrie 2018

Margareta Paslaru invitata in emisiunea Romanii in lume, Radio Romania Cultural - 4.11.2018


Sursa: Radio Romania Cultural_ 04.11.2018_ Romanii in lume_ realizator Magdalena Tara


Duminica 4 noiembrie ora 20.30
 In fiecare duminica de la ora 20.30 va invitam sa ascultati emisiunea Românii in lume – realizator Magdalena Tara, un proiect in parteneriat cu Institutul Cultural Roman.
Interferenta artelor vazuta prin prisma protagonistilor evenimentelor prezentate de Institutul Cultural Roman in tara si in strainatate, personalitati ale culturii romane in dialog cu reprezentantii tinerei generatii de artisti si creatori. 
La ceas aniversar pentru Radio Romania, Doamna Margareta Pâslaru ne ofera un interviu in care vom vorbi despre colaborarea permanenta pe care o are cu Societatea Romana de Radiodifuziune, despre distinctiile care i-au fost acordate in cadrul festivalurilor internationale la care a participat, despre cei 60 de ani de cariera impliniti in acest an, despre proiecte prezente si viitoare – alaturi si de Institutului Cultural Roman.
Margareta Pâslaru, in calitate de concurent sau de invitat s-a aflat pe scenele unor importante festivaluri internationale, bucurandu-se deopotriva de apreceriea juriului, a publicului si a presei.
1967 – Gala internationala a Festivalului Muzicii usoare Maghiare „Tancdalfesztival’67” Budapesta
1967 – recital la "Festivalul Cantecului" Varadero, Cuba
1968 – Mențiunea „Cerbul de Aur” – la Fest. Inter. Cerbul de aur Brașov – România
1968 – Premiul III la Fest. Internațional Sopot – Polonia
1968 – recital la TV Berlin
1969 – Trofeul M.I.D.E.M. – Discul de marmură – la Cannes, Franța
1969 – Invitata la TV Madrid Spania pentru filmul „Burbujas”
1970 – Premiul Sony (creație Radu Serban) și Premiul Mitsukoshi (interpretare Margareta Paslaru) – Fest. Inter. Tokyo, Japonia
1970 – recital la Gala inter. a cantecului Bratislava – Cehoslovacia
1970 – recital la Festivalul  Orfeul de Aur – Bulgaria
1970 – Festivalul Inter. Split – Iugoslavia
1971 – Premiul Presei la Festivalul Presei Ankara – Turcia
1971 – Premiul special al Presei, Festivalul Inter. – Malta
1971 – recital la Festival  Lira de aur – Bratislava
1972 – turneu in Danemarca, Suedia, Finlanda, Norvegia 35 zile, 24 orase – cu muzica populara
1974 – Royal Festival Hall – Londra 25 spectacole cu „Doina Bucurestiului”
1978 – recital la Festivalul de la Ulan Bator – Mongolia
1979 – turneu cu muzica populara in Italia
1979 – recital la Festivalul Pressfest – Rostok, Germania
1980 – recital la Festivalul slagarelor – Dresda, Germania
2002 – Premiul „Women of Excellence” categoria Arts & Humanities – Union County – NJ, USA oferit de Senatul Statului NJ on the Status of Women


vineri, 2 noiembrie 2018

Margareta Paslaru, obiecte personale adjudecate la licitatia caritabila "Daruind vei dobandi" 2018



UNITER, in parteneriat cu Casa de Licitatii Artmark, a organizat pe 29 oct. 2018 a cincea editie a licitatiei caritabile "Daruind vei dobandi". Fondurile stranse vor fi folosite de UNITER pentru oamenii de teatru care au nevoie de ajutor financiar.
Toate obiectele oferite de Margareta Paslaru in cei cinci ani au fost adjudicate.
Anul acesta legendara artista a donat patru obiecte. Caietul III "Providenta - 60 de ani de activitate pe multiple planuri" din seria "Margareta Paslaru si creatiile sale" s-a vandut cu 200 €, pretul de pornire fiind 50 €.