Sursa:
Jurnalul National – 22.06.2013 / autor Anca Nicoleanu
Margareta Pâslaru:
“Răutăţile unor persoane mărunte nu pot umbri efigia iconică a Mariei Tănase”
La
ceas de aduceri aminte, Margareta Pâslaru, ea însăşi o mare artistă, povesteşte
despre Maria Tănase şi despre cum a marcat-o întâlnirea cu cea supranumită
“Pasărea măiastră” a cântecului popular românesc.
“În
toamna anului 1962, maestrul Liviu Ciulei m-a ales pentru rolul Polly din piesa
“Opera de trei parale” de Bertold Brecht". Ca urmare, am abandonat cursurile
Facultăţii de Drept Ştiinţe Juridice.
Repetiţiile aveau loc atât la Teatrul Lucia Sturdza Bulandra (sala Izvor), cât
şi la sala de lângă Grădina Icoanei. După prima lectură a textului, la
repetiţii, am întâlnit şi restul distribuţiei: Toma Caragiu - partenerul meu,
Jules Cazaban - tatăl, Rodica Tapalagă, Gina Patrichi, Victor Rebengiuc,
Dumitru Furdui, Mimi Enăceanu – mama, şi, Maria Tănase.
Discreţia
dânsei, modestia şi disciplina atât pe scenă, cât şi în cabină, aveau darul de
a-mi disipa, cumva, temerile debutului actoricesc, la cei 19 ani ai mei. Prin
oglinda din cabină o observam pe Maria, avea părul grizonat, ondulat natural,
ceea ce adăuga la distinsa-i înfăţisare. Statura medie, armonioasă, era
dominată de privirea ochilor expresivi. Îmi ţineam răsuflarea când o auzeam
lucrând asupra unor replici: “Băgaţi-vă <> în teacă... veţi
vedea voi cine-i Jeny Spelunca”... Profunzimea glasului pătrudea, iar
atitudinea necesară rolului, convingea.
Ascultându-mă
din culise cum interpretam “songuri” de Kurt Weill potrivit indicaţiilor
regizorale - adică vorbind pe muzică - dânsa m-a tras deoparte şi mi-a spus:
“Ascultă, fă... tu trebuie să cânţi muzică populară, ascultă-mă pe mine, că-s
vulpe bătrână”. Uluită de atenţia acordată, nu am îndrăznit să cânt folclor, în
perioada următoare. Abia după trista despărţire din 1963, i-am urmat îndemnul
de-alungul celor 55 de ani de meserie pe care îi aniversez anul acesta.
Încheiam fiecare recital de muzică uşoară susţinut în ţară sau în străinatate,
cu folclor, mulţumindu-i în gând Mariei. A avut fler!
Am
păstrat în suflet şi acea amintire a unei zile de toamnă cu lumina blândă când,
după repetiţii, m-a invitat în strada Popa Nan, unde locuia. Dorea să-mi
dezvăluie “comoara” costumelor brodate de mână, păstrate într-un cufăr sculptat
ca în basme.
Muzica
pe care a înnobilat-o punându-şi amprenta unică, mulţimea care a inundat Calea
Victoriei conducând-o spre locul de veci, confirmă - dacă mai era nevoie - că
valoarea mult iubitei Maria rămâne, iar răutăţile unor persoane mărunte nu-i
pot umbri efigia iconică.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu