Sursa:
muzeulmunicipiuluibucuresti.ro_ Bucuresti in 5 minute_ Contemporanul_ feb.
2021_ realizator Simona Popescu
Interviu cu Margareta Paslaru: “Premiile poarta diamantele trudei, aurul respectului, platina valorii”
De cât timp colaborați cu Muzeul Municipiului București și în ce a constat această colaborare?
Margareta Pâslaru: În 2011 căutam bustul
„Margareta”, realizat de celebrul sculptor Cornel Medrea, pentru care am fost
invitată să pozez cap de expresie la 19 ani. Unii mi-au spus că Muzeul Medrea
s-a închis. Întrebând an de an pe unde ar putea fi, cineva mi-a sugerat Palatul
Suțu. Era ultima șansă. Prin amabilitatea domnului Ioniță și a colegilor săi
lucrarea a fost localizată. Drept mulțumire, am donat Muzeului Municipiului
București schița bustului creată de bunicul meu, apreciatul sculptor Ion
Dimitriu-Bârlad. Artistul fotograf Lucian Năstase a captat momentul revederii.
Incredibil, „Eu și Timpul” de atunci! Editura Curtea Veche aștepta chiar în
acea perioadă titlul cărții la care lucram. Am anunțat că volumul se va
intitula „Eu și Timpul”. Coincidență. Propria compoziție din 1980 inspirată de
Virgil Carianopol – piesă devenită șlagăr – se numea tot „Eu și Timpul”.
Lansarea cărții a avut loc în 2012 la Muzeul Municipiului București.
Cum
vedeți dezvoltându-se în viitor acest parteneriat?
M.P.: Realist vorbind, pentru mine a
început numărătoarea inversă. Vă reamintesc expoziția de afișe rare, pe care
le-am donat în 2015. Dintre cele 96, au fost selecționate 55.
Cum,
în ce context v-a venit ideea unei noi și recente donații către MMB?
M.P.: Este o continuare, mi-a fost
hărăzită capacitatea de a face daruri. Daruri care să dăinuie. Cu fiecare
suflare, dăruirea de sine, la pian, microfon, pe scenă sau ecran, atinge esența,
comunică ideea, sentimentul pur, celor care ascultă, privesc.
Care
sunt obiectele donate în 2021 și cum le-ați ales din colecția dumneavoastră
personală?
M.P.: Vizitatorii vor descoperi
însemnătatea lor, ar fi păcat să alterez elementul de surpriză menționându-le.
Unii vor recunoaște o selecție a propriilor mele creații vestimentare, costume
purtate pe scenă și în emisiuni de televiziune. Dantele cu vechime, donate de
familia Ghițulescu, au fost aplicate de Maria Ferenț pe platcă, presărând
pietre și mărgele; costumul pantalon, preferatul meu, îmi asigura libertarea
dansului.
Care
este obiectul pe care îl donați și pe care îl prețuiți cel mai mult deoarece
are semnificația cea mai importantă pentru dumneavoastră?
M.P.: Fiecare exponat are o istorie
care oglindește epoca. Varietatea abordată privind genuri muzicale interpretate
în stil „pâslăresc”, ritmuri sonore pe disc – de la rumba lentă, vals, foxtrot,
tangou, cha-cha, mambo, sirtaki, până la twist, limbo, slow-rock, reggae,
blues, shake, folclor – se află printre donații. Longevitatea creatoare include
pasiune, inspirație, vocație, cizelarea lucrului, izbândă și suferință.
Crescând într-o familie de artiști, am donat și lucrări în ulei datând din 1886
până în 1948. Cât privește recunoașterea faptelor, premiile poartă diamantele
trudei, aurul respectului, platina valorii.
Pregătiți împreună cu specialiștii MMB
o expoziție care va fi deschisă la Palatul Suțu. Ce fel de exponate va putea
publicul să admire, care este ideea principală a conceptului expozițional?
M.P.: Apreciez nespus expertiza
doamnelor Alexandra Rusu, Ana Maria Măciucă și Mădălina Manolache. Dinamica
acestei colaborări cu echipa domnului Adrian Majuru, căruia îi aparține ideea
expoziției, confirmă titlul „Longevitate creatoare”. Vă felicit!
Așadar,
vorbim despre o viață întreagă dăruită muzeului. Vă invit să transmiteți
vizitatorilor expoziției mesajul dumneavoastră, al creatorului de sentimente
transmise prin muzică, prin artă, generațiilor trecute, prezente și viitoare.
M.P.: Textele propriilor compoziții
transmit mesaje, inclusiv versurile poeților Ana Blandiana, Mihai Eminescu, Ion
Horea, Virgil Carianopol, Nichita Stănescu, incluse pe recentul album „Idei”,
editat de Casa de discuri Roton în beneficiul Băncii de Alimente – Crucea
Roșie.
Vă
așteptăm, stimați colecționari. La plecare, veți primi un afiș cu autograf și
poate un disc vinil turație 33 sau 45, dacă numiți melodia care vă lipsește din
colecție.
Interviu
realizat de Simona Popescu
________________________________________________________________________________
Sursa: revista Avantaje_ mai 2019_ autor Florentina Musat
Inegalabila Margareta Paslaru, vocea și harul artistei au scris istorie, într-o perioadă în care puțini îndrăzneau să se exprime așa cum a făcut-o ea. Oriunde s-a aflat, punctul de referinta ramane Romania, iar melodiile sale au fost si continua sa fie in inimile tuturor celor care, atunci cand o vad pe scena, de spectacole sau de gala, se ridica in picioare sa o aplaude. O personalitate unică, efervescentă, uimitoare: Margareta Pâslaru.
EXCLUSIV AVANTAJE Margareta Pâslaru: „În viață, ceea ce este esențial nu se vede, se simte.”
Vocea și harul artistei au scris istorie, într-o perioadă în care puțini îndrăzneau să se exprime așa cum a făcut-o ea. Oriunde s-a aflat, punctul de referință a rămas România, iar melodiile sale au fost și continuă să fie în inimile tuturor celor care, atunci când o văd pe o scenă, de spectacole sau de gală, se ridică în picioare să o aplaude. O personalitate unică, efervescentă, uimitoare: Margareta Pâslaru.
Care este povestea întâlnirii dumneavoastră cu muzica?
În casa copilăriei, lipsurile anilor 50 păreau uitate când la radio răsunau arii și coruri din opere, muzică clasică, teatru la microfon. Serile, bunica ne desfăta cântând la pian Chopin, ceea ce m-a încurajat mai târziu să studiez, cu doamna Lia Romașcu, pianul. Muzica omniprezentă era o parte importantă în viața noastră.
Ce schimbări a adus în propriile dumneavoastră ierarhii statutul de vedetă, cucerit încă din adolescență?
Cum să „analizez' exuberanța, pasiunea pură de a cânta? Esența de-a dărui bucurii prin muzică a dat și dă sens existenței mele artistice.
Ați simțit cumva că succesul v-a schimbat?
Nu. Succesul obligă, vocația trasează drumul, creativitatea o confirmă.
Cum este să fii și să rămâi una dintre cele mai frumoase femei din România?
Vai, mă flatați. Totul este relativ. Gusturile nu se discută, persoanele publice sunt admirate sau antipatizate pentru același lucru. Se spune că „ochii sunt oglinda sufletului'. Expresivitatea lor, atitudinea comunică starea interioară a personajului, iar fotogenia completează cadrul.
Care ar fi definiţia emoţiei?
Îmi displac definițiile, limitează. Dar vă pot aminti textul propriei compoziții din 1971: „Emoții, ciudate sentimente, emoții, fiori fără nume colorează-n astă lume viața noastră'. I-am oferit piesa actriței Mirela Jienescu, pentru albumul „Actorii cântă' –UNITER.
Dacă ar fi să alegeți între muzică și poezie, între a scrie versuri și a le cânta, ce ați alege?
Una nu o exclude pe cealaltă, le-am interpretat atât pe rând, cât și împreună.
Cât de mult vă influențează părerea celor din jur? Atât a celor avizați, cât și a celor neavizați. â
Vorba aceea: câte capete, tot atâtea păreri. Fără „echipă de stiliști', intuitiv, îmi conduc bărcuța, astfel nu pierd filonul autentic din mine. Experimentez, învăț, inițiez concepte chiar dacă unele sunt respinse. Îmi plac noutățile îndrăznețe. Aceia care se refugiază în trecut au de pierdut.
Credeți în destin? De ce da sau de ce nu?
Spiritul mi-a rămas tânăr, liber, ceea ce înlesnește colaborarea cu diferite generații de artiști, de la maestrul Jolt Kerestely și fiul Andrei Kerestely, Călin Grigoriu, George Popa, până la tineri coregrafi, regizori, cântăreți, cineaști, animatori-creatori precum Paul Mureșan. Cât despre „destin', aflați mai multe ascultând versurile cu miez ale unor poeți care m-au inspirat să compun, și propriile texte… Veți descoperi alte petale ale… Margaretei.
Care sunt artiștii pe care îi admirați, care dintre cei cu care drumul dumneavoastră s-a intersectat v-a marcat?
Această întrebare îmi permite omagierea succintă a colaboratorilor, o parte a istoriei culturale. Fiecare deceniu mi-a scos în cale personalități marcante, dar spațiul materialului nu ne permite includerea multora. În ordinea în care m-au invitat: Paul Ghențar, 1958, la Casa de cultură, Ileana Pop – TV, George Grigoriu mi-a compus „Chemarea mării', înregistrată în 1959 – T6 la Radio, cu dirijorul Sile Dinicu. Valeriu Lazarov, cu Marga și Nae Niță, m-a filmat în 1960, cu „Picolissima serenata', în onoarea Olimpiadei de la Roma. Ion Vova m-a invitat la „Ora veselă' cu piesa „Nu știu' de N. Kirculescu.
Am înregistrat pe disc muzică ușoară cu Alexandru Imre, muzică populară cu Nicușor Predescu. Inventam costume împreună cu arhitecții Ghițulescu, iar celebrul N. Stroe mă invita în turnee cu bateristul Malagamba. Sculptorul Corneliu Medrea și-a dorit să pozez „cap de expresie' și a creat bustul „Margareta', care se află la Muzeul Municipiului București – Palatul Șuțu.
În 1962, Liviu Ciulei m-a adus în teatru, am cunoscut-o pe Maria Tănase, am jucat cu Toma Caragiu, cu Rodica Tapalagă în distribuția piesei „Opera de trei parale' de B. Brecht, la Teatrul „L.S. Bulandra'. Cu Tudor Mărăscu am lucrat și la televiziune, și la Teatrul „Ion Vasilescu'.
Melodii de H. Mălineanu, Edmond Deda, Radu Șerban, Horia Moculescu, Temistocle Popa, înregistram cu Aurora Andronache pentru emisiuni semnate de Ovidiu Dumitru, Alexandru Bocăneț, Dumitru Moroșanu, Tudor Vornicu, Titus Munteanu. M-au acompaniat trupele Rolf Albricht, Bebe Fugaru – Sincron, Savoy, Radu Goldiș, Romanticii – Mircea Drăgan.
La Studiourile Buftea am fost invitată de Andrei Călărașu, de Francisc Munteanu, de Lucian Bratu. I-am avut ca parteneri pe Emerich Schafferer, Ion Dichiseanu, Ștefan Iordache, Marin Moraru. Doamna Elisabeta Bostan mi-a încredințat trei roluri în filmele „Veronica'. Cu domnul Laurențiu Damian am produs albumul caritabil „Stelele filmului cântă', în beneficiul UCIN.
La Teatrul „Tănase', jucam cu Mircea Crișan, prezentând apoi împreună Festivalul Național Mamaia. Am cântat cu grupul Cantabile și cu Titus Andrei, continuând colaborarea în emisiunile sale radiofonice până în prezent. Vară de vară jucam cu Stela Popescu, cu Ștefan Bănică, c uAlexandru Arșinel, în regia lui Bițu Fălticineanu.
Despre vânzările constante de discuri, presa din RDG scria: „300.000 de discuri vândute în Europa socialistă' – am primit Discul de Aur în 1968. Ca urmare, am fost invitată la Gala MIDEM. În Franța – pe scena Festivalului de la Cannes, împreună cu personalități precum Amalia Rodrigues, Dalida, Mireille Mathieu, Adriano Celentano, Udo Jurgens și alții; am fost onorată cu Trofeul MIDEM, Discul de Marmură în 1969.
În anii 2000, am lucrat la TVR seria galelor UNICEF și Crucea Roșie cu Liana Săndulescu, Aurel Badea, Iuliana Tudor. Apoi cu Elise Stan. Emisiuni-medalion cu Irina Negraru, Iuliana Marciuc. Campania „Artiștii pentru Artiști', în beneficiul UNITER, a fost o reușită datorată doamnelor Aura Corbeanu, Maria Morar, Zoe Bălan.
Un mare artist se teme de banal. De ce se mai teme Margareta Pâslaru?
De succes.
Ce i-ați spune unui ateu despre Dumnezeu?
Nimic. Fiecare are dreptul la propriul crez.
Fiți puțin autocritică. Ce nu vă place la dumneavoastră?
Faptul că merg pe încredere. Este un cusur. A-l corecta nu-i simplu, face parte din natura mea.
Sunteți unul dintre puţinii mari artiști care au rămas iubiți de o țară întreagă în ciuda distanței în spațiu și a anilor în care nu ați fost aici. Ați reuşit să fiți şi un foarte bun manager al brandului personal. Aveți un secret pentru asta?
Nu. Las faptele să vorbească de la sine. Toate-s ambalate cu pasiune și reprezintă darul meu oferit publicului.
Care dintre șlagărele lansate vă este cel mai aproape de suflet și de ce?
Fiecare anotimp a primit un șlagăr. „Timpul', compoziția din 1970 a inspirat alți textieri. „Diamant fermecat' singura creație proprie premiată, „Lasă-mi toamnă pomii verzi'; „Nu vreau să moară florile de măr'; apoi: „Eu și Timpul', „Libertatea nu se învață' sunt doar o parte dintre sutele de înregistrări și filmări existente pe internet, alături de succese internaționale adaptate în limba română: „Da, da, dirladada', „Bui, bui', „Credeam că nu-mi pasă', „În grădina bucuriilor', „Harap Alb'.
De ce un blog personal? Ce relație are o mare artistă cu lumea digitală, cu supertehnicizarea zilelor noastre?
Dinamica meseriei se schimbă. Fără publicist, agent-impresar, era necesară legătura cu publicul. Există și un website-arhivă, a primilor 50 de ani de activitate. Voluminoasa perioadă 2006-2018, crearea albumelor de autor lansate anual, toate sunt pe blog, ceea ce conservă faptele, adevărul artistic, într-o lume inundată de „fake news', gogoși, exagerări, interpretări eronate.
Spuneți-mi un vers favorit dintr-o melodie, unul care v-a rămas în suflet și care simțiți, poate, că vă definește.
Diversitatea întregii cariere mă definește. Nu-i simplă alegerea dintre 1.000 de melodii, autohtone și din repertoriul universal, compoziții proprii, cuplete, muzică populară, muzică din filmele în care am jucat. S-au păstrat numai 800 de înregistrări, inclusiv cele de la TV, radio, discuri, CD, casete, DVD, emisiuni.
Spuneți-mi despre cel mai frumos moment pe care l-ați trăit pe scenă.
Numeroase momente au încântat publicul pe durata celor 60 de ani activi, în țară și peste hotare. Pentru bucuriile primite în turnee, pe scenă și ecran, admiratorii au răspuns cu scrisori, aplauze, oferindu-mi florile iubirii. Deschideam drumuri…
Augustin Sandu – Informația Bucureștiului, 20.11.1968: „Talentul nativ, înclinațiile și aspirațiile s-au împlinit printr-o experiență utilă. Căci acum Margareta Pâslaru știe ce să facă cu vocea sa, să alterneze inflexiunile tulburătoare în registrul grav, cu tonurile ample de registru acut, știe să frazeze și să plaseze accente în cadența silabelor dintr-un vers. A aruncat însă și mănușa invitând la confruntări artistice veritabile pe terenul recitalului de ținută. Cine o va ridica primul?'
Flacăra nr. 705 – 30 noiembrie 1968 – Magda Mihăilescu – Recital Margareta: “Nu m-a mirat câtuși de puțin că Margareta Pâslaru este prima dintre cântărețele și cântăreții noștri de muzică ușoară care și-a luat inima în dinți și a ieșit în lume cu un recital (prilejuit de împlinirea a 10 ani de activitate). Cine era s-o facă? Să nu ne ascundem după deget. Băieții și fetele noastre nu prea știu să cultive această buruiană rară care se cheamă ambiția de a te măsura cu tine însuți.”
Unde vă aflați liniștea?
La pian. Tind mereu către altceva…
Ce ați schimba în alegerile vieții?
Nimic. Ceea ce este esențial nu se vede, se simte.
Sunteți destinată unui har unic. Vă considerați o norocoasă a vieții?
Ambele părți au „noroc' dacă se întâlnesc, atât cel care invită, cât și invitatul, avem nevoie unii de alții.
Ce v-a înfrânt în viață? Dar ce v-a înflorit?
Dacă m-ar fi înfrânt, nu m-ați fi invitat.
Cum vă fură inspirația, unde o aflați și cât de departe vă duce?
Inspirația imprevizibilă ni se dăruiește cu o condiție, aceea de a lucra temeinic, intens.
Ce mai lucrați acum, ce proiecte aveți?
Creez în prezent, gândind la viitor… Pregătesc un album fotografic cu Lucian Năstase, în beneficiul noului spital care se construiește. Le felicit pe doamnele premiate (Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, fondatoarele ONG-ului Daruieste Viata, care construieste din donatii primul spital de oncologie si radioterapie pentru copii, au primit marele trofeu Femeia Anului 2018 din partea revistei Avantaje – n.red.), vor avea de la mine înregistrarea programului audio-terapie‚ „Vise frumoase, copii', în care le povestesc micilor pacienți, la culcare.
Care e greul cel mai mare al unei artiste, al unei creatoare? Dar bucuriile sale?
Cred că arta este expresia pură a divinității din noi. Totul este greu dacă optezi pentru calitate. Fiecare artist creează o treaptă, care servește la urcușul noilor talente. Bucuria tinerilor de viitor, cărora le-am dăruit „Premiul pentru Originalitate' din 2010 până în prezent, este și bucuria mea.
Autor: Florentina Mușat
________________________________________________________________________________
Sursa: agerpres.ro/ 30.04.2015
ALBUMUL CU AMINTIRI rasfoit de... Margareta Paslaru
(interviu)
Există
persoane al căror nume se confundă cu cariera. În cazul de față este vorba
despre o carieră intrată în al 58-lea an. O carieră în muzică, în film, în
teatru a unei artiste complexe care a revoluționat muzica ușoară românească -
Margareta Pâslaru. De-a lungul anilor, 65 de compozitori i-au încredințat piesele
spre interpretare, unii scriind special pentru timbrul său aparte. Compozitorul
George Grigoriu a numit-o ''un mit al muzicii ușoare'', iar compozitorul Paul
Urmuzescu afirma că ''Margareta Pâslaru reprezintă pentru muzica ușoară ceea ce
reprezintă Maria Tănase pentru muzica populară''.
AGERPRES: Doamnă
Margareta Pâslaru, aveți o carieră impresionantă. O viață dedicată muzicii și
nu numai. Sunteți cântăreață, compozitoare, textieră pentru muzică ușoară, ați
cântat și folclor, ați jucat în filme, ați făcut și teatru. Ați realizat
emisiuni tv și radio și ați scris cărți. Pe parcursul acestei jumătăți de veac
și ceva ați adunat multe melodii, dar și multe amintiri. Vă propun să răsfoim
împreună albumul dumneavoastră cu amintiri, să ne uităm împreună la fotografii
mai vechi, mai noi, să ne povestiți ce amintiri vă leagă de acele
momente.
Margareta Pâslaru: E o idee
splendidă, să ne uităm pe fotografii... care fotografii?
AGERPRES: Am
pregătit noi niște fotografii, pe unele poate le știți, pe altele nu.
Margareta Pâslaru: E un concept
interesant, m-ați făcut curioasă deja. Și venisem pregătită să vă fac eu o
surpriză, n-am știut că veți avea fotografii, așa că vroiam să vă arăt a doua
ediție a primei înregistrări făcute cu ''Chemarea mării'' de George Grigoriu.
Eram încă elevă pe vremea aceea, iată coperta sugerează cumva acest aspect.
AGERPRES: Mi-ați
ghicit prima întrebare... Aveați 15 ani...
Margareta Pâslaru: Și jumătate...
AGERPRES: ...
când ați debutat pe scenă și vă rog să ne povestiți despre acest debut, dar și
despre debutul la radio. George Grigoriu a compus special pentru dumneavoastră
''Chemarea mării'', iar în 1960 Electrecord a înregistrat cântecul....
Margareta Pâslaru: L-a înregistrat în 1960 dar a apărut în 1961,
când a bătut și recordul de vânzare, la vremea aceea 26.000 de discuri era
într-adevăr ceva special. Dar amintirile sunt de tot felul, trebuie să derulăm
o jumătate de veac într-o oră... (râde)
AGERPRES: Povestiți-ne
cum a fost debutul și pe scenă, și la radio.
Margareta Pâslaru: A fost foarte imprevizibil, într-un fel, pentru
că fiind elevă, cântam doar pentru colegii mei de clasă și într-o zi una dintre
prietene îmi spune: ''Trebuie să mergem neapărat să mergem să vedem un film,
este o actriță care are o aluniță exact ca tine, ai să vezi tu și muzica, și
ceea ce cântă''. Era vorba despre ''Vârsta dragostei'', cu Lolita Tores, o
actriță și cântăreață extraordinară la vremea aceea, și am și memorat una
dintre piese, pe care niște ani mai târziu am înregistrat-o în limba română cu
Marina Voica, ''Pe aripa vântului'' s-a intitulat. Dar revenind, la Casa de
cultură era Paul Ghențer și împreună cu trupa lui de muzicieni deosebiți dădeam
diferite spectacole pentru ceferiști din raionul Grivița Roșie, pentru că acolo
locuiam atunci, și se făceau transmisii la televiziune cu artiști amatori.
Acolo m-au văzut pentru prima oară doamna Ileana Pop și Vlad Bâtcă și după
aceea, tot la unul dintre spectacolele acelea, George Grigoriu, care cânta cu
Trio Grigoriu. Erau în mare vogă, aveau câteva șlagăre — ''La cabana Trei
brazi'', ''Broscuța Oac'' și multe altele — și după ce m-a auzit cântând mi-a
spus: ''Fetițo, o să scriu ceva pentru tine''. Eu am rămas puțin... Zic:
Glumește! Ei, așa a fost. Ca să comprim cumva toată perioada aceea, într-o bună
zi tata îmi spune când m-am întors de la școală: ''Vezi, aici, un număr de
telefon, te-a căutat maestrul George Grigoriu, a scris o piesă pentru tine''.
Iar restul este istorie. Am înregistrat în 1959 la radio... și acum când intru
la Radio (Radio România — n.r.) sunt emoționată, parcă-l văd pe maestrul Sile
Dinicu pe culoar. Era extrem de sever, dar foarte drept cu toată lumea, adică
nu se punea problema că a făcut o observație degeaba. Și am tras, cum se spunea
atunci, în studioul T6 împreună cu orchestra, deodată cu Paul Urmuzescu, care
este unul dinte pilonii radioului și pionier, pentru că pe lângă faptul că știa
să fonotocheze, era uluitor. De asemenea, el este și compozitor. Deci, maestre,
dacă ne urmărești, o să-ți facă plăcere să-ți amintești de T6, de înregistrarea
noastră de atunci cu ''Chemarea mării'', care a bătut recordul Electrecord. În
anii următori George Grigoriu mi-a scris cele mai multe piese, urmat de Radu
Șerban îndeaproape, care mi-a scris douăzecișiceva de piese. M-ați emoționat,
m-a tulburat un pic...
AGERPRES: Am
să vă arăt prima fotografie, pentru că se leagă de debutul din televiziune,
care a fost un an mai târziu după debutul în radio, și un rol important l-a
avut un mare realizator de emisiuni — Valeriu Lazarov.
Margareta Pâslaru: A, da! Aici
eram la Brașov, când s-a aniversat Festivalul (Cerbul de aur — n.r.), atunci
l-am revăzut. Îmi face mare plăcere să-mi amintesc de debut, se sărbătorea
succesul sportivilor de la Olimpiada de la Roma, în care Iolanda Balaș bătuse
toate recordurile și așa se face că mi-au dat voie să cânt în limba italiană,
altfel nu s-ar fi putut pe vremea aceea. Am interpretat ''Piccolissima
serenata'' în onoarea acelor sportivi și după aceea au urmat alte și alte
emisiuni tot cu Lazarov, plin de idei, mână de fier, ținea pe toată lumea în
frâu, de altfel el a filmat și primul festival de la Brașov — Cerbul de aur, și
primul festival de la Mamaia, în 1963, ne-au legat niște ani înfloritori. Ca și
de doamna Ileana Pop, cea care m-a remarcat.
AGERPRES: Următoarea
fotografie este alături de un mare actor, care v-a fost la un moment dat și
partener în film. Este vorba despre maestrul Marin Moraru.
Margareta Pâslaru: Oooo, Marinuș!
AGERPRES: Trebuie
să spunem că din primii ani de carieră ați luat contact și cu teatrul, și cu
filmul, e drept, mai întâi cu teatrul, în 1964 ați fost aleasă de maestrul
Liviu Ciulei pentru a juca în piesa ''Opera de trei parale'' a lui Bertholt Brecht.
Margareta Pâslaru: Eram
studentă la Drept, pe vremea aceea, când am primit un telefon: ''Aici Teatrul
'Lucia Sturdza Bulandra', domnul director Vrabie și regizorul Liviu Ciulei vă
invită la o audiție''. Și în clipa aceea am știut, am intuit că se va întâmpla
ceva. Am dat acea audiție care a fost extraordinară — eu acum le vizualizez
precum un film, cred că într-o bună zi voi încerca să fac un mic scenariu
despre toate aceste povești — și după acea audiție au trecut câteva zile și am
primit un alt telefon: ''Sunteți așteptată la prima repetiție''. Și atunci am
spus că facultatea de Drept poate să mai aștepte, pot s-o termin după aceea,
dar nu pot să ratez această șansă de a juca pe scenă așa cum visasem. Dreptul
nu l-am terminat, dar nu regret. Sau e un mic regret, dacă aș fi absolvit
facultatea de Drept aș fi putut să apăr drepturile soliștilor de muzică ușoară
referitor la drepturile de autor și altele. Deci n-a fost să fie să ajung
avocat.
AGERPRES: Acest
început în teatru a fost un succes, pentru că piesa s-a jucat patru stagiuni la
rând, peste 400 de spectacole.
Margareta Pâslaru: Da, și a mai fost ceva interesant. La teatru
m-au descoperit regizorii de film, au spus ''uite, poate să joace'' și așa a
urmat debutul în film, despre care am vorbit la fotografia cu Marin Moraru, dar
el a fost în al doilea film. Debutul a fost în ''Tunelul'', în regia lui
Francisc Munteanu.
AGERPRES: Pentru
care ați premiul pentru debut în cinematografie.
Margareta Pâslaru: Într-adevăr.
Un premiu care obligă. Apoi au fost alte filme, cu sau fără muzică, cel cu
Marin Moraru și cu Ștefan Iordache, ''Un film cu o fată fermecătoare'', a fost
în regia lui Lucian Bratu, în care n-am cântat deloc, și aceasta a fost o
performanță. Era foarte generos rolul, un rol negativ aș putea spune, din
primul moment până la ultima scenă n-am părăsit ecranul, a fost scris în așa
fel încât a trebuit să susțin...iarăși a fost un examen pe care a trebuit să-l
dau, fără muzică. Apoi a fost filmul ''Împușcături pe portativ'' și a venit
seria ''Veronicilor''.
AGERPRES: Ceva
mai târziu, până atunci ați mai făcut câteva lucruri importante.
Margareta Pâslaru: Apropo de
''Opera de trei parale'', mai trebuie să spun că tot în 1964, a apărut albumul
de muzică populară. În cadrul acelor repetiții (de la Teatrul Bulandra — n.r.)
am cunoscut-o pe Maria Tănase, în 1962. Maria Tănase trebuia să joace rolul
care a fost preluat apoi de marea actriță Clody Berthola, împreună cu Toma
Caragiu avea de făcut un dans, un tablou, dar Maria avea fler și atât de puțin
cât am lucrat cu ea — s-a prăpădit în 1963 — a intuit ceva ce eu poate n-aș fi
avut curaj să abordez: muzica populară. În stilul ei caracteristic, m-a tras
deoparte după o repetiție și mi-a spus: ''Ascultă, fă, tu trebuie să cânți
muzică populară, ascultă-mă că sunt vulpe bătrână!'', și am fost uluită de
această sugestie, dar se pare că a avut dreptate. Abia după ce s-a prăpădit am
avut curajul să-i urmez sfatul, pentru că având timbrul grav, ca Maria, n-am
vrut să se creadă că o imit. Și am abordat piesele din Oaș, cu totul
altceva.
AGERPRES: Festivalurile
muzicale erau un prilej de lansare pentru noi talente, dar și de recitaluri ale
numelor consacrate. Avem câteva fotografii de la festivalul Mamaia, dar și de
la Cerbul de aur.
Margareta Pâslaru: Legat de Mamaia, este un lucru pe care puțini îl
știu. Festivalul de la Mamaia a fost festival de creație. Ulterior a apărut și
o secțiune de interpretare, dar acestea mergeau mână în mână, pentru că
interpretul putea să contribuie sau nu. Maestrul Sile Dinicu spunea: ''Tată, să
lansezi o primă audiție e greu, poate să fie prima sau ultima audiție''. Și
avea dreptate, era riscant.
AGERPRES: Aici
sunteți la festivalul de la Mamaia în 1964.
Margareta Pâslaru: Excepțional! Ilinca Cerbacev,
Doina Badea, nu știu cine-i doamna de acolo, probabil e regizorul de
platou...Vai, ce mă bucur! Trebuie să subliniez ceva legat de Mamaia. În doar
opt ediții m-au solicitat 38 de compozitori pentru piesele lor. De ce doar opt
ediții — pentru că într-un an am filmat, într-un an am avut-o pe Măriuca (fiica
Margaretei Pâslaru — n.r.) și au fost niște pauze. Dar chiar și la Mamaia, nu
toate piesele au răzbit. Fiecare interpret se străduiește să le dea viață în
versiunea cea mai luminoasă, cea mai bună și totuși unele se pierd pe parcurs.
Dar ce a rămas... mă uimește și în ziua de azi, mă întâlnesc cu anumite
persoane care își amintesc de ''Două rândunici''... Nu pot să cred... (râde)
AGERPRES: Am
să vă arăt niște fotografii de la Cerbul de aur, sunt din 1969 — anul 1968 îl
las puțin, vreau să discutăm separat despre prima ediție. La Cerbul de aur din
1969 aveți o ținută absolut superbă.
Margareta Pâslaru: Erau creații
vestimentare pe care le gândeam împreună cu arhitecții Ghițulescu, tocmai
pentru a sublinia creațiile muzicale.
AGERPRES: Tot
de acolo, încă una...
Margareta Pâslaru: Da, tot cu Valeriu Lazarov, iar trupa aceasta
era a lui Rolf Albrecht, trompetistul. Tot Lazarov a creat această coloană de
televizoare pe scenă, el a cerut-o. Am cusut cu mâna mea câteva mărgeluțe pe
această vestă și trebuie să vă spun că elementele folclorice au fost nelipsite
în costumația pe care am creat-o, mai ales pentru străinătate. De ce? Oriunde
mă duceam aceasta spărgea gheața, cineva venea către mine și-mi spunea: Vai, ce
frumos, de unde e? Din România, spuneam. Și așa începeam să discutăm despre
România și despre mesajul pe care îl aveam când mergeam la acel festival.
AGERPRES: Aici
sunteți tot la Cerbul de aur, alături de o concurentă din Japonia, cred, după
cum este îmbrăcată...
Margareta Pâslaru: La prima ediție de la Brașov a fost foarte interesant
faptul că au venit vedete, nu concurenți, ca de obicei. Orice festival e o
rampă de lansare pentru tineri interpreți. Ei bine, la prima ediție au fost
vedete una și una, Kalinka, Jacques Hustin...
AGERPRES: Avem
o fotografie în care sunteți alături de Rita Pavone.
Margareta Pâslaru: Da... Rita a
fost în recital. Mențiunea care mi-a fost acordată de juriul internațional a
făcut ca numele României să fie menționat în prima ediție a festivalului, a
fost scris în palmaresul primei ediții și aceasta m-a urcat cu o treaptă, de la
nivelul de interpret la cel de vedetă în recital, cum se spunea atunci. Din '69
eu n-am mai concurat, m-am dus ca invitat în recital.
AGERPRES: Mai
avem de la prima ediție două fotografii cu dumneavoastră.
Margareta Pâslaru: Da... mă uit
cum se schimbă moda, ce se purta pe atunci (râde).
AGERPRES: Și
aici e o ținută deosebită...
Margareta Pâslaru: Aceasta a fost partea din concurs, acest costum
din catifea neagră, care a fost aspru criticat, s-a spus ''Cine a îmbrăcat-o pe
Margareta așa, ca pe o 'grande dame', când tinerețea ei...''. Aceeași ținută —
pentru că atunci nu exista internetul și posibilitatea de a ști cu ce ai fost
îmbrăcat într-o parte și în alta — am avut-o la Cannes, alt mare succes, acolo
unde am obținut trofeul MIDEM, pe care mi l-a înmânat Maurice Chevalier, care
avea 80 de ani. El a luat supertrofeul, după aceea ne-a felicitat pe toți, a
dat mâna cu noi, a fost o aliniere extraordinară, pe aceeași scenă au fost Mireille
Mathieu, Amalia Rodrigues, Dalida, Adriano Celentano, Udo Jurgens și alții. A
fost un moment de neuitat și imaginați-vă că după 45 de ani, ceea ce nu s-a
întâmplat cu niciun alt interpret de pe scenă, m-am revăzut cu Mireille Mathieu
la Sala Palatului (râde). Cine și-ar fi imaginat, după atâția ani? Din păcate
Dalida nu mai este, nici Amalia Rodrigues... I-am făcut o surpriză lui Mireille
cu o fotografie din acel moment și i-am spus: ''Îți mai aduci aminte?'' S-a
uitat pe ecranul mare de la Sala Palatului și a enumerat câteva persoane,
câțiva artiști.
AGERPRES: Anul
1968 a fost special pentru dumneavoastră și pentru că ați sărbătorit zece ani
de carieră într-un spectacol, un recital ''One woman show''... și aveați doar
25 de ani. Dar e drept, asta venea după succesul obținut la Festivalul de la
Sopot, după recitalurile de la televiziunea din Berlin.
Margareta Pâslaru: Da, și în Cuba, la alt festival... Într-adevăr,
s-au legat în mod firesc, treaptă după treaptă, s-au legat foarte frumos și tot
cu Rolf Albrecht am interpretat și acel recital extraordinar de la Casa
Armatei, am avut în repertoriu 23 de piese fără invitați pe scenă, cum se
obișnuia. De pildă, Gică Petrescu, care avusese recital la Sala Dalles, ne-a invitat
pe Constantin Drăghici, pe mine și pe Marina Voica și spunea: ''Trebuia să vă
aduc, să-mi trag și eu sufletul între o repriză de piese și alta''... Am
îndrăznit să-l duc la bun sfârșit fără invitați. La Brașov însă, în recital,
pentru că timpul era limitat, am avut doar 12 piese și cu introducerea 13.
Astăzi mi se pare foarte ciudat când vine cineva cu trei melodii și spune
''recital''. Voi nu știți ce înseamnă să faci un recital? Divers, cu piese de
tot felul, trebuie să fie de la opt piese în sus...
AGERPRES: Am
să vă arăt două fotografii care au legătură cu perioada în care ați făcut film.
Mai precis ''Veronica'', ''Veronica se întoarce''. Sunteți cu doamna Elisabeta
Bostan, regizorul filmului...
Margareta Pâslaru: Și
Temistocle Popa, eram la Palatul Copiilor, acolo a fost o aniversare, în 1996.
Sigur, Temistocle Popa cu nemuritoarea lui muzică. Ce amintiri frumoase...
AGERPRES: Și
după ''Veronica'' și ''Veronica se întoarce'' a urmat ''Gloria nu cântă'', deci
din nou o perioadă de film.
Margareta Pâslaru: ''Gloria nu cântă'' a fost cu Alexandru Bocăneț
(regizor — n.r.) și acolo jucam rolul unei frizerițe, trebuia să-l bărbieresc
pe Toma Caragiu. Și pe Diplan (actorul Constantin Diplan — n.r.), în dreapta,
care mă aștepta. Personajul lui Toma Caragiu avea o tendință de a filozofa, mă
învăța câte ceva, la care frizerița zice, la un moment dat: ''Vreau să vă spun
sincer, eu cred că nu are nici un nonsens ceea ce spuneți''...(râde). A fost o
replică așa bine scrisă și comică...Ne bufnea râsul de fiecare dată când
filmam, ne opream și ne spunea: ''Măi, fiți serioși, spuneți replica așa cum
trebuie, pentru că ea este absolut neștiutoare, nu-și dă seama că nu e corect
ce spune''.
AGERPRES: Ați
compus și ați scris versuri pentru foarte multe melodii, dar ați compus și
inspirată de versurile unor mari poeți — Elena Farago, Virgil Carianopol,
Lucian Blaga, Ana Blandiana, Constanța Buzea, Ion Minulescu. De unde pornește
ideea, poezia vă inspiră și încercați să găsiți o linie melodică sau întâi
apare linia melodică?
Margareta Pâslaru: Asta e o întrebare foarte bună, mi-au mai pus-o
și alții, e foarte dificil să răspund pentru că ceea ce mă duce la pian este o
anume trăire, o anume emoție, o amintire, fie veselă, fie tristă, de cele mai
multe ori tristă. Citesc versuri și sunt anumite pasaje care mă tulbură pentru
că mă regăsesc în ele, sau descopăr un alt univers și exact asta se întâmplă:
încercuiesc acele versuri, fac semne, încep deja să mă gândesc la melodia care-mi
sună potrivită versurilor și îmi notez: uite, asta poate să fie prima strofă,
asta poate să fie refrenul... Cineva mă întreba de unde știu din șase strofe
care va fi refrenul? Nu știu la început. În clipa în care mă așez la pian,
contopirea acestor emoții și acestor trăiri, zbuciumul acesta, parcă cineva îmi
conduce mâinile pe claviatură, sunt momente în care efectiv am impresia că sunt
în transă, pentru că înregistrez totul și din înregistrare îmi dau seama ce se
întâmplă cu mine, de abia după aceea... În momentul respectiv nu știu ce se
întâmplă.
AGERPRES: Avem
niște fotografii de la lansarea albumului ''Best of Margareta'' ...
Margareta Pâslaru: A, la
magazinul ''Muzica'', mi-aduc aminte, și toate drepturile de autor au fost
dăruite orfelinatelor.
AGERPRES: Acolo
ați adunat multe piese, creație proprie și piese pe care vi le-au încredințat
atâția compozitori despre care am vorbit.
Margareta Pâslaru: Au fost piesele pe care le-am înregistrat cu
Adrian Antonescu și Antonio Petrozza, peste ocean, și le-am adus în București.
Tot acolo am compus și ''Tatăl nostru'' și ''Un pod peste ocean''...''Tatăl
nostru'' l-am înregistrat cu Radu Goldiș.
AGERPRES: În
această bună perioadă în care ați fost plecată din țară, ați trecut din fața
camerelor de filmare în spatele lor, ați continuat să compuneți muzică, ați
promovat artiști, ați avut activități de voluntariat, ați readus în atenție
Ziua Copilului în Statele Unite și Senatul statului New Jersey v-a conferit
titlul ''Women of Excelence''.
Margareta Pâslaru: Da, este primul premiu de excelență pe care l-am
primit. Este foarte interesant faptul că ei observă activitatea, culeg
informații despre tot ce-l preocupă pe un anume artist, acest premiu a fost la
categoria ''Arts and Humanities''.
AGERPRES: Văd
că ați adus cu dumneavoastră cartea ''Eu și Timpul''.
Margareta Pâslaru: Am adus-o pentru că a fost un alt debut...
AGERPRES: E
un alt debut, debutul literar. V-aș întreba cum ați ales titlul, știu că aveți
și o melodie care se numește ''Timpul''...
Margareta Pâslaru: Așa este, ''Timpul'' a fost printre primele
compoziții înregistrate, în anii '70 am compus ''Timpul'' muzică și text, iar
zece ani mai târziu am descoperit la poetul Virgil Carianopol poezia ''Eu și
timpul'' care iarăși a fost o treaptă, o altă experiență de-a lungul anilor,
dar titlul cărții a fost dat de bustul acesta (pe coperta 4 a cărții — n.r.)...
AGERPRES: Care
vă reprezintă...
Margareta Pâslaru: Da, este bustul pe care l-a creat sculptorul
Cornel Medrea, care a fost coleg cu bunicul meu (sculptorul Ion Dimitriu Bârlad
— n.r.), și în copilărie mă rugau să pozez pentru ei, nu aveau condiții în anii
'50, eu eram fetiță și-mi spuneau ''Ia stai tu acolo și joacă-te în nisip, la
plajă''... copil la plajă... M-au învățat cum trebuie să pozez, cum trebuie să
stai nemișcat cel puțin 10 minute ca să rămână aceeași expresie, e foarte greu
de pozat pentru artiști. Anii au trecut și la un moment dat, încă trăia bunicul
meu, aveam 19 ani atunci, și îi spune: ''Îmi dai voie s-o împrumut pe nepoțica
ta, care iată, a crescut și vreau să-mi pozeze pentru acest bust''. Atelierul
lui, nu știu dacă mai este, era lângă televiziune, pe strada Pangratti, acolo
aveau artiștii plastici ateliere. M-a invitat, i-am pozat și, dacă observați,
gâtul predomină în acea lucrare, pentru că el spunea că de acolo iese ceea ce
încântă publicul și a vrut un simbolism.
AGERPRES: De
acolo pornește vocea...
Margareta Pâslaru: De fapt vine din suflet în primul rând...dar
oricum, interesant...
AGERPRES: Aici
am o fotografie foarte frumoasă care marchează un eveniment important: 50 de
ani de la debutul artistic.
Margareta Pâslaru: Asta a fost la Uniunea Compozitorilor...atunci a
fost un moment extraordinar..mă răscoliți cu aceste imagini....Pentru că mulți
dintre cei 65 de compozitori nu se mai aflau atunci printre noi mi-am propus să
citesc numele fiecăruia. Și așa am făcut, i-am scris pe un panou.
AGERPRES: Dar
au fost alături de dumneavoastră compozitori care vă îndrăgesc și care v-au
încredințat la rândul lor melodiile.
Margareta Pâslaru: Da, nu întâmplător am cântat după aceea ''Săracă
inima me'', am cântat a capela și se auzea vocea lui Marius Țeicu, care a
condus tot corul acolo.
AGERPRES: Una
dintre melodiile compuse de dumneavoastră, devenită șlagăr, este ''Lasă-mi,
toamnă, pomii verzi''. Ea dă și titlul unui CD aniversar. Avem o fotografie de
la lansarea acestuia...
Margareta Pâslaru: Da, aceasta
cred că a fost la magazinul ''Muzica'', pentru că am avut și la ''Gaudeamus'' o
altă lansare, a fost dublă lansare. Într-adevăr, discul s-a vândut foarte bine
și vorbind despre disc, nu știu dacă pe acesta îl aveți, e tot pentru
dumneavoastră, ''Margareta 70'' — când am împlinit 70 de ani. A fost editat de
Fundația Radio România, un repertoriu nou, erau melodiile maturității
artistice, împreună cu alte piese compuse de Jolt Kerestely și Ovidiu Lipan
Țăndărică și piese de folclor în memoria Mariei Tănase — era ''Anul Maria
Tănase''. Este una dintre piese la care țin foarte mult — ''Libertatea nu se
învață'', ci reflectă un fel de a fi. Dar vreau să amintesc ceva. Am primit de
la cineva, acum câțiva ani, decupări din ziarele respective — în anii '63 și
'64, două publicații, una din Germania și alta din Ungaria, menționau o cifră
de albume vândute la vremea aceea și spuneau ''Margareta Pâslaru, vedeta
României, care vinde 300.000 de discuri în Europa''. Când spuneau Europa se
refereau la țările socialiste, cum se numeau atunci, pentru că la acea vreme
era Interviziune, nu Eurovision, și să știți că ne-a făcut cunoscuți, oriunde
eram invitată spuneau ''v-am văzut la televizor'', pentru că nu era deschiderea
care este acum, totul era mult mai sever și nu era simplu, dar Interviziunea
făcea această ''vizită'' din țară în țară și schimburi artistice....Mai aveți o
surpriză?
AGERPRES: Este
doar o singură fotografie, pentru că ar fi imposibil să prezentăm fotografii de
la toate evenimentele de acest gen, aceasta e legată de faptul că la Gala
Premiile muzicale Radio ați primit premiul de excelență pentru întreaga
carieră. Ați numărat vreodată câte premii aveți în palmares?
Margareta Pâslaru: Nu eu, dar fanii le-au numărat și o listă până
la data la care a apărut cartea (''Eu și Timpul'' — n.r.) există și este
inclusă la sfârșit, alături de partituri, aproape anual a fost un premiu.
Fiecare premiu contează, într-un fel sunt diamantele trudei recunoscute,
argintul valorii și platina longevității care se cumulează și marchează niște
puncte.
AGERPRES: Aveți
un motto pe care îl regăsim de multe ori în interviuri, în carte — ''În
tinerețe ne străduim să ne facem un nume, la maturitate trebuie să folosim
'numele' spre binele altora''. Dumneavoastră ați făcut acest lucru,
implicându-vă în numeroase activități umanitare, activități caritabile, avem o
fotografie de la un eveniment al Crucii Roșii Române, al cărei voluntar de
onoare sunteți, tot dumneavoastră ați adus în România conceptul ''Banca de
alimente''.
Margareta Pâslaru: Da, îmi amintesc, e pentru ''Banca de
alimente'', aici îndemnam cumpărătorii să urmărească acest raft cu sigla Crucii
Roșii tocmai ca să știe produsele care pot fi donate, produse greu perisabile,
mai mult, am compus un ''jingle'', un scurt apel — ''Fii voluntar! Ești liber
să alegi pe cine vrei să ajuți''. Acesta e îndemnul. Voluntariatul are o
importanță extraordinară și mă bucur că aceste ONG-uri înfloresc și se
înmulțesc, nu am decât cuvinte de laudă pentru toți cei care au această
aplecare către voluntariat, nu oricine poate să facă voluntariat. Dacă nu e
autentică această chemare, rămâne fără rezultat.
AGERPRES: Tot
în ipostaza de voluntar al Crucii Roșii Române — de altfel, dumneavoastră ați
fost în 2011 Ambasador al Anului European al Voluntariatului în România — ați
participat la o distribuire de alimente pentru oameni sărmani, înainte de
sărbătorile de Crăciun.
Margareta Pâslaru: Așa este,
noi mergeam împreună cu Crucea Roșie la casele beneficiarilor. Cineva mă
întreba cum se procedează, cum sunt aleși. Fiecare primărie are o listă a
cazurilor sociale, sunt verificate și atunci mergem, este un sprijin pentru cei
care au nevoie.
AGERPRES: Tot
o fotografie din zona activității caritabile, alături de micuții bolnavi
internați la Spitalul ''Grigore Alexandrescu'', unde derulați un
proiect...
Margareta Pâslaru: Ani la rând am citit povești plimbându-mă de la
pat la pat, pentru fiecare vârstă câte o poveste și, pentru că la un moment dat
simțeam că nu fac față, am venit cu această idee de a spune poveștile prin
difuzoare și dl director Enescu a fost de acord. A durat ceva, am fost
insistentă, recunosc, pentru că știam cât de important este pentru psihicul
copiilor, medicii se ocupă de trupul lor, eu am încercat să mă ocup de
suflețelul lor și de latura aceasta sensibilă. Nu întâmplător programul pilot a
fost la secția celor arși, pentru că acolo stau mai mult internați, suferă
îngrozitor și au nevoie de a li se abate gândul de la durere, de la suferință
prin aceste povești șoptite. Mulțumesc foarte mult editurii Curtea Veche pentru
că a înregistrat acest disc, ''Basme fermecate'', care sunt difuzate. Eu
interpretez toate rolurile, joc rolul povestitorului și schimb vocea și rolul
personajelor, copiilor le place grozav pentru că e o mini-scenetă, este o piesă
de teatru făcută special pe înțelesul lor. Sunt fermecați pentru câteva minute
și uită de durere, asta e foarte important, pentru că nici părinții lor nu mai
au resurse să-i țină departe de această problemă.
AGERPRES: De
câțiva ani, din 2010, EUROPAfest este una dintre activitățile dumneavoastră.
Margareta Pâslaru: Da, și sunt
foarte bucuroasă, pentru că domnul Luigi Gageos este inițiatorul și de 22 de
ani face minuni. Recent, la conferința de presă, s-au anunțat 300 de tineri
muzicieni care vor fi prezenți în București. Cred că este extraordinar că se
întorc în țările lor, sunt vreo 40 de țări anul acesta, se întorc și vor
povesti despre România. Același lucru am vrut să sugerez — mă întorc acum la
Cerbul de aur — important este ca invitații să ia premii, nu tot românii,
''Cerbul'' trebuie să călătorească în lume și să povestească despre România,
dacă-l ținem aici n-are cine povesti despre el în alte țări.
AGERPRES: Vorbeam
mai devreme despre compozitorii care v-au încredințat melodiile. La lansarea
albumului ''Margareta forever'' trei dintre ei v-au fost alături în această
fotografie...
Margareta Pâslaru: Vai, ce
bine-mi pare... acesta este Paul Urmuzescu, vorbesc des cu el la telefon, apoi Temistocle
Popa, Lucica Popescu Moraru — soția actorului Marin Moraru — și Marius Țeicu.
Ce plăcere îmi faceți, ar trebui să i-o dau și lui Marius...s-o vadă și el...
AGERPRES: În
2010, când a apărut CD-ul de autor ''Margareta — 50 de ani de la lansarea primului
disc 'Lasă-mi, toamnă, pomii verzi''', ați donat 100% drepturile de autor către
UNITER pentru campania ''Artiști pentru artiști''. Anul trecut, în 2014, ați
lansat albumul ''Actorii cântă'' care vizează tot un scop umanitar. Fotografia
este de la lansarea albumului, sunt aici o parte dintre actori, v-aș ruga să ne
spuneți despre ce e vorba.
Margareta Pâslaru: Am să menționez repede numele lor — Emilia
Popescu, Marius Manole, Maria Buză, Mihai Bisericanu, Marius Bodochi, Silviu
Biriș, Mirela Jienescu, Rodica Mandache, Corina Chiriac, Florin Zamfirescu — cu
care am un duet, Ovidiu Niculescu, Anca Sigartău, Gelu Nițu. Toate drepturile
de autor merg la fondul de solidaritate teatrală. Și vestea bună este că s-au vândut
câteva mii de unități. Aș face un apel către orice publicație care este dispusă
să atașeze la revistă sau la ziar CD-ul nr. 2, cu primul am avut mare noroc,
s-a vândut bine și acum lucrăm la cel de-al doilea și ar fi minunat să fie
răspândit în toată țara. CD-urile ajung și la teatre. Spectatorii sunt invitați
să și-l procure pentru că sunt mari actori care au cântat pro bono, au venit cu
generozitatea lor și au oferit aceasta pentru actori în vârstă și bolnavi care
s-au retras de pe scenă sau, pentru noul CD, actori din lumea filmului.
AGERPRES: Sunteți
o persoană extrem de activă, mă uimiți cu câte faceți...
Margareta
Pâslaru: Sunt un om cu idei și ideile nu se țin în sertar, trebuie să
circule...
AGERPRES: V-ați
implicat de-a lungul anilor și în campania lansată de Leslie Hawk, ''Școala te
face mare'', scrieți al doilea volum al cărții ''Eu și Timpul'', compuneți și
scrieți texte, în paralel încurajați tinerii prin rubrica săptămânală de la
radio ''Margareta prezintă pe...'' — emisiunea de numește ''Espresso de weekend
cu Daniela Ivanov''. Cum îi selectați pe acești tineri?
Margareta Pâslaru: Aflu despre ei, fie îi văd la câte un concert și
spun ''cine e cutare? hai să aflăm mai mult despre el'' sau coincidența a făcut
să cunosc câțiva tineri extraordinari care erau bursierii Fundației Principesa
Margareta a României. Și am spus ''uite ce alegere interesantă, fără să fi
știut una de alta, am remarcat aceiași tineri'', care sunt promovați în
emisiunea radiofonică, împlinim șase ani de când suntem în eter cu această
rubrică și cred că le deschide o portiță către public pentru a fi cunoscuți.
AGERPRES: Între
atâtea activități totuși găsiți timpul necesar și pentru rolul de bunică a
micuțului Luca. Povestiți-ne despre el...
Margareta Pâslaru: Luca va împlini 5 ani la vară și chiar mă
gândeam cum a zburat timpul...Este adorabil, noroc cu tehnologia modernă, prin
skype ne vedem zilnic, așa încât suntem la curent cu totul, nu ne scapă nimic,
este o mare bucurie. Mai mult, ''Libertatea nu se învață'' am compus-o pentru
el, mi-am spus că atunci când va fi mai mare va înțelege și va spune: ''Uite
cum gândea bunica mea''....
AGERPRES: Doamnă
Margareta Pâslaru, vă mulțumesc pentru faptul că ați răspuns invitației
noastre, vă facem cadou acest set de fotografii și vă oferim un buchet de
flori.
Margareta Pâslaru: Mulțumesc mult, iar eu la rându-mi vreau să mulțumesc
studioului Kerestely și orchestratorilor George Popa și Călin Grigoriu care
susțin toate aceste CD-uri, le mulțumesc foarte mult, vă mulțumesc dumneavoastră
pentru invitație și pentru emoție, îmi cer scuze că m-am pierdut la un moment
dat, dar ați atins un punct sensibil.
Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO
AGERPRES: Emoțiile
sunt omenești și dacă v-ați amintit de niște oameni care v-au fost dragi ...
Margareta Pâslaru: N-avem cum
să-i uităm și nu trebuie să-i uităm niciodată.''
AGERPRES/(autor:
Marina Bădulescu, redactor arhivă foto: Vlad Joel Rușeanu, editor: Horia
Plugaru)
Sursa: agerpres.ro
________________________________________________________________________________
Sursa: Romania pozitiva / 16.04.2015/ autor Florin Ghinda
INTERVIU
MARGARETA PÂSLARU: ”Dacă tinerii simt chemarea, vocația, pasiunea, dorința de
perfecționare, nu au nevoie de recomandări”
Campania
“Artiști pentru Artiști”.
Această acțiune caritabilă importantă
pentru UNITER și pentru artiștii noștri a început în 2002, când 50 de
instituții teatrale donau încasări din vânzarea de bilete într-un fond special:
Fondul de Solidaritate Teatrală. Și astfel, campania „Artistii pentru
Artisti”, instituită inițial doar că
resort financiar s-a transformat repede într-un stimulator al solidarității artistice
și un semnal pentru publicul de teatru și pentru autorități. Campania are loc
anual, în intervalul martie aprilie, definit ca o perioadă a solidarității
teatrale, deoarece data de 27 martie este consacrată Zilei Mondiale a
Teatrului.
Cu ocazia acestei campanii avem plăcerea
și onoarea să desfășurăm o serie de scurte interviuri cu personalități ale
culturii românești, oameni care s-au implicat în campania „Artistii pentru
Artisti” și au făcut parte din spectacolul „Clipe de viață 2015”, spectacol
eveniment produs de UNITER.
Mulțumim UNITER pentru
sprijinul acordat în realizarea acestor scurte interviuri.
Pentru acest interviu
invitata noastră este doamna Margareta Pâslaru,
artista care a pășit în al 58-lea an de meseriea
Cum ați descoperit pasiunea pentru teatru?
Vizionând
spectacole, visam să joc. În 1962 marele regizor Liviu Ciulei m-a ales pentru
rolul Polly, partenera lui Toma Caragiu în piesa „Opera de trei parale” de
Bertold Brecht. Alături de mari actori precum Clody Bertola, Rodica Tapalaga,
Gina Patrichi, George Măruța, am jucat patru stagiuni, aproximativ 400 de
reprezentații. Tot la Teatrul L.S. Bulandra m-au remarcat regizorii de film
Francisc Munteanu, Lucian Bratu, Elisabeta Bostan, și alții care m-au ales
pentru producțiile lor.
Dorința de a deveni „actor total” m-a
încurajat să-mi depășesc limitele de-a
lungul anilor. Am rămas deschisă noului, experimentez, trăiesc la prezent,
savurez continua metamorfoză. Adaug etaje la temelia solidă construită în anii
’60; muzică, teatru, film, compoziții, texte, muzică populară.
Care este replica
preferata din toate rolurile avute?
Gustul
evoluează în timp, moda „replicii preferate” vine de peste Ocean, este
confecționată artificial de PR; artiștii sunt deseori uimitia€¦stiind că nu le
aparține alegerea.
Ce recomandare aveți pentru un tânăr actor?
Dacă tinerii simt chemarea, vocația, pasiunea,
dorința de perfecționare, nu au nevoie de „recomandari”.
De ce vă implicați în
programul „Clipe de Viata”?
Am
fost invitată câțiva ani consecutiv, m-a emoționat tema lansată de UNITER. Nu
puteam rămâne pasivă, am inițiat la rândul meu conceptul ”Actorii canta”, CD-ul ale cărui drepturi de autor le-am
dăruit. Aceste câteva mii de unități vândute confirmă și generozitatea celor 13
actori valoroși care au înregistrat Pro Bono 19 compoziții depășind zona
teatrală, interpretând creații de alt gen.
Ca
urmare a succesului, lucrăm în colaborare cu UCIN de data aceasta, tot în
studioul Jolt și Andrei Kerestely, înregistrând CD-ul de autor „Actorii canta”
Nr.2. Își dau concursul alți 14 mari
actori a căror bunătate vine în sprijinul artiștilor vârstnici retrași din
lumea filmuluia.
Cum ați descrie în câteva
cuvinte lumea teatrului românesc?
Valoare,
permanența culturală prin care evoluăm.
Dacă România ar fi o
piesă de teatru, care ar fi?
Orice
piesă creata de Caragiale.
Un vis despre România?
Visez
școli și cărți în cele mai îndepărtate sate, mijloace de transport pentru
elevi, cinematografe redeschise, apă caldă la orice oră în toată țara „Mens
sana în corpore sano”.
Margaretă Pâslaru, MOTTO:
„In
tinerețe ne străduim să ne facem un nume. La maturitate trebuie să folosim
‚numele’ spre binele altora”
________________________________________________________________________________
Sursa: OK Magazine nr. 1(127) 08-21.01.2015 / autor Florentina Iana
INTERVIU
cu Margareta Pâslaru: „Evit turnul de fildeş“
„Un mit al
muzicii uşoare“. Este descrierea atât de concisă şi pertinentă făcută de
compozitorul George Grigoriu doamnei cu care am avut onoarea să stăm de vorbă,
la început de an nou
N-a fost greu să înţeleg,
deşi n-am trăit fenomenul Pâslărismului, ce-i fascina pe părinţii sau chiar
bunicii noştri la această mare doamnă. Răsfoind albumele virtuale cu fotografii
de arhivă, dar, mai ales, stând de vorbă personal cu Margareta cea veşnic
tânără, am ajuns să înţeleg fascinaţia de atunci şi respectul de acum pentru
cea care a făcut entertainment cu mult înainte ca acest cuvânt să fie cunoscut
la noi. „Faptul că publicul meu îmi apreciază arta, dăruirea şi pasiunea îmi
dă satisfacţia lucrului bine făcut“, declara Margareta în 2009, cu mult înainte
ca această expresie să devină un slogan popular. Un lucru bine făcut timp de 57
de ani, ani în care artista a sedus o generaţie, a avut puterea s-o ia de la
zero în America, pentru a se întoarce apoi acasă, plină de inspiraţie. Astăzi,
este la fel: compune, cântă la pian, scrie, are planuri, este activă. Pe
scurt, Margareta Pâslaru nu trăieşte în trecut.
Probabil că aţi mai auzit
această întrebare de mii de ori, dar, văzându-vă astăzi, la 71 de ani, atât de
tânără fizic, dar şi în spirit, vă întreb şi eu: cum reuşiţi să opriţi timpul
în loc?
Margareta Pâslaru Vă
mulţumesc pentru compliment. Atitudinea dezvăluie starea interioară, iar
ochii, vorba poetului, sunt oglinda sufletului. Cât despre timp, nu l-aş opri
în tipare depăşite, timpul îmi dăruieşte zilnic ceva nou, o dinamică angajantă.
Sunteţi neobosită şi, de
câte ori reiau legătura cu dvs., aveţi atâtea planuri să-mi împărtăşiţi.
Faptul că sunt invitată mă
stimulează, iar propriile idei completează suita activităţilor care depăşesc
sfera muzicală. Artiştii care s-au afirmat în anii ‘60 rămân deschizători de
drumuri prin diversitatea abordată.
Sunteţi conştientă că
Pâslărismul este încă în floare în România? N-aveţi idee de câte ori se
fredonează şi azi „Lasă-mi, toamnă, pomii verzi“!
Mă bucur dacă pasiunea mea
transmite emoţie. Totul derivă din muzică! O nouă generaţie de ascultători
fredonează şi recenta compoziţie proprie, „Libertatea nu se învaţă“, piesa
care deschide CD-ul „Margareta 70“, editat de Fundaţia Radio România, cu
drepturile donate „Băncii de Alimente“. Aceeaşi compoziţie a fost preluată de
duetul Marius Bodochi şi Mihai Bisericanu pe CD-ul de autor „Actorii cântă“,
ale cărui încasări sunt donate campaniei UNITER „Artiştii pentru Artişti“.
Profit de această împrejurare pentru a mulţumi întregului colectiv pentru
solidaritate, spre binele colegilor vârstnici: Rodica Mandache, Emilia
Popescu, Marius Manole, Florin Zamfirescu, Maria Buză, Silviu Biriş, Gelu Niţu,
Mihai Bisericanu, Corina Chiriac, Anca Sigartău, Ovidiu Niculescu, Mirela
Jienescu, Călin Grigoriu şi Jolt Kerestely.
Sunteţi oprită pe stradă de
admiratori, primiţi complimente?
Recunosc entuziasmul lor
sincer chiar şi la cumpărături. Unii vor să ne fotografiem cu telefonul, alţii
mă ajută să găsesc un taxi. Admiratorii fideli au fost nelipsiţi de la
evenimentele mele precum lansarea CD-ului „Actorii cântă“, la Magazinul Muzica,
reeditarea audiobook-ului „Basme fermecate“ la Târgul de carte Gaudeamus sau
expoziţia creaţiilor mele vestimentare de la Muzeul Naţional de Istorie şi îmi
dăruiesc minunate buchete de flori chiar de la Galaţi, Craiova, Giurgiu.
Ei ar vrea să ştie şi ce se
întâmplă în spatele cortinei. Cum arată o zi din viaţa dvs., atunci când nu
cântaţi, compuneţi, scrieţi?
Nu-mi ajunge timpul pentru
câte mai am de făcut. Ideile abundă, găsesc soluţii pentru a realiza un anume
concept. Mă educ, şlefuiesc mesteşugul artistic, prin artă spiritul se
purifică. Evit turnul de fildeş. (râde)
Sunteţi destul de activă şi
pe pagina de Facebook. Dumneavoastră postaţi sau vă ajută cineva?
Şi una, şi alta. Un
tehnician curăţă pagina de impurităţi.
Puţini ştiu că fiica dvs.,
Măriuca, care trăieşte în SUA, v-a dăruit, în urmă cu câţiva ani, un nepot.
Spuneţi-ne mai multe despre acest eveniment fericit din viaţa dvs.
Luca, nepoţelul meu
zburdalnic, a împlinit patru ani şi jumătate. Îi plac poveştile pe care i le
interpretez şi sportul cu mingea, fireşte. Mi-a dăruit un glob „pictat“ de el
în nuanţe verzui, împreună cu un desen, abstract. Este minunat, facem naveta pe
rând şi ne vedem zilnic pe Skype.
Care este locul dvs preferat
din ţară? Dar al fetei şi-al nepoţelului dvs, când vin în România?
A numi un loc „preferat“
diminuează importanţa altor spaţii cu aceeaşi valoare sentimentală. Prin
urmare, semnificaţia expresiilor „cea mai“, „cel mai“ fluctuează. Iubim parcul
Cişmigiu, pe aleile căruia am copilărit atât eu, adusă de bunicu’, sculptorul
Ion Dimitriu Bârlad, la o plimbare cu barca, cât şi fetiţa noastră, Măriuca, pe
care o atrăgeau leagănele şi muzica din foişor. Desigur, şi valurile mării
rămân amintiri frumoase, muzica lor m-a inspirat.
Spuneţi că nu trăiţi în
trecut şi că vreţi să vorbiţi despre ziua de azi, activă fiind. Dar nu vă
cuprinde niciodată melancolia şi dorinţa de a răsfoi albume cu fotografii
vechi?
Sunt o visătoare care luptă
pentru visele ei. Nu cunosc melancolia, lucrez la volumul al doilea al cărţii
„Eu şi Timpul“, ceea ce mă obligă să caut fotografii din diferite decenii,
ilustraţii aşteptate de cititori. Mă mândresc cu ele, fireşte.
Aţi fost vreodată vanitoasă?
Nu.
Aţi avut, de-a lungul
timpului, nişte reguli alimentare stricte? Bănuiesc că aţi fost adepta unui
meniu sănătos, pentru a ajunge să arătaţi atât de bine acum. Ce consumaţi cu
preponderenţă la o masă şi de ce alimente vă feriţi?
Având un program
imprevizibil uneori, hrana era frugală. Mâncam ce găseam, între repetiţii, pe
drum, în autobuzul de turneu, la cabină. După spectacol, comandam o supă
fierbinte în camera de la hotel. Din fericire, nu sunt gurmandă, nu gătesc. Îmi
plac andivele, ouăle fierte, peştele cu lămâie, pâinea prăjită cu brânzeturi,
fructele. Mă răsfăţ, uneori, când găsesc la cofetărie plăcintă proaspătă cu
mere.
Nu vă era greu să vă afişaţi
atât de frumoasă şi seducătoare în epoca sobrietăţii comuniste? Nu vă era frică
de invidia cuiva... nu dăm nume?
Exteriorul trecător nu m-a
preocupat niciodată. Diversitatea propriilor posibilităţi îmi călăuzea
imaginaţia către valori rezistente în timp.
Am înţeles că vă ocupaţi
singură de vestimentaţiile de scenă. Cum aşa? Eraţi propriul dvs. designer?
Da. Încă din anii ‘60 îmi
schiţam costumele potrivit melodiilor încredinţate, colaboram cu arhitecţii
Ghiţulescu. Am fost aleasa a 63 de compozitori, care mi-au îmbogăţit
repertoriul, aproximativ 700 de înregistrări dintre o mie de melodii, inclusiv
compoziţii proprii, cântate în turnee internaţionale. Câteva creaţii
vestimentare proprii, care au susţinut creaţii muzicale, se află în prezent la
Muzeul Naţional de Istorie.
Click video: Lasa-mi toamna,
pomii verzi https://www.youtube.com/watch?v=CYzx0fn4xEI
In încheiere, vreau să vă
întreb unde v-a prins Anul Nou? Şi ce vă doriţi pentru anul acesta?
Revelionul m-a prins în
familie. Trebuie să recunosc că după anul aniversar 2013, chiar şi 2014 a fost
unul bun profesional, iar de la 2015 îmi doresc realizarea a două proiecte: o
galerie de artă multifuncţională şi un spectacol coregrafic inedit, pe vocile
artiştilor care interpretează muzica CD-ului „Actorii cântă“.
_______________________________________________________________________________
Sursa:
Dilema veche nr. 530 (10-16.04.2014) / dilemaveche.ro/ autor Mihai Chirilov
„Porniri
rebele izbucneau prin muzică“ - interviu cu Margareta PÂSLARU
„Chiar
nu sînt nostalgică, lucrez fără oprire“, mi-a mărturisit Margareta Pâslaru în
timpul acestui interviu. Eu sînt însă nostalgic după acea Margareta pe care o
ştiu de mic, graţie apariţiilor de la televizor şi a vinilurilor din casă, şi
nu aş fi irosit pentru nimic în lume ocazia de a reintra „în grădina
bucuriilor“ atunci cînd am avut plăcerea de a o cunoaşte – de unde şi acest
delicat du-te vino de mai jos, între prezentul atît de strălucit şi de activ al
Margaretei Pâslaru, şi trecutul în care un copilaş din provincie
(alias subsemnatul) cînta pe scena unei serbări de grădiniţă exact piesa
„În grădina bucuriilor“ – încurcînd, de fîstîceală, bucuriile cu trandafirii...
Vă consideraţi o divă?
Conotaţia
negativă învecinată cu ifosele acestei categorii mi-e străină. În ciuda
aparenţelor, sînt introvertită, aleg esenţa, sensibilitatea creatoare.
PreferAlergătorii de cursă lungă ale căror perseverenţă şi dăruire sînt
descrise în compoziţia cu acelaşi nume.
Care este atunci „portretul-robot“ al unei dive, în
viziunea dumneavoastră?
Din
cîte am auzit, e vorba despre atitudine, celebre cîntăreţe de operă erau numite
„dive“, capriciile lor fiind acceptate, cîndva. Termenul s-a alterat peste
Ocean, fiind atribuit anumitor cîntăreţe pop cu pretenţii exagerate – unele
băute şi drogate, altele întîrziind la spectacole –, care afişează aventuri
amoroase, alimentează scandalul – ceea ce vinde bilete şi discuri, o vreme.
Aţi vrut dintotdeauna să deveniţi cîntăreaţă? Care a
fost momentul în care aţi avut certitudinea că aţi reuşit?
Certitudine?
Hm… totu-i relativ, las faptele să vorbească. Evoluez, sînt un work in
progress, ceva mai mult decît o „cîntăreaţă“, diversitatea m-a adoptat.
Faptul că am depăşit sfera muzicală s-a datorat maestrului Liviu Ciulei care
m-a ales pentruOpera de trei parale de Bertold Brecht, ca partenera lui
Toma Caragiu.
Apropo de actorie: de ce ulterior aţi jucat, totuşi,
atît de puţin? Un asemenea început ar fi putut prefigura şi o carieră
extraordinară în cinema.
Rolul
dramatic Iulia – întruchipînd o vampă – în coproducţia Tunelul mi-a
adus, în 1966, Premiul pentru debut în cinematografie, într-un festival
naţional. Interpretarea şi presa elogioasă au atras atenţia regizorilor, dar
partiturile actriţelor erau scrise pentru un alt tip de femeie, în acea
perioadă. Îmbucurătoare a fost invitaţia lui Nell Cobar de a compune muzica
pentru două episoade ale serialului Mihaela. Am învăţat conceptul
secvenţelor scurte, cu accente expresive, de cîteva secunde. De atunci, dezvolt
teme muzicale de respiraţie, care, orchestrate, pot deveni tema unor filme de
lungmetraj.
Ce însemna, de fapt, să fiţi o celebritate de calibrul
dvs., în acea perioadă?
Au
fost 63 de compozitori care au scris pentru timbrul meu vocal. Eram dorită,
lucram intens, înregistram, filmam, compuneam, ardeam. Simţeam chemarea, pasiunea
care şi astăzi mă trezeşte cu idei, în zori. În rest, trăiam discret. Ce epocă?
Porniri rebele izbucneau prin muzică, versurile poetului Ion Horea m-au atins:
„Decît în jugul tău fictiv, decît cu aripi de şindrilă, mai bine soarta lui
Sisif, cu bolovanul dus în silă.“ Piesa n-a „trecut“ la comisie; am luat-o
drept compliment. Muzica este o necesitate pentru mine, prin ea exprim ceea ce,
doar în cuvinte, n-ar transmite tulburătoarea emoţie.
Cît de importantă era însă imaginea? Aveaţi stilişti
sau v-aţi impus singură atît de specialul look (vestimentaţia şi, mai ales,
coafura)?
Eleganţa
mult admirată avea rolul de a servi piesa încredinţată, fiecare costumaţie
sublinia atmosfera din text, nu era o paradă ostentativă a modei. Coordonam
elementele auditive cu cele vizuale, inclusiv mişcarea scenică, într-un tot
armonios. Părul, coafura liberă dansa cu mine – mă tundeam la domnul Puiu;
înţelegea perfect ceea ce îmi doream.
Aveaţi vreo sursă de inspiraţie „din afară“? Ce
personalităţi muzicale din epocă aţi admirat?
Mă
impresionau micul dirijor Roberto Benzi şi Lolita Torres; colega de bancă
susţinea că semăn cu ea, avea aluniţă… Între 1958 şi 1960, nu am avut surse de
inspiraţie, televiziunea era la început de drum, melomanii strecurau discuri
aduse din afară. Revista Femeia m-a invitat la o
sesiune foto cu propria vestimentaţie, în 1964. Îmi foloseam
imaginaţia, schiţam motive naţionale pe care le purtam în străinătate: ilic,
brîu, trăistuţă, broderii, iar ia bărbătească purtată cu pantaloni devenea o
tunică originală, şic. Vedetele veneau la festivaluri cu întreg staff-ul şi mă
intimidau, dar numai pînă la minutul adevărului, pe scenă, cînd mă dezlănţuiam.
Admiram
trupa The Beatles şi originalitatea lor, armoniile stranii magnetizau.
Era greu să plecaţi în străinătate? Care a fost
turneul cel mai important în care aţi fost?
N-aş
putea ierarhiza, fiecare turneu a avut farmecul său. Presa din RDG şi din
Ungaria semnala faptul că vindeam 300.000 de discuri în ţările socialiste, în
anii 1963 şi 1964. În primii zece ani de meserie nu am avut viză în Vest. Abia
după trofeul MIDEM – Discul de Marmură, primit la Cannes în 1969 –, invitaţiile
s-au ţinut lanţ, fiecare ieşire devenind o experienţă stimulatoare. Reprezentam
România, cîntam pentru publicul fiecărei ţări, succesul autentic atrăgea alte
contracte; noţiunea de „diaspora“ era inexistentă.
Iar în ţară? Cum erau programate apariţiile la TV?
Regizorii
îşi alegeau soliştii, potrivit tematicii, la fel şi compozitorii. Neavînd agent
sau impresar, primeam invitaţii prin telefon. Scrisorile sosite la
redacţie jucau un rol important, atît la TV cît şi la Radio.
Se cînta live, sau se făcea play-back?
A
face play-back la TV oriunde în lume era o artă vecină cu filmul; nu-i simplu
să frazezi şi să respiri în acelaşi loc, interpretarea te fură. Să nu uităm că
zgomotele din platou şi paşii dansatorilor, comenzile coregrafului – 5, 6, 7,
8... – făceau imposibil cîntatul în direct. Calitatea sunetului fiind
importantă, play-back-ul domina. Însă în turnee, concerte televizate,
spectacole în aer liber se cînta în direct, fireşte, cu trupă.
Cum era viaţa de turneu? Cu ce mergeaţi, cum era
publicul de atunci?
Eram
elevă cînd mi s-a permis o deplasare alături de Ioana Radu şi Mia Braia,
într-un spectacol cu Maria Tănase şi orchestra acordeonistului Horia Ropcea. În
anii ’60, după încheierea celor aproximativ patru sute de reprezentaţii la
Teatrul Bulandra, efectuam turnee cu trenul, la cuşetă, ceea ce m-a inspirat să
compun piesa „Turneul“, cu gloria şi tristeţea ei... Am străbătut ţara cu N.
Stroe, apoi cu Mircea Crişan. Teatrul Tănase m-a invitat şi am colaborat cu
Fugaru şi trupa Sincron, apoi cu Dan Spătaru, trupa Savoy sau Mircea Drăgan şi
Romanticii. Jucam în săli friguroase, dar aplauzele fierbinţi încălzeau şi
cabina, şi camera de hotel. Miliţia călare încerca să păstreze ordinea,
păzindu-ne; publicul ne aclama la scenă deschisă, făcea culoar la hotel,
smulgea răsaduri, în loc de buchete. Condiţiile s-au îmbunătăţit în anii ’70,
călătoream cu autobuzul. Ştiind că se lucra în trei schimburi, vizitam
fabricile pentru a mă întîlni şi cu cei care nu ajungeau la spectacol.
Cum vă raportaţi azi la celebritatea dobîndită în
epocă?
Îmi
urmez motto-ul: „În tinereţe ne străduim să ne facem un nume. La maturitate
trebuie să folosim numele spre binele altora.“ Compun muzică, scriu texte, mă
concentrez asupra lucrului care rămîne – înregistrarea. Dau curs invitaţiilor
speciale de tipul Gala Crucea Roşie sau Gala Artiştii pentru Artişti – UNITER.
Lansez CD-uri cu finalitate umanitar-caritabilă. Susţin tineri talentaţi prin
rubrica radiofonică Margareta prezintă pe… Din 2010, ofer un premiu
anual „pentru originalitate interpretativă“. Lucrez la volumul II al
cărţii Eu şi Timpul.
Aveţi fani care v-au urmărit de la începutul carierei
şi pînă astăzi?
Da,
colegi de liceu din 1958, cu copiii şi nepoţii lor, care au vizionat filmele
din seria Veronica. Alte generaţii au început să-mi asculte muzica şi colaborez
cu ele :):)
Care a fost cel mai plăcut şi neaşteptat compliment pe
care l-aţi primit?
Nevăzătorii
mi-au citit sufletul. Nu pot uita scrisoarea unei fete din Sibiu: „Eu aud
ceea ce văzătorii nu pot, sînteţi tristă, plîng cînd vă ascult la radio.“ S-a
dus la cinema cu prietena ei ca să mă „vadă“ în Tunelul; ea îi descria
acţiunea de pe ecran: „Acum i se dă un bilet… îl ascunde în decolteu… le cîntă
nemţilor… acum se dezbracă şi rămîne în combinezon...“
În Moartea domnului Lăzărescu, Cristi Puiu a
lansat moda „şlagărului românesc“ pe genericele filmelor Noului Val, cu piesele
dvs. „Cum e oare?“ şi „În apa mării“. V-a surprins acest lucru? Cum credeţi că
se integrează melodiile în contextul filmului?
Mi-am
auzit glasul rezonînd şi la Lincoln Center în New York, unde am vizionatMoartea
domnului Lăzărescu împreună cu familia. Alegerea melodiilor a subliniat
atmosfera, în special la final. Muzica susţine dinamica filmului, spectatorii
ies din sală înfioraţi de sunete obsedante.
Există un concept care a „prins“ foarte bine în ultima
vreme, numit „Discoteca“ – o tentativă lăudabilă şi, de cele mai multe ori,
reuşită, de a „recupera“ nostalgic celebrităţile muzicale din epocă şi de a le
face accesibile publicului tînăr de azi. Ce ar trebui să se întîmple ca să vă
vedem şi pe dvs., în viitorul apropiat, ca protagonistă a unui concert din
seria „Discoteca“?
Un
regizor de platou inspirat, trupa de tineri pe care îi susţin, repetiţii
serioase cu sunet şi lumini lucrate pe text, un prezentator care să anunţe
„Actorii cîntă“… şi CD-ul de vînzare la intrare, în beneficiul Fondului de
Solidaritate Teatrală.
________________________________________________________________________________
Sursa: Reader’s digest
/ iulie-august 2012 / Catalin Ionita
Interviu cu Margareta Paslaru
La scurt timp dupa
lansarea volumului sau autobiografic, artista ne-a acordat un interviu in
exclusivitate
Generatii la
rand au crescut cu muzica, rolurile si ochii ei mari si albastri. De la
“Chemarea marii”, la debutul discografic, piesa care a batut toare recordurile
de vanzare ale anilor ’60, pana la melodii ca “Trandafirii tai”, “Cum e oare?”,
“Nu mai plange, baby”, “Ale tale”, “Veronica” sau “Eu si timpul”, Margareta
Paslaru a fost considerata copilul-minune al muzicii usoare romanesti. Cariera
de mai bine de jumatate de secol a adevaratei doamne de azi nu mai are nevoie
de nicio prezentare.
La sfarsitul lunii
aprilie, artista, care va implini, in iulie, venerabila varsta de 69 de ani,
s-a lansat si in ipostaza de scriitoare, cu volumul biografic “Eu si
timpul. Viata, vocatie, viziune.”
Cartea reprezinta un documentar al experientelor traite de artista, drepturile
de autor fiind cedate fondului destinat Premiului Anual pentru originalitate
interpretativa, acordat tinerilor inzestrati. Volumul s-a situat pe locul doi
al vanzarilor, la ultima editie a targului Bookfest, in topul editurii Curtea
Veche.
Reader’s Digest: Cum
ati ales titlul cartii?
Margareta Paslaru:
Titlul cartii mi-a fost inspirat de regasirea bustului „Margareta...“, la
aproape 69 de ani. Lucrarea apartine sculptorului Corneliu Medrea, care m-a
rugat sa-i pozez, la varsta de 19 ani. Dupa ani si ani de cautari, bustul
a fost localizat la Muzeul Municipiului Bucuresti – Palatul Sutu. Bunicul meu,
sculptorul Ion Dimitriu Barlad, in atelierul caruia Medrea si alti artisti aveau
intalniri de lucru, mi-a facut un alt bust – cap de expresie – la varsta de
cinci ani.
R.D.: Dintre
experientele de viata cuprinse in volum, care v-a marcat cel mai mult?
M. P.: Muzica, teatrul,
filmul, dansul, compozitiile, folclorul, toate s-au
impletit armonios,
fiind incluse in recitalurile mele. Fiecare traire a avut farmecul si valoarea
ei, atragand alte reusite. Dintr-un repertoriu vast, de 689 de inregistrari,
multe melodii au rezistat testul timpului, de pilda “Iubire absurda”, “Diamant
fermecat”, “Unde esti?” (din filmul “Tunelul”), “Vei pleca”, “Harap Alb” sau
“Romanta soarelui”. Toate au condus spre trepte ascendente, cum s-a intamplat
la Sopot, Tokyo sau Cannes, acolo unde am reprezentat Romania si am facut parte
dintr-o aliniere unica, alaturi de Dalida, Mireille, Celentano, Amalia.
R.D.: V-ati nascut
intr-o familie de artisti, bunicul – sculptor, bunica – pianista si pictorita,
matusa – balerina, iar mama – cantareata de opera. Ce ati imprumutat de la ei?
M.P.: Aptitudinile nu se „imprumuta“. Iar talentul mostenit nu se poate
explica, el devine vizibil in activitatea urmasilor. Cei mici se exprima pur si
simplu asa cum simt, cu toata sinceritatea, fara motiv. Imbinarea unor
activitati, derivate ale vocii, dansului, creatiilor vestimentare, stimulau
tendinta anilor ‘60 a ceea ce se numea „actor total“, acela care joaca, se
acompaniaza la un instrument, compune, se reinventeaza prin originalitate.
Conceptul functiona, diversificarea paletei interpretative fiind ceea ce
experimentam fara oprire. Si ceea ce risc si in continuare.
R.D.: De-a lungul
timpului, ati avut sansa de a juca alaturi de nume mari, precum Toma Caragiu,
Maria Tanase si multi altii. Care v-a ramas cel mai bine intiparit in minte?
