Margareta Paslaru isi face cadou sufletul - Feminitatea, cea mai gingasa forta din lume

 Sursa: Jurnalul National_ 08.03.2009_ autor Vlad Teodorescu

http://www.jurnalul.ro/special/margareta-paslaru-feminitatea-cea-mai-gingasa-forta-din-lume-145785.htm

"Margareta Pâslaru a fost fără îndoială un model pentru o generaţie întreagă. (...) Cu cât ajungi să o cunoşti mai bine, cu atât îţi dai seama că este o persoană care nu se poate înscrie în tipare. Vrei să o aşezi într-o matriţă şi nu poţi. (...) A sta de vorbă cu Margareta Pâslaru este o experienţă aflată undeva la limita dintre perfecţionism şi încântare."

(...) "Fiecare debut a însemnat progres; Casa de cultură Griviţa Roşie alături de orchestra Paul Ghenter şi premiul I pe Capitală la mişcarea artiştilor amatori, apoi duetul cu Marina Voica în studioul televiziunii acompaniat de Petre Firulescu, regia Valeriu Lazarov; prima înregistrare la Radio - «Chemarea mării» de George Grigoriu, sub bagheta marelui dirijor Sile Dinicu; primul disc la Electrecord; debutul în teatru; primele compoziţii proprii; primul film; debutul în muzica populară."  (...) . "Ar trebui să mulţumesc în primul rând maestrului Grigoriu, dar şi altor 61 de campozitori pentru muzica uşoară, doamnei Ileana Pop şi domnului Lazarov, apoi doamnei Maria Tănase pentru descoperirea şi abordarea comorii care înseamnă genul popular, domnului Liviu Ciulei pentru debutul în teatru, lui Francisc Munteanu, doamnei Elisabeta Bostan - care mi-a dat trei roluri în acelaşi film, dânsa fiind adevărata zână din Veronica, fiindcă dânsa a făcut adevărate minuni regizând filmul -, regizorului Lucian Bratu, care a crezut în mine ca actriţă de film, încredinţându-mi primul rol de proză de la început şi până la sfârşit, astfel că nici măcar muzica de generic nu am interpretat-o eu. Am numai cuvinte de mulţumire, de asemeni, pentru Ştefan Iordache, Dem Rădulescu, Florian Pittiş, Marin Moraru, Ileana Stana Ionescu şi alţi mari actori, numai unul şi unul, lângă care am jucat. Amintirea lor m-a însoţit permanent indiferent ce am făcut, indiferent unde am fost." (...)

(...) Nu e plăcut să mergi într-un spital, nu e plăcut să iei asupra ta durerea, spaima, suferinţa altuia. Şi nu oricine o poate face. "Într-adevăr, nu oricine! Eu am avut nevoie, de exemplu, de recomandarea prietenelor mele care făceau deja voluntariat. De fapt aşa a început totul. Am vrut să ajut şi eu societatea aşa cum făceau ele. Am început cu un program pentru persoanele în etate care nu se puteau descurca singure." (...) "De la acei oameni minunaţi am aflat că există un spital unde copiilor nu le-ar strica un ajutor în plus. Dar nu ştiam cum să fac. Ideea a venit de la fiica mea, care mi-a spus: «Mama, citeşte-le poveşti, aşa cum îmi făceai mie când eram mică!». Aşa a început totul, asta fac şi astăzi în România, la Spitalul Grigore Alexandrescu." (...)

(...) . Revenind la îmbrăcămintea despre care aţi pomenit, ea punea în valoare piesa, servea momentul artistic. Unii au declarat că am rămas «o firmă» prin realizări pe multiple planuri, prin faptul că am deschis drumuri noi colegilor de breaslă, inspirându-i. Eu cred că fiecare artist creează o treaptă care serveşte la urcuşul noilor talente." Mai trebuie spus că brandul "Margareta" nu a fost întotdeauna unul fericit. În pofida a ceea ce s-a crezut atât timp, cenzura a funcţionat şi în cazul artistei, despre care se spunea că are toate porţile deschise. De multe ori imprima piese noi, cu vestimentaţie deosebită, cu scenografie modernă şi decoruri îndrăzneţe şi aştepta în zadar difuzarea pe post. Cel mai rău era când se întâmpla la revelioane, atunci când toată familia stătea cu ochii pe micul ecran pentru un cântec scos în ultima secundă la montaj. "Visam lucruri atât de imposibile la vremea aceea, încât am îndrăznit mai mult decât mi s-a permis. Şi, de multe ori, rezultatul nu era cel aşteptat. Ce făceam în asemenea situaţii? Trăgeam un plâns bun, îmi ştergeam ochii de lacrimi şi o luam de la capăt!"

(...) Ce am mai putea afla despre un om, un artist despre care în decursul anilor s-a scris aproape totul? Că alege culorile în funcţie de starea emoţională, "mov în toate nuanţele, negru şi alb şi, în anumite ocazii, chiar roşu". Că adoră să citească şi că simte aceeaşi bucurie şi cu o carte pe genunchi, pe fotoliul din faţa şemineului, şi cu căştile pe urechi în faţa laptopului, ascultând cu plăcere o "e-book" într-o interpretare de excepţie. Că nu îi place să fie întrebată ce regretă că nu a făcut în viaţă, deoarece consideră că mai are încă multe de făcut pe acest Pământ. Că o trezeşte dis-de-dimineaţă pisoiul bengalez, că nu crede că două zile pot fi la fel şi că cea în care nu a compus, nu a scris sau nu a citit un rând este pierdută. Că prietenii artişti de peste Ocean îi spun că nu e posibil să doneze toate drepturile de autor din actele de caritate când practica generală este de 10 cenţi la un dolar. Că preţul pe care l-a plătit celebrităţii sunt poveştile inventate şi publicate fără măcar o sumară verificare. (...)"