Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 15 ianuarie 2020

Intalnire cu legendara Margareta Paslaru la Brasov


Sursa: radiobrasovfm.ro_ 15.01.2020

Întâlnire cu legendara Margareta Pâslaru
 
Legendara artistă Margareta Pâslaru va fi prezentă joi, 16 ianuarie, la ora 13.00, la Biblioteca Judeţeană "George Bariţiu" din Braşov, la o întâlnire cu admiratorii de toate vârstele.
Cu acest prilej, îndrăgita interpretă va sta de vorbă cu cititorii şi va participa la o sesiune de autografe pentru ultimul ei volum "Eu şi Timpul".
Anterior acestui eveniment, Margareta Pâslaru va fi prezentă în studioul Radio România Braşov FM, la emisiunea Pulsul Zilei, la ora 12.00.
Cu peste 60 de ani de carieră, cântăreaţa de muzică uşoară şi populară, pianista, compozitoarea, textiera, actriţa, scriitoarea, realizatoarea de radio şi TV Margareta Pâslaru este considerată una dintre cele mai valoroase şi apreciate soliste de muzică ale României, impresionând prin timbrul său grav, total aparte.




Evenimentul saptamanii la Biblioteca "George Baritiu" Brasov: Margareta Paslaru, sesiune de autografe


Sursa_ Facebook_ Biblioteca Judeteana George Baritiu Brasov_ 15.01.2020
Evenimentul saptamanii
Intalnire si sesiune de autografe cu Margareta Paslaru
Legendara şi plurivalenta artistă Margareta Pâslaru se va afla la Braşov la o întâlnire cu publicul, oferind autografe pe cartea "Eu şi timpul", apărută la Editura Curtea Veche. Toţi aceia care au cunoscut şi admirat talentul, harul muzical şi frumuseţea cântăreţei şlagărului Lasă-mi toamnă, pomii verzi şi toţi aceia care vor să cunoască un artist neuitat, al cărui nume este egal cu legenda, sunt invitaţi şi aşteptaţi la întâlnirea de la Sala de lectură a Bibliotecii Judeţene Braşov, etajul I. Aveţi ocazia să cunoaşteţi un autor şi personaj de carte şi să descoperiţi biografia acestuia.






Margareta Paslaru, compozitii inspirate de poeziile lui Mihai Eminescu



“Ce suflet trist” - compusa in 1995, a fost inregistrata in ianuarie 2012 in studioul Jolt Kerestely cu acompaniamentul chitaristului Capriel Dedeian. Melodia a fost difuzata in prima auditie absoluta pe 12.01.2012 la Radio Romania Cultural in emisiunea „Oaza de muzica” realizata Sorina Goia. Apoi am regasit-o pe doua dintre albumele artistei – “Margareta 70” 2013 si “Cum sa te las?” 2016. Actorul Mihai Bisericanu a ales-o si a inregistrat-o pentru CD-ul de autor “Actorii canta” 2014.


"Vreo zgatie de fata" - versurile pline de umor (1878), pe alocuri atipice, au inspirat-o pe interpreta si compozitoarea Margareta Paslaru in anul 1979. Piesa este inclusa pe CD-ul produs de Fundatia Casa Radio, "Bucuria de a canta", lansat cu ocazia aniversarii a 80 de ani de Radio, la 1 noiembrie 2008. Artista l-a dedicat maestrului Sile Dinicu sub bagheta caruia a interpretat toate piesele de pe disc.




“Pasarile nu mor niciodata” pe textul scris da Ovidiu Dumitru cu o adaptare dupa M Eminescu; melodie lansata in spectacolul "De ce nu cade soarele" (stagiunea 1980-1981 Teatrul Ion Vasilescu); este inregistrata pe disc vinil in 1981 si CD-urile "Best of Margareta" (1996), "Margareta Paslaru - Muzica de colectie - Jurnalul National" (2007) si "Margareta, 50 de ani de la primul disc - Lasa-mi toamna, pomii verzi" (2010); regretata Stela Popescu a interpretat-o pe albumul de autor “Stelele filmului canta” 2015