M.P.: Impresiile
maestrului Liviu Ciulei, exprimate in paginile cartii, ma tulbura de cate ori
le recitesc purtandu-ma prin tunelul timpului in anul 1962. Atunci m-a
ales ca actrita, pentru rolul Polly din piesa “Opera de trei parale”, de
Bertold Brecht, in care l-am avut partener pe Toma Caragiu. Repetitiile
pregatitoare si cele aproape 400 de reprezentatii cot la cot cu mari actori ai
scenei romanesti, au ramas lectii nepretuite, invataminte pe care le
impartasesc tinerilor si in prezent.
R.D.: Ati plecat din
Romania, in 1983. La 40 de ani, ati lasati totul in spate si ati luat-o de la
capat in Statele Unite. Ati avut vreun regret?
M.P.: Am invatat enorm,
fara regrete. Totul este greu cand indraznesti si altceva, cand perfectezi o
idee indrazneata, cand cizelezi o compozitie. Volumul doi al cartii, care se
afla inca in lucru si va fi definitivat in anul ce vine, va cuprinde si
experientele interesante de peste Ocean: viata, ca o cursa cu obstacole, la
care am castigat promovandu-i pe altii. Acest lucru a fost posibil prin
emisiunile de televiziune pe care le-am realizat. Faptul ca am invatat
aspectele tehnice, de partea cealalta a camerei de luat vederi, montajul
digital, productia, a descatusat valente pe care nici nu banuiam ca le posed.
R.D.: Sunteti implicata
in nenumarate cauze caritabile...
M.P.: Reusita
proiectelor cu caracter caritabil-umanitar se datoreaza faptului ca ma implic
100% alaturi de voluntari. De pilda, Banca de alimente, deschisa in 2009, cu
sprijinul Crucii Rosii si al doamnei Mihaela Geoana, continua sa evolueze
constant, prin generozitatea partenerilor, a cumparatorilor care zilnic adauga
in cosul magazinelor fie o conserva, fie un kilogram de malai. O alta reusita
de durata la care am participat este si campania „Scoala te face mare“, lansata
de Leslie Hawke si sustinuta vizual de Cristian Mungiu.
R.D.: V-ati intors in
tara dupa 1990 si, de atunci, reveniti periodic in Romania. De ce nu va
intoarceti, totusi, definitiv?
M.P.: Definitiv este
doar locul de veci. Important este tabloul de ansamblu. Faptul ca pot sustine
tineri muzicieni de viitor, in emisiunea domnului Pompilius Onofrei, la
„Radioul de sambata seara“, si faptul ca am sansa de a contribui la mai binele
semenilor in calitate de voluntar al Crucii Rosii, imi alimenteaza energia in
cadrul programului meu de suflet „Banca de alimente“. Iar Premiul Anual pentru
Originalitate Interpretativa, pe care il ofer fie la
Festivalul Mamaia, fie in cadrul unui eveniment, declanseaza bucurie de ambele
parti.
R.D.: E celebra
imaginea dumneavoastra cu Mariuca, in timp ce o tineti in brate. Multa lume ar
vrea sa afle: ce face azi Ana-Maria?
M.P.: Este mamica unui
baietel dragalas, ceea ce ma face o bunica fericita. Sunt incantata sa-l vad
plin de energie la aproape doi ani, incercand sa pronunte cuvintele, reusind sa
manance singur cu lingurita, punand cartile si masinutele la loc, dupa joaca. A
tinut mult sa-mi fie alaturi, la lansarea cartii.
R.D.: V-ati dorit mereu
copacii verzi...
M.P.: Ma inspira in
egala masura si ploile, si seceta, si coloritul toamnei, si vijeliosul viscol,
dar si mugurii primaverii. Versurile Anei Blandiana m-au inspirat sa compun
muzica in 1980, iar tinerii au preluat-o remixand an de an diferite versiuni. Longevivul
slagar “Lasa-mi, toamna, pomii” verzi da si titlul CD-ului de autor 50 de ani
de la primul disc.
Nota: “Eu si timpul.
Viata, vocatie, viziune” reprezinta un documentar al experientelor traite de
Margareta Paslaru, de-a lungul vietii sale. Cartea, aparuta la editura Curtea
Veche Publishing, continesi partituri muzicale.
________________________________________________________________________________
Sursa: Jurnalul National 7 Iulie 2010
Un destin artistic generos
Astazi e
ziua ta: Margareta Paslaru
Diversificarea exprimării artistice face parte din
felul său de fi. Neliniştea, curiozitatea, descoperirea soluţiei care rezolvă
problema, faptul că este necesară celor din jur o încarcă progresiv cu energii
nebănuite. Margareta Pâslaru adaugă, poimâine, încă un an în buchetul vieţii.
Al 67-lea...
Muzica, o permanenţă a existenţei mele
"Sunt ocupată cu activităţi artistice din care derivă acţiuni cu
finalitate umanitară. Muzica rămâne o permanenţă a existenţei mele. În această
săptămână mixăm compoziţiile cu texte proprii, alături de muzica inspirată de
versurile poeţilor, în vederea sărbătoririi a 50 de ani de la primul meu disc
Electrecord. Împreună cu echipa Casei de Discuri condusă de Cornelia Andreescu,
selecţionăm piesele cu Mioara Panaite, avându-l pe Teodor Isaru la pupitrul
tehnic.
Longevivul şlagăr preluat şi de tineri, «Lasă-mi toamnă pomii verzi»,
va deveni titlul CD-ului. Nu vor lipsi şlagărele iubite de fanii diferitelor
generaţii, pentru care am dat autografe timp de trei ore la Bookfest
2010.
Vor fi incluse şi noile înregistrări «Era o fântână», «Iubindu-te»,
«Fericirea mult visată», votată pe locul II în Top românesc Radio - Aprilie 2010. Melodia pe care am compus-o peste Ocean, inspirată de rugăciunea «Tatăl
nostru», pioasă recunoştinţă pentru harul dăruit, va încheia simbolic lista
celor 24 de titluri. Voi orienta drepturile de autor către campania «Artişti
pentru Artişti» la UNITER, împreună cu Lucian Năstase, artistul fotograf
care oferă coperta acestui CD de autor, tot în beneficiul campaniei menţionate.
Privind în urmă şi înainte, văd un destin artistic generos, dăruit semenilor
care au răspuns, însutit, pasiunii şi iubirii mele. Faptul că pot fi utilă şi
tinerilor adaugă o nouă dinamică. Prin rubrica permanentă «Margareta
prezintă pe...» din cadrul emisiunii «Radioul de sâmbătă seară», încurajez
talente autentice din domeniul muzicii pop, al folclorului şi al interpreţilor
de muzică clasică. Fiecare artist creează o treaptă care serveşte la urcuşul
noilor talente.
Merită evidenţiat ajutorul celor 5.000 de voluntari ai Crucii Roşii Române
implicaţi în programul «Banca de alimente», proiectul meu de suflet. S-au
strâns 137 de tone - până în luna mai - produse de care s-au bucurat 10.000
de familii. Prin generozitatea populaţiei - căreia îi mulţumim din suflet -,
serviciul oferit la domiciliu continuă să vină în sprijinul nevoiaşilor şi în
această perioadă critică. Pentru a descuraja abandonul şcolar, recent am filmat
şi în cadrul altei campanii, una educativă, «Şcoala te face mare».
Pentru mine, o zi pierdută ar putea fi aceea în care nu citesc o poezie sau
nu ajung la pian. Cât despre evenimentul pe care l-am tot aşteptat, va avea loc
în curând...Voi fi bunica unui băieţel. Nu aş mânia Cerul,
amintind numai trei momente fericite din viaţă, când am adunat 52 de ani de
meserie fructuoasă, fiica noastră Ana Maria este realizată, iar marea iubire a
durat 38 de ani, până la ultima suflare...
Ca în fiecare an îi felicit pe colegii născuţi în aceeaşi zi de 9 iulie,
Angela, Mirabela şi Daniel, dorindu-le sănătate şi împlinirile
dorite. Dacă m-aţi fi întrebat ce ar trebui făcut pentru a ne
îmbunătăţi viaţa de zi cu zi, v-aş fi răspuns: Văzând ce-i în jurul nostru, să
contribuim fiecare după puterile noastre, cu o faptă bună."
________________________________________________________________________________
BEST
Magazine - nr. 5; (iunie/iulie 2009) - Interviu cu Margareta Paslaru
De Mireille Astrid Popa (fragment)
“Cultura este refugiul salvator. Prin actiuni cultural-educative
depasim dificultatile!”
Best Magazine: Ce inseamna fericirea pentru
dumneavoastra?
Margareta Paslaru: Libertatea de gandire si
infaptuirea ei.
Best Magazine: Ati sarbatorit anul trecut 50
de ani de cariera. Ce semnificatie au pentru dumneavoastra acesti ani?
Margareta Paslaru: O ardere continua! Faptul ca
publicul meu imi apreciaza arta, daruirea si pasiunea, imi da satisfactia
lucrului bine facut. Abordarea multiplelor activitati artistice de la muzica la
film, teatru si folclor, compozitii si texte proprii, crearea costumelor si
regie de televiziune au satisfacut pe rand exigenta crescanda a mai multor
generatii de spectatori. Incepe un nou capitol in viata mea, acela in care imi
impartasesc experienta tinetilor dotati.
Best Magazine: Romania trece de ceva timp
printr-o criza economica. In ce masura va afecteaza pe dumneavoastra, ca
artista, aceasta criza?
Margareta Paslaru: Cultura este refugiul
salvator; prin actiuni cultural-educative depasim dificultatile. In ceea ce ma
priveste, ca urmare a epuizarii recentului CD “Bucuria de a canta”, Fundatia
Radio si Serviciul Patrimoniu au scos un nou tiraj cu sprijinul doamnei Carmen
Petcu si EximBank. Atat la magazinele de specialitate din Bucuresti, cat si
prin caravana Targului de carte Gaudeamus la Craiova si Cluj-Napoca, unde am
fost invitata, am oferit autografe pe sute de CD-uri.
Best Magazine: Care sunt calitatile
dumneavoastra?
Margareta Paslaru: Totul este relativ in meseria
noastra, una si aceeasi creatie starneste si aprecieri si critici. Publicul
alege calitatile artistului.
Best Magazine: Dar defectele (daca aveti)?
Margareta Paslaru: Da, am defecte, asa ca
fiecare: perseverenta, perfectionism si punctualitate.
Best Magazine: Aveti ceva sa le reprosati
oamenilor?
Margareta Paslaru: Violenta sub toate formele
degradeaza fiinta umana. Opriti, va rog, maltratarea copiilor, a batranilor si
a femeilor; nu mai chinuiti animalele! Brutalitatea unora intrece cruzimea
fiarelor.
Best Magazine: Cum este viata unui artist?
Margareta Paslaru: Din punctul meu de vedere,
traiesc o continua metamorfoza. Artistul este in continua devenire, creaza,
studiaza, este un lucru in progres, gaseste solutii prin care isi
perfectioneaza mestesugul, fara oprire.
Best Magazine: Care sunt mesajele pe care le
transmiteti prin arta dumneavoastra?
Margareta Paslaru: Eu transmit emotii la voltaj maxim,
din care fiecare isi alege mesajul.
Best Magazine: Ce inseamna luxul pentru
dumneavoastra?
Margareta Paslaru: Prefer simplitatea elegantei.
Luxul ostentativ raneste bunul simt.
Best Magazine: Va place sa calatoriti? Daca da,
unde anume?
Margareta Paslaru: Fiind invitata la festivaluri
internationale, emisiuni de televiziune sau in turnee prin Europa, Asia,
America , am imbinat indatoririle profesionale cu placerea vizitatorului.
Best Magazine: Ce loc v-a placut in mod special
si de ce?
Margareta Paslaru: Fiecare tara are farmecul ei,
arhitectura interesanta, muzee fascinante, oameni inteligenti creatori de
frumos.
Best Magazine: Aveti carnet de conducere?
Margareta Paslaru: Desigur, conduc, dar pentru
moment taxiul rezolva problema parcajului.
Best Magazine: Care este parfumul dumneavoastra
favorit?
Margareta Paslaru: Depinde de starea momentului,
prefer parfumuri discrete.
Best Magazine: E sambata seara si va pregatiti sa
iesiti in oras cu prietenii. Ce alegeti: club, galagie, aglomeratie sau bar,
muzica in surdina, bere si polemica pana dimineata?
Margareta Paslaru: Sambata seara, daca nu am spectacol
ma relaxez citind, cantand la pian sau urmarind TVR Cultural, canalul meu
preferat. Daca vremea este buna ies in parcul Herastrau unde am plantat un
platan, pentru a contribui si eu la primenirea plamanilor orasului.
Best Magazine: Faceti parte din categoria
vedetelor care isi cumpara hainele din strainatate sau preferati mall-urile
bucurestene?
Margareta Paslaru: Indiferent de unde imi procur
imbracamintea, o transform, o adaptez stilului meu, facand-o de nerecunoscut.
Best Magazine: In plan musical, la ce lucrati?
Margareta Paslaru: Am incheiat Gala UNITER, unde
am interpretat un bocet in memoria actorilor disparuti, iar in momentul de fata
ma pregatesc pentru Gala UNICEF unde voi interpreta compozitia proprie “Bucuria
de a canta” impreuna cu grupul Allegretto condus de Adriana Codreanu. Scriu
texte, atat pentru mine cat si pentru Ovidiu Lipan Tandarica; am inregistrat
“Balerina”, dupa ce “Tango Toledo ” a fost piesa votata de admiratori la Top
Radio Romania Actualitati. La sarbatorirea a 75 de ani, compozitorul Jolt
Kerestely mi-a incredintat o prima auditie “El te asteapta”, pe care am
cantat-o la marele sau spectacol aniversar, la Sala Palatului, care a avut loc
pe 25 mai. Voi fi si in juriul de preselectie al festivalului “Mamaia Copiilor”
organizat de compozitorul Aurel Manolache.
Best Magazine: Ce concerte pregatiti?
Margareta Paslaru: Repetitiile cu Dan Dimitriu si
Bitu Falticineanu sunt in toi. Stela Popescu m-a invitat in spectacolul ei
aniversar alaturi de Alexandru Arsinel – “Aplauze, aplauze”, care va avea loc
la Tatrul Tanase, inaugurand deschiderea salii din Calea Victoriei. Ca de
obicei, activitatile mele artistice depasesc sfera muzicala. Dupa
succesul campaniei nationale “CITESTE”, am avut sansa de a reveni la actorie,
inregistrand povesti de Hans Christian Andersen pe CD la Curtea Veche; este o
lansare-premiera la care invit parinti si bunici pentru a face cadou copiilor
si nepotilor “Basme fermecate”.
________________________________________________________________________________
Interviu realizat de Julia Maria Cristea - Viena
Reîntâlnire cu Margareta Pâslaru
Sunt nume
devenite legende care rămân adânc înrădăcinate în timp şi scurgerea vremurilor
nu le poate şterge amintirea, ele fiind o prezenţă permanentă care nu aparţine
unei singure generaţii, deoarece este inclusă în patrimoniul spiritual al unei
naţiuni.
Un astfel de
nume este cel al Margaretei Pâslaru, „copilul minune”ce şi-a afirmat exploziv
talentul la vârsta de numai 15 ani şi care timp de decenii a dominat muzica
uşoară românească, a investigat şi domeniul folclorului, cochetând cu mult
succes şi cu scena şi cu pelicula filmului, la vremea respectivă cronicile din
ţară şi chiar de peste hotare considerând-o un robust talent nativ, cu
disponibilităţi nebănuit de complexe. Citez din cronicile timpului:
"Margareta Pâslaru a putut părea unora o apariţie meteorică, o
modă, un capriciu. Evident, nu e. Face teatru, face film, cu
tenacitate, cu voinţă, muncind cu pumnii strânşi. Şi cântă in continuare cu
talent. A trecut cu bine momentul critic când se despart apele, când se vede cât
la suta din glorie a fost fum şi cât şi-a tras seva din pământul harului
adevărat". (Sanda Faur)
Şi pentru că
acest har minunat – talentul, este aşa precum neastâmpărul izvoarelor subterane
care trebuie să izbucnească în torente spărgând crusta pământului, cântul şi
scena nu i-au fost îndeajuns, ele fiind ceva mai târziu urmate de poezie şi
compoziţie, domenii în care ne-a deschis o altă portiţă de investigare nu numai
a surprinzătoarelor sale resurse creatoare ci şi a unei sensibilităţi dureros de
profunde.
Au trecut
ani de când practic legătura spirituală cu Margareta a fost doar
virtuală, prin intermediul discurilor care m-au însoţit în „băjenia
străinătăţii”, apoi după revoluţie datorită emisiunii „Televiziunea, dragostea
mea” de la postul TVR Internaţional.
Am
ascultat-o şi am revăzut-o, femeia-copil cu aspect de păpuşă Barbie care te
fascina nu numai prin albastru intens al ochilor ce puteau oglindi şi seninul
cerului şi îngheţul iezerelor de munte, cât mai ales prin francheţea privirii,
care confirma un om integru al cărui cuvânt era „beton armat”, spun asta
deoarece în calitatea mea de redactor – producător de disc, am fost deosebit de
impresionată de seriozitatea şi profesionalismul cu care şi-a făcut întotdeauna
meseria.
Nu de mult,
într-o seară, navigând pe internet, printr-o pură întâmplare, acea întâmplare
ce de obicei defineşte cele mai multe acţiuni din viaţa noastră, am deschis
site-ul Margaretei. Şi am citit surprinsă:
„Prin firma
sa "M"Soul Production, Margareta Pâslaru a oferit asistenţă
materială următoarelor organizaţii: Crucea Roşie Română; UNICEF(pentru
orfelinate); M.A.D.I.R, The Balkan Relief; UNITER - Casa actorului matur;
Overlook Hospital; 4 burse timp de doi ani la Academia de Teatru şi
Cinematografie din Bucureşti; Spitalul de boli infecţioase (SIDA) Matei Balş;
Sindicatul artiştilor liberi profesionişti din România; Tsunami relief”.
Am
recunoscut tenacitatea, dârzenia dar mai ales „Omul“ Margareta Pâslaru,
care a rămas şi peste ani şi pe meleaguri străine - unde oricare expatriat ştie
că nu este uşor, la fel de sufletistă, la fel de umanitară, la fel de receptivă
la ajutorarea semenilor ei. Care a făcut ca numele de român să fie rostit cu admiraţie
şi respect.
Ştiu că mă
lungesc prea mult, dar dacă socotim că mă refer la o perioadă de peste 26 de
ani mi se vor acorda circumstanţe atenuante. Aşadar, vreau să povestesc o
întâmplare care mi-a rămas încă vie în amintire, pe care nici o cronică, nici
un ziarist avid de ştiri senzaţionale nu a relatat-o, iar Margareta cu modestia
ei caracteristică, a trecut-o sub tăcere. Dar, dat fiind că relatarea este cam
lungă o voi integra mai jos sub titlul „Un Crăciun de neuitat dăruit
copiilor de către Margareta Pâslaru”.
A fost printre ultimele întâlniri cu Margareta. Valul vieţii ne-a luat pe
fiecare dintre noi şi ne-a purtat pe un alt ţărm, iar timpul şi-a desfăşurat
atât de repede fuiorul, mult prea repede.
Şi mare mi-a
fost bucuria când prin intermediul mailurilor şi a Skype-ului am reuşit să
reluăm legătura, ca o punte peste ani, întorcându-ne în timp, în vremurile de
odinioară.
Am
dorit să ştiu mai mult, traiectoria parcursă de Margareta pe meleagurile
străine, felul în care a reacţionat la impactul cu altă lume – mai puţin
prietenoasă, unde a trebuit să reînceapă urcuşul pornind din nou de la prima
treaptă.
A povesti despre mine imi displace, pe lângă lipsa de timp lucrul la cartea
mea autobiografică merge ca melcu. Imi folosesc experienţa din trecut, lucrând de partea cealaltă a camerei de luat vederi ca producător-regizor-editor.
Pentru amănunte ii invit pe cei interesaţi să viziteze pagina de pe
Internet www.margareta.com.
Am avut marea
şansă de a fi intervievată dupa plecarea unui regizor.
Astfel am beneficiat de un „culoar liber”. Nimeni in studioul
nostru nu realizase până atunci emisiuni dedicate artelor plastice,
pictorilor, sculptorilor, ori eu am trăit în acest mediu
fascinant. Bunicul meu sculptorul consacrat Ion Dimitriu – Bârlad mă folosea
frecvent drept model, iar bustul meu lucrat de sculptorul Medrea este şi acum
expus în muzeul său din Bucureşti.
Aş vrea să
relatez şi alte lucruri decât cele care s-au tot vehiculat prin ziarele
timpului. Aşa de pildă îmi reamintesc şi acum o întâmplare, sau o succesiune de
întâmplări tare amuzante. Să fi fost prin 1962 când seara, după orele 22,30 m-a
trezit un cor de băieţi care făceau serenadă sub fereastra mea: “Cântau băieţii
– Viva Maria, Viva Maria, Viva Maria”- melodie din repertoriul tău. Azi aşa, peste câteva zile tot aşa, nu pricepeam motivul. Ceva mai târziu
am aflat că te-ai mutat la mătuşa ta care locuia în acelaşi bloc, doar că la
etajul V şi seara, când te întorceai de la teatrul Lucia Sturza Bulandra –
aflat în colţul străzii, unde jucai rolul lui Polly Peachum din Opera de trei
parale a lui Bertold Brecht, zecile de admiratori îţi aduceau în felul acesta
un omagiu. Să-ţi mărturisesc – îmi imaginam că primesc eu serenada - doar mă
cheamă Julia-Maria şi dacă nimeni nu s-a gândit să-mi cânte pe sub
geamuri, am profitat de coincidenţa numelui…
Nostim. E prima oară când aud lucrurile astea. Stăteam la etajul V, serenada
nu ajungea până la mine. Poate că atunci aş fi fost măgulită ca şi intr-un
turneu când la un concert mi s-au aruncat pe scenă o mulţime de răţuşte
de jucărie – asta pentru a cânta “Raţa” din filmul “Impuşcături pe
portativ” sau mai mult, când mi s-au făcut cadou doi mieluţi vii..
Amintirile tale sunt importante in acest context, au farmec şi
autenticitate. Cu "Viva Maria" am luat premiul III la Sopot
(adaptarea textului din poloneza imi aparţine) unde regretatul Alexandru Imre
m-a însoţit ca dirijor.
Când ai
realizat că muzica va deveni sensul vieţii tale? Eu de exemplu m-am autobotezat
la 14 ani – Lully, după personajul cu acelaşi nume din romanul Lorelei de Ionel
Teodoreanu. Visam de pe atunci să scriu.
Nu a fost
doar muzica, ci scena, cu tot ceea ce include ea.
Radioul mi-a
vrăjit copilăria. Ii ascultam pe Beligan, Birlic, Vraca, Giugaru, ghemuită
alături de bunicul meu. Trăgeam scăunelul mai aproape
când se anunţa "Teatru la Microfon". Fascinaţi ne imaginam scena
acţiunii; mister, suspans, aventură. Forţa imaginaţiei este inbatabilă, aşa se
explică probabil dezamăgirea in faţa ecranizărilor după un roman cunoscut. Este
foarte greu să sincretizezi intr-un timp limitat acţiunea propriu-zisă şi mai
ales trăirile personajelor ( care de fapt sunt dinamica care generează
"teatrul total" - cum se numea atunci imbinarea prozei cu muzica şi
dansul) cu trăirea la voltaj maxim. Plurivalenţa mi-a deschis drumuri noi şi
aici, unde explorez şi alte mijloace de comunicare artistică. De
pildă, am ales muzica preclasică şi clasică, pentru fundalul sonor
al emisiunilor mele. Dragostea pentru acest gen muzical mi-a rămas in sânge de
pe vremea lecţiilor de harpă şi pian, din copilărie. Destinul a vrut ca ani mai
târziu să fiu invitată chiar in studioul teatrului la microfon, ca actriţă,
jucând în piesele “Şoseaua Nordului” şi “Nu sunt turnul Eiffel”. De altfel au apărut şi pe disc la Electrecord.
Ceea ce este mai puţin cunoscut este faptul că la invitaţia
caricaturistului Nell Cobar ai compus şi muzica de film pentru un episod din
serialul pentru copii – Mihaela, care era difuzat în fiecare seară la ora
19 spre bucuria copiilor.
Radu Goldiş a realizat orchestraţiile. Tot el avea să semneze cu ani mai
târziu aranjamentul de ghitară a altei compoziţii care face parte
intrinsecă din universul meu spiritual.
Te referi la superba rugăciune “Tatăl Nostru” ?
Copilul din mine n-a uitat nici până azi momentul magic când seara, la
culcare, sub lumina candelei, ingenuncheam cu bunica la marginea
patului şi spuneam Tatăl nostru. Simţeam că şoaptele noastre ajungeau direct la
”Doamne Doamne”...Făceam semnul crucii şi mă ghemuiam la pieptul bunicii. Anii au trecut. Ajunsă la casa mea, cu rostul meu, am invăţat rugăciunea
şi pe fetiţa noastră - Măriuca.
Traversând oceanul, amintirile m-au urmat cu intensă claritate; am
simţit o forţă divină trimiţându-mă la pian. Dar incercările repetate, chinurile indoielii, m-au impins in pragul
frustrării până când bunica mi-a apărut in vis
şi inspirată, am definitivat piesa in câteva ore.
L-am căutat pe Radu Goldiş la Los Angeles, i-am cântat piesa – voce şi pian
- prin telefon. Impresionat mi-a spus: ”Va fi ceva deosebit, trimite-mi
imediat caseta să-i fac aranjamentul” Acompaniamentul lui plin de sensibilitate
poate fi ascultat şi pe Internet la pagina http://margareta.com/muzica.htm
In 1998 si’99 am cântat rugăciunea in turneul aniversar din Canada şi apoi
in California.
A.B. –Hollywood -1998: "Vă imaginaţi emoţia care a cuprins intreaga
sală atunci când, inconjurată de copiii românilor imigranţi, majoritatea
in costume naţionale româneşti, Margareta a interpretat un cântec de rugăciune
pentru toţi copiii lumii”
(foto: impreuna cu Liviu Ciulei, regizor)
Inregistrarea a apărut la Electrecord pe discul “40 de ani de la primul
disc” drepturile mele fiind donate Crucii Roşii Române.
Cât de şocant a fost pentru tine impactul cu o ţară străină?
Probabil faptul că am cântat in 29 de ţări, a diminuat cumva
impactul. Fireşte, nimeni nu-i scutit de dificultăţile inceputului, in special
când se ia viaţa de la zero, la 40 de ani intr-o ţară ca America.
Poate un artist să renunţe la publicul iubit, la popularitate, la Aura cu care
este înconjurat?
Nu renunţă, adaugă o nouă audienţă. Artistul
aparţine lumii, alt public se perindă la fiecare spectacol, in diferite oraşe, in
altă ţară ori continent. Muzica are avantajul de a fi accesibilă
instantaneu peste mări şi ţări, la orice oră din zi şi noapte, in vârful
muntelui, ori la malul mării, prin radio. Are limbajul internaţional – cel al
sufletului.
Poate să se afirme cu aceeaşi intensitate?
Depinde de la caz la caz. Cred că totul este posibil. La 25 de ani daca
există o cerinţă de piaţă a genului respectiv. "Intensitatea"
depinde de marketing şi distribuţie, depinde de profesionalismul şi
seriozitatea managerului-impresar. In anii '60, '70 generaţia mea nu a
beneficiat de posibilitatea angajării unui impresar propriu; fiecare se baza pe
talentul de la Dumnezeu şi pe puterea de muncă. Eram solicitaţi direct, fără
intermediari.
În străinătate se presupue că este infinit mai greu. Nici măcar nu
am tatonat domeniul muzicii Pop. La 40 de ani mi-am diversificat
paleta exprimării artistice, reuşind in acest fel să realizez ceea ce
mi-am propus. Familia şi educarea Măriucăi sunt priorităţile mele.
Evident, succesul imbracă diferite forme. Nu repeţi un succes din trecut, ci evoluezi, matur, adresându-te
altui public, altor cerinţe. Pentru mine, multe din realizări au
fost peste aşteptări, la cei 61 de ani......
PREMII PENTRU MARGARETA
La “Telly
Awards” 2003 (competiţie cu insemnătate naţionala in Statele Unite) i s-a
decernat Statueta de bronz pentru emisiunea “Impromptu art”. In 2004, programul “Human Mosaics”, primeşte in acelaşi context -
Gold Classic Telly Award. La concursul internaţional de la Arlington - Texas,
show-ul “Forever Music” obţine Crystal Award of Distinction Premiul de
excelenţă in comunicarea vizuală (2267 de emisiuni din 11 ţări şi 48 de state
americane au fost supuse jurizării profesioniştilor de televiziune).
“Aţi adus cultura, arta, muzica, bunul gust in comunitatea noastră. V-aţi
impărţit cu noi talentul şi spiritualitatea. Vă
mulţumim!” scria ziarul “Summit Observer”.
Dimineaţa - 12 iulie, 2004 Daniela Caraman Fotea
Poate un român să se asimileze intr-o altă ţară?
Nu pot vorbi pentru alţii, sunt mulţi care şi-au realizat visul. Cred că
omul sfinţeşte locul. Totul cere timp, pasiune, aptitudini şi multă muncă. A fi
omul potrivit la locul potrivit, răspunzând cerinţei de piaţă, este
problema cheie. De pildă, am fost angajată la o galerie de artă intr-un moment
in care se promovau lucrările pictorilor europeni.
Bagajul cunoştinţelor artistice căpătate de la sculptorul Ion Dimitriu
Bârlad - bunicul meu, in casa căruia am crescut - cursurile de desen şi pictură
pe care le-am urmat in adolescenţă la Institutul de Arte Plastice "Nicolae
Grigorescu" - clasa Tofan - a determinat succesul primilor zece ani
in America. Dar după opulenţa anilor '80, numeroase galerii in Statele Unite
s-au inchis ca urmare a recesiunii din anii '91,'92. Când o uşă se
inchide, o fereastră se deschide. Ocazia s-a ivit, am trecut şi de partea
cealaltă a camerei de luat vederi. Situaţia precară a pictorilor,
necesitatea lor de a căpăta vizibilitate, m-a indemnat
ulterior să creez emisiuni de televiziune in sprijinul lor.
Cât de real este dorul de patrie in condiţiile unei depline realizări
materiale?
Unul nu exclude pe celălalt. Indiferent unde trăim, "casa
părintească" rămâne leagănul in care ne aşternem locul de veci. Pentru un
artist, dorul devine o sursă de inspiraţie creatoare, un stimulent. De pildă,
tulburată de situaţia orfelinatelor am compus muzica şi textul melodiei
"Un copil uitat"; apoi a urmat "Un pod peste ocean"
devenind titlul discului cu acelaş nume lansat in 1993. Inregistrările le-am
realizat cu Adrian Antonescu la New York pentru Electrecord, apoi am
donat incasările şi drepturile de autor in beneficiul orfelinatelor. De
câte ori mi-au fost recunoscute meritele (de pilda la inmânarea premiului
"Women of Excellence" din partea senatului statului New Jersey) s-a
menţionat faptul că sunt româncă. In astfel de momente am sentimentul datoriei
implinite şi efectiv de mândrie.
Se întâmplă frecvent ca dezidenţii să dorească “o
integrare atât de perfectă” încât să-şi schimbe numele şi să-şi “uite”
limba maternă. Evident este un fenomen restrâns, care totuşi există.Te-ai
gândit vreodată la o asemenea posibilitate?
Nu m-am gândit. Colaboratorii mei şi presa imi pronunţă numele in
fel şi chip, aşa cum pot şi cum le place.
Florena DOBRESCU (fragment din ADEVĂRUL"
- 7 iulie – 2003)
Margareta Pâslaru a cântat in direct, cu o naturaleţe
care sfida până şi conceptul de play-back şi a demonstrat că se poate. Cum se
poate şi să vorbeşti o limbă română impecabilă, in ciuda zecilor de ani
petrecuţi departe de ţară, intr-un moment in care această limbă e din ce in ce
mai uşor uitată de numeroşi artişti sau sportivi români plecaţi in străinătate,
fie şi numai pentru câteva luni.
In cadrul integrării e foarte impresionant ce ai facut
pentru copii. Ai rămas aceeaşi Margareta de odinioară care te-ai luptat să faci
un Crăciun de neuitat la zeci de copii. Se spune că omul este asemenea vinului,
pe măsură se înaintează în vârstă i se cunoaşte adevărata valoare. Unul se transformă în oţet, altul devine vin nobil.
Eu cred că acela care s-a născut cu suflet de artist
simte profund durerile omeneşti. De
aceea işi foloseşte darul alinând suferinţele altora, prin arta sa. Cu anii,
activităţile umanitare, voluntariatul, metamorfoza spirituală, diversifică
aptitudinile - lărgind orizontul.
Aşa s-a născut Motto-ul meu:
"In tinereţe ne străduim să ne facem "un nume"La maturitate
trebuie să folosim numele
spre binele altora".
In
general, fondurile de ajutorare au provenit din vânzarea CD-urilor şi a
casetelor, a drepturilor de autor pe care le-am donat cauzei respective. M-am implicat nu numai în ajutorarea
copiilor. Ca voluntar am distribuit mâncare caldă bătrânilor
bolnavi şi singuri - programul "Meals on Wheels"- la SAGE.
Apoi la secţia de pediatrie a spitalului Overlook
citeam poveşti micilor pacienţi seara la culcare. Programul pe care l-am
iniţiat, "Adormind cu un zâmbet" şi-a propus să alunge teama de
operaţie, ori de injecţie, cu ajutorul unor scurte povestioare in care jucam
toate personajele, schimbându-mi vocea.
Ulterior, observând că in calendarul american erau
trecute doar Ziua Mamei, Ziua Tatălui, a bunicilor, etc...dar nu şi Ziua
Copilului, am propus oficialităţilor sărbătoarea de la 1 Iunie, cu care am
crescut in Bucureşti.
Dar despre aceasta discutăm după “1 Iunie”, când voi avea
noutăţi. Până atunci cei interesaţi, pot urmari evoluţia evenimentelor la
pagina http://margareta.com/june_first.htm
Margareta, în general oamenii au mai multe
disponibilităţi să fie nefericiţi decât invers. Tu care ai fost şi ai rămas o
luptătoare, dârză, hotărâtă, care n-ai lăsat niciodată să se bănuiască
vulnerabilitatea sensibilităţii tale ieşită la iveală doar prin creaţia ta, poţi
să-mi spui ce inseamnă pentru tine fericirea?
A mângâia pletele Mariucăi până-mi adoarme in poală, a
plănui viitorul cu Ghiuri la căldura statornicei iubiri, a asculta ploaia
răpăind în geam in timp ce motanul nostru Bali toarce...Acestea sunt
momente fericite, pentru mine . (foto:
Margareta
Pâslaru împreună cu fiica sa, Măriuca)
Însă, când mă aşez la pian, ori
când filmez, perfecţionismul devine o sursă de nefericire ştiind că intotdeauna
se poate " şi mai bine". Nu uit zicala: " nota 10 este pentru
Dumnezeu, 9 pentru elev". Dar este în acelaşi timp şi un stimultent.
Şi azi mi se mai cere compoziţia
"Timpul"...Publicul meu credincios m-a răsplătit cu nota 11 şi ii
mulţumesc. Satisfacţia lucrului bine făcut poate fi numită fericire.
Care a fost cel mai greu moment din viaţa ta?
Sunt multe momente care concurează la "cel mai
greu"… Pentru a urca de pe un pisc inalt pe altul trebuie să cobori in
vale. Sus, jos, iarăşi sus, este viaţa pe care o prezint în
cartea autobiografică la care lucrez de câţiva ani. In ciuda interdicţiilor şi
a suspendărilor din anii '60, '70, mi-am urmat crezul artistic.
Nu numai cântând, jucând în film sau pe scenă dar şi scriind
versuri pentru compoziţii ca cea a lui Bogardo “Ca tine nu e nimeni”; “Pasărea
măiastră” a lui Vasile V. Vasilache (care a luat Premiul Tineretului);” Să fi
învingător” a lui Temistocle Popa – le-aş înşira pe toate sunt prea multe însă
şi spaţiul nu-mi permite. De altfel se găsesc enumerate în site-ul tău.”
Nu erau versuri, ci texte de muzică uşoară…cuvinte de
dragoste…
Au urmat compoziţiile tale pe versurile unor poeţi
consacraţi, cum ar fi Ana Blandiana cu « Lasă-mi toamnă pomii verzi »
pe care clasamentele
o enumeră printre cele mai iubite melodii ale secolului XX in România. Apoi
„Păsările“ pe versurile lui Eminescu; “Romanţa soarelui” după Ion Minulescu...
şi iarăşi lista ar fi mult mai lungă. Ca în cele din urmă să compui pe
propriile tale versuri cum are fi “Timpul”; “Cheia fericirii”; „Dacă ai ghici”;
”Pasiunea” …din nou trebuie să mă integrez spaţiului, dar titluri ar fi multe.
Faptul că anumite compoziţii proprii au plăcut
colegilor de breaslă, mi-a dat incredere De pildă regretata Anda Călugăreanu
mi-a cântat “Timpul” in turneele din Germania. Păuniţei Ionescu i-am compus special “Voroneţ” pe
versurile Constanţei Buzea. Corina Chiriac mi-a cântat cu succes piesa
comică“Bâlbâitul” (muzica si text), Marian Stere a imprimat “Eu şi Timpul”
versuri V. Carianopol. Angelei Similea i-am oferit compoziţia “Flăcări”
pe care a inregistrat-o excepţional. Intotdeauna voi dărui creaţiile mele
celor interesaţi, pentru a le adapta stilului lor. Pentru
corul Palatului Copiilor din Bucureşti am compus muzica şi versurile melodiei
“Omul bun invinge”
orchestrată de Ionel Tudor iar pentru copiii lumii piesa“
Our Day, Children’s Day” dedicată Zilei Internaţionale a Copilului,
orchestrată de Dave Davis şi inregistrată in Summit. Strădaniile
mele de-a lungul vieţii au fost pentru oameni, de dragul publicului, o perpetuă
dăruire... Fiecare artist crează o treaptă care serveşte la urcuşul noilor
talente. În afara textelor proprii mă inspiră versurile in care mă
regăsesc.
Regretatul poet Virgil Carianopol mi-a trimis cu
dedicaţie un volum de versuri din care face parte şi poezia “Flăcări”, în care
parcă mi-a ghicit sufletul.
« Şi ard, şi ard, aşa de-a rândul, Ca mii şi mii de
stele.
Ii luminez pe cei din preajmă, Arzându-mi visurile
mele.
Ştiu, se va stinge crud odată, Această flacără, stindard
Da-mi pare rău că se va stinge, Fiindcă trăiesc numai cât
ard...”
Julia Maria Cristea
- Viena
Scriitoare si
jurnalista independenta
Fost redactor Radio,
Electrocord - Bucuresti
________________________________________________________________________________
Gandul 6 iunie 2005 - Anul I, Numarul 29 / Diana Popescu
Margareta
Pâslaru, invitat special la TIFF:
„Totul
porneşte de la un vis“
-
Foarte emoţionată. Sâmbătă seară, la Gala de premiere, aveam un nod în gât, mă
temeam să nu-mi dea lacrimile, să mă fac de râs. M-am descurcat...Pentru mine e
o onoare, îi mulţumesc domnului Tudor Giurgiu, directorul festivalului, că m-a
invitat la Cluj.
- Succes aţi avut în Romania, nu vă lipseşte nici în Statele Unite. Vă
lipseşte ceva de acasă?
-
Le păstrez pe toate în suflet, n-am senzaţia că-mi lipsesc, pentru că nu m-au
părăsit niciodată. Adaptarea a fost dificilă, americanii au alt fel de a gândi,
de a trăi, durează până incluzi toate astea în propriul tău „sistem“. Îmi
lipseşte, poate, o anumită exuberanţă tipic românească, anglo-saxonii sunt mai
reci. Poate că e mai bine să fii un pic reţinut, pentru neavizaţi sentimentele
lăsate libere pot părea o exagerare.
- Cum ar fi arătat viaţa dumneavoastră dacă n-aţi fi plecat, acum mai
bine de 20 de ani, în America?
-
Pasiunea faţă de meserie ar fi rămas aceeaşi, aş fi continuat să lupt pentru
visul meu. Sunt o visătoare, totul porneşte de la un vis.
N-am
făcut o analiză, nu mi-am imaginat ce s-ar fi întâmplat dacă nu plecam. Cert
este că am avut şansa de a învăţa atât de multe, încât am considerat America o
şcoală. Un experiment continuu, o metamorfoză din care am avut numai de
câştigat. Am trecut de cealaltă parte a camerei, ceea ce este fascinant. Am
învăţat formatul digital, îmi produc singură emisiunile tv, fac montajul. Eu şi
butoanele, cine şi-ar fi închipuit...
Am
continuat, totuşi, într-un fel sau altul, ceea ce făcusem înainte. Pentru
coloana sonoră a emisiunilor folosesc numai muzică clasică. E urmarea celor
şapte ani de pian. Apare, cu întârziere, de unde nu te-aştepţi. Înainte
de a face televiziune, am lucrat 10 ani în galerii de artă. (După ‚90, au
început să se închidă). Una dintre primele emisiuni a fost dedicată pictorilor,
problemelor cu care se confruntă. Aşa se leagă toate.
- Cum sunt privite emisiunile culturale în Statele Unite?
-
Toată lumea face emisiuni despre sport, religie, foarte multă politică. Aşa că
o mulţime de ramuri culturale, neglijate, mi-au stat la dispoziţie. Am promovat
ceea ce alţii nu promovează.
Am avut şi norocul de a lucra într-un studio mic, unde am putut experimenta.
Într-un studio-mamut faci ce ţi se spune. Acum, după 4 premii pentru emisiuni
culturale, mă bate gândul să lucrez pentru mine, ca să am libertate totală. Aşa
îi pot ajuta pe ceilalţi, punându-mă în acţiune şi în umbră. Eu nu apar în
emisiunile mele. Şi nici vedete care să intervieveze invitaţii nu există, ar
capta toată atenţia asupra lor. Protagoniştii trebuie lăsaţi să spună ce
îi preocupă, ce îi interesează, nu ce ne trece nouă prin cap să-i întrebăm.
- Aveţi multe de făcut în televiziune, muzica în ce stadiu a rămas? Nu
le pregătiţi nimic românilor de-acasă?
- Ar fi un vis frumos. Fiecare artist îşi doreşte
asta. Dar eu sunt cu picioarele pe pământ şi-mi dau seama că vin iar şi iar
alte generaţii, care nu mi-au ascultat cântecele. Publicul meu de astăzi nu-mi
cumpără albumele, dau banii pe medicamente. Poate de aceea nu m-am hotărât dacă
să lansez un nou disc, dacă va interesa pe cineva. Mai degrabă aş da
compoziţiile noi unor tineri, să le orchestreze ca pentru cei de vârsta lor. Am
lucrat cu tineri, îmi plac nebuniile lor, de-acolo iese scânteia care poate isca un "incendiu".
________________________________________________________________________________
EVENIMENTUL ZILEI
Margareta Paslaru isi scrie autobiografia
Anca Nicoleanu
Marti, 23 Noiembrie 2004
Cunoscuta artista locuieste acum in SUA, unde produce emisiuni TV, compune
melodii si se implica in actiuni umanitare
Despre Paslarita, regretatul compozitor George
Grigoriu spunea: “Margareta Paslaru - un mit al muzicii usoare romanesti”. In
1958, o copila de 15 ani isi facea debutul in muzica usoara la Casa de Cultura
Grivita Rosie, acompaniata de Paul Ghenter. Sansa ei se va numi George
Grigoriu, care ii va compune “Chemarea marii”, primul ei mare slagar, cu care bate
toate recordurile de vinzari ale anilor ‘60. Tot ceea ce a urmat, spectacole si
premii, aparitii in filme si piese de teatru si un extraordinar succes la
public, va duce la crearea mitului Margareta Paslaru. De multi ani, Margareta
locuieste in Statele Unite. Artista produce emisiuni de televiziune la TV36,
din Summit, New Jersey. Continua sa compuna melodii, se implica in actiuni
umanitare si lucreaza la volumul autobiografic.
In ce imprejurari v-ati descoperit pasiunea pentru
televiziune?
Daca ne gindim ca am debutat o data cu inceputurile
televiziunii in tara, nu-i de mirare ca am iubit-o. Am petrecut jumatate din
viata in studiourile Televiziunii Romane. Sfaturile insumate, “lectiile
practice”, mi-au servit in Statele Unite unde am adaugat latura tehnica. Urmind
cursuri de specialitate mi-am insusit si montajul non linear pe computer,
devenind astfel independenta, un om-orchestra, cum se spune pe aici.
Ce pregatiti pentru decembrie la televiziunea unde
lucrati?
Fiecare producator si-a ales un subiect special.
Firma mea, “M” Soul Productions, a pregatit pentru TV36 emisiunea “The Women of
Summit”, inspirata de Calendarul 2005. Am filmat povestea a 12 femei, fiecare
identificindu-se cu o luna a anului. Prezentatorul care le-a intervievat a fost
chiar primarul orasului Summit. Subsemnata reprezinta luna iunie, fiind
initiatoarea Zilei Internationale a Copilului si fondatoarea taberei muzicale.
Selectia celor 12 femei a fost facuta de un grup anonim, iar fondurile obtinute
din vinzarea calendarului sint donate familiilor nevoiase si organizatiilor de
binefacere.
Va implicati in numeroase actiuni umanitare...
Continuu ceea ce am inceput cu ani in urma, adaugind
noi actiuni. Iau parte la diferite colecte: de rechizite scolare, alimente,
articole de imbracaminte, jucarii, dulciuri, donindu-le organizatiei “Bridges”.
Numele simbolizeaza puntea sufleteasca de ajutorare. In fiecare vineri seara,
un convoi de masini pleaca din Summit spre New York si Newark. Ajunsi acolo,
voluntarii impart donatiile generoase persoanelor care traiesc sub poduri ori
in adaposturi. Paralel, am creat si emisiuni speciale in cadrul serialului
“Human Mosaics”, intervievind conducerea organizatiei, afisind numarul de
telefon la care publicul poate obtine informatii suplimentare.
Va continuati activitatea muzicala in America?
Compun, chiar daca nu am timp sa inregistrez. In
aceasta vara am fondat “The ICD Music Camp” pentru elevii talentati fara
posibilitati materiale.
Fiica dv., Ana-Maria, va mosteneste talentul
artistic?
Talentul ei se manifesta in directii interesante. De
pilda, ea va crea ilustratia cartii autobiografice la care lucrez de citiva
ani. Cu doua mastere in domenii practice, limbi straine si investitii
internationale, sper ca viitorul sa ii ofere implinirile dorite.
Sinteti prima solista din Romania care a sustinut un
recital de doua ore, in 1968, cind sarbatoreati zece ani de cariera. Ati
accepta sa sustineti acum, in Romania, un “one woman show”?
In ‘98 si ‘99, cu prilejul sarbatoririi a 40 de ani
de la debut, am sustinut in Statele Unite si Canada un astfel de recital. In
momentul de fata, fac seminarii pentru tinerii incepatori in ale televiziunii.
Am dezvoltat exercitii practice referitoare la lumina cadrului, la estetica,
oferind consultatii artistice invitatilor.
De ce credeti ca ati avut un atit de mare succes la public?
Mi-am
luat vocatia in serios, cizelind darurile de la Dumnezeu.
Trebuia
sa fim perfecti, altfel nici nu se putea. Emisiunile se transmiteau in direct,
cu orchestra cu tot. Imaginati-va, Revelionul era pe viu intreaga noapte. Daca
gresea careva se auzea in toata tara... Trebuia sa cinti perfect, sa te misti
perfect, sa arati perfect! Probabil ca am fost omul potrivit la locul potrivit,
satisfacind cerinta.
In
anii ‘58-’60 televiziunea era o noutate, aducind in casele oamenilor tineri
talentati, chipuri expresive, voci originale.
Zece ani nu vi s-a acordat viza de iesire din tara, in regimul
Ceausescu. Cum ati reusit sa emigrati?
Cartea autobiografica la care lucrez va comenta acea perioada.
Daca v-as raspunde acum, cine ar mai cumpara cartea?
“Poate voi lucra la un post de radio, in Bucuresti”
V-a fascinat radioul dintotdeauna. Vi s-a oferit ocazia sa lucrati
intr-un post de radio?
Inca
nu. Poate se va intimpla la Bucuresti.
De ce va e dor adesea?
Am
ramas o sentimentala, mi-e dor de familie, prieteni si de Bucuresti. Tinem
legatura prin telefon si e-mail.
Va doreati sa infiintati in Romania un muzeu al muzicii usoare
romanesti, dar si “The Romanian Food Bank”, in colaborare cu Crucea Rosie si
marile magazine alimentare. De ce nu s-au concretizat aceste proiecte?
Totul
cere timp, pregatire, sponsori, rabdare... Ma bucur ca mentionati aceste
proiecte, s-au facut progrese. In vara anului 2003, fiind in Bucuresti, am
vizitat sediul Crucii Rosii Romane, unde sperantele mi-au fost reinnoite. In
ceea ce priveste muzeul, tot in 2003 am avut bucuria de a discuta ideea cu
multi care s-au aratat entuziasmati. Arsinel si Aurel Storin, de la Teatrul
“Tanase”, m-au incurajat. Amabili, mi-au lansat invitatia de a participa la
redeschiderea salii din Calea Victoriei. Ma ocup deja de formarea unui consiliu
cu ajutorul caruia sa putem gasi si obtine cladirea adecvata pentru muzeu.
Colectarea materialului pentru orice muzeu cere mult timp si voluntari inimosi.
Mi-l imaginez deja, filmindu-l cu ochii sufletului, de la Zavaidoc, Cristian
Vasile si Zamora, la Gica Petrescu. Maestrul Sile Dinicu a lucrat cu multi:
Doina Badea, Aurelian Andreescu, Anda Calugareanu, Dan Spataru, inclusiv
subsemnata. Fiecare artist creeaza o treapta care serveste la urcusul noilor
talente
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu