Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 18 mai 2011

Ce a însemnat Festivalul Melodii 81 pentru muzica românesca?

Sursa: Top romanesc / 17 mai 2011/ autor: Mircea Nicolau

http://www.topromanesc.ro/ce-a-insemnat-festivalul-melodii-pentru-muzica-romanesca/

(…) La rugămintea noastră, îndrăgita interpretă Margareta Pâslaru a avut amabilitatea sa ne împărtăşească amintirile ei despre acest festival, precum şi despre festivalul “Şlagăre în devenire” (despre care vom face un serial în viitor). Iată ce a declarat Margareta Pâslaru în exclusivitate pentru Top Românesc.

“Apreciez faptul ca în materialul trimis aţi mentionat emisiunea-serial “Şlagăre în devenire”, realizată de Titus Munteanu. Iată impresiile cerute, veti intelege cum s-au legat anumite aspecte.Comisia acelui concurs de creaţie (Şlagăre în devenire) mi-a aprobat de-a lungul emisiunilor, trei dintre compozitiile proprii lansate cu orchestra dirijata de maestrul Sile Dinicu: “Lasă-mi, toamna, pomii, verzi”; “Diamant fermecat”; “Nu vreau să moară florile de măr”. După lansarea a zeci de creaţii proprii – muzică şi text – am prezentat la ediţia din 6 Aprilie 1981, în premieră, recitalul de autor ”Cuierul cu personaje” prin care omagiam poeţii consacraţi. Astfel, “Tare-am fost”, “Eu si Timpul”, “Nu” pe versurile regretatului Virgil Carianopol, s-au adaugat celor trei piese, menţionate mai sus. Nu au lipsit nici hiturile vremii. “Păsările nu mor niciodata” - text, Ovidiu Dumitru, sau, “Romanţa soarelui” (vagabondul zilei) versuri, Ion Minulescu, toate în acompaniamentul trupei Romanticii condusă de Mircea Drăgan. Versurile piesei “Păsările nu mor niciodată“ (şi se duc, se duc, pe rând)” aparţin regretatului Ovidiu Dumitru, unul din cei mai mari textieri şi scenarişti ai divertismentului românesc. Pentru acest cântec, Ovidiu Dumitru s-a inspirat după versurile eminesciene. Melodia a figurat în piesa de teatru “De ce nu cade soarele?”, regizată de Tudor Mărăscu şi scrisă de un alt remarcabil om de televiziune, Alexandru Stark. Dorim să dedicăm acestă melodie recent dispărutului Ovidiu Dumitru. Preluate şi remixate de noi generaţii de cântăreţi, şlagărele de atunci au capatat o nouă viaţă în anii 2000.

“Lasă-mi, toamnă, pomii verzi” (m: Margareta Pâslaru ; t: Ana Blandiana) - este cel mai longeviv succes componistic, judecând după aprecierea marelui public. Melodia ce mi-a fost inspirată de versurile Anei Blandiana, este inclusă şi pe CD-ul de autor “50 de ani de la primul disc” pentru care am fost onorata cu Trofeul Electrecord. Piesa a fost preluată de trupa “Nişte băieţi”, Claudiu Mirica, Ana Pop, Diana Prepeliţă National TV, Andreea Morosanu TVR, Asociatia Cheia Sol -Botosani, Euforia TV – fragment cu Anca Parghel si Ionut Dolanescu.

Compoziţia “Diamant fermecat” (m: Margareta Pâslaru ; t: Eugen Rotaru) - text Eugen Rotaru, a câştigat în Iunie 1981 premiul de popularitate – la creaţie - prin vot naţional telefonic, tot la emisiunea “Şlagăre în devenire”. Placheta se afla în camera mea de muzica. Piesa a fost preluată de Ana Maria Ioniţă - la TV, postul Antena 1, şi Ioana Moldovan –Timişoara

“Nu vreau să moară florile de măr” – Aprilie 1981 a precedat în aceeaşi zi recitalul de autor menţionat, bucurându-se de binecuvântarea poetei Agatha Grigorescu Bacovia .

Pentru Festivalul Melodii ’81, organizatorii au ales melodia premiată “Diamant fermecat”. Dar tocmai acest fapt m-a determinat să o înlocuiesc în spectacol, cu Lasă-mi, toamnă, pomii verzi” , ceea ce, a displăcut realizatorului.

Va doresc sanatate si succes,

Margareta Pâslaru”


Margareta Paslaru participa la manifestarile dedicate Zilei Europei – Mai 2011

Sursa: Evenimentul zilei / 20 Mai 2011 / autor Antoaneta Etves

http://www.evz.ro/detalii/stiri/reprezentanta-comisiei-europene-in-romania-celebreaza-ziua-europei-930963.html

Reprezentanţa Comisiei Europene în România celebrează Ziua Europei

Manifestările vor avea loc duminică, când vor fi organizate spectacole, la Băneasa Shopping City, oferite de artişti consacraţi precum Margareta Pâslaru, Adi Manolovici şi Academia de Rock.

Reprezentanţa Comisiei Europene (RCE) în România organizează pe 22 mai, între orele 11.00 şi 18.00, la Băneasa Shopping City, un eveniment prilejuit de sărbătorirea Zilei Europei.

La deschiderea oficială a evenimentului, alături de domnul Nicolae Idu, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, şi-au anunţat participarea reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe din România şi ambasadori ai statelor membre ale Uniunii Europene. Momentul deschiderii oficiale va avea loc la ora 12:00. (...)

_________________________________________________________________

Sursa: feminis.ro / 19.05.2011

http://www.feminis.ro/timp-liber/unde-iesim-in-weekend-19002/pagina-3

(...) Ora 11.00 Ziua Europei @ Baneasa ShoppingCity

Invitati: Margareta Paslaru, Adi Manolovici si Academia de Rock, Klasikvm Ensemble,Truverii, dar si tineri care se pregatesc pentru o cariera artistica din cadrul Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti, Universitatii Nationale de Arta Teatrala etc In cadrul unui spectacol care porneste de la deviza “Unitate prin Diversitate”, artistii prezenti vor oferi momente de muzica clasica si contemporana, dansuri clasice si traditionale din spatiul european, spectacole de balet si street dance, piese de teatru, ateliere de arta, activitati creative, expozitii foto, creatii din materiale reciclabile si multe altele. Spectatorii prezenti vor putea sa participe si la diverse concursuri de cunostinte pe teme europene care vor fi premiate. (...)

_________________________________________________________________


Sursa: baneasashoppingcity.ro / 18.05.2011

http://www.baneasashoppingcity.ro/index.php/ro/evenimente/item/2265_ziua-europei

Reprezentanta Comisiei Europene in Romania va invita sa participati la un eveniment prilejuit de sarbatorirea Zilei Europei.

Evenimentul va avea loc duminica, 22 mai, intre orele 11.00 si 18.00, la Baneasa Shopping City.

Deschiderea oficiala a evenimentului va fi facuta de Excelenta Sa domnul Nicolae Idu, seful Reprezentantei Comisiei Europene in Romania, alaturi de Excelenta Sa domnul Michael Schwarzinger, Ambasador Extraordinar si Plenipotentiar al Austriei in Romania si domnul Mircea Vasilescu, redactor sef la Dilema Veche, desemnat Jurnalistul European al Anului in 2010.

In cadrul spectacolului, care porneste de la mottoul “Unitate prin Diversitate”, artisti consacrati precum Margareta Paslaru, Truverii, Klasikvm Ensemble, dar si tineri care se pregatesc pentru o cariera artistica vor oferi momente de muzica clasica si contemporana, dansuri clasice si traditionale din spatiul european, spectacole de balet si street dance, piese de teatru, ateliere de arta, activitati creative, expozitii foto si creatii vestimantare din materiale reciclabile.

Va asteptam duminica, la Baneasa Shopping City sa sarbatorim impreuna Ziua Europei!

_________________________________________________________________

Sursa: http://margaretapaslaru.blogspot.com/2011/05/invitata-la-manifestarile-zilei-europei.html

Bucuresti, 8 mai 2011

COMUNICAT DE PRESA

Prima seara de EUROPAfest – Preludiul muzical a sapte zile magice

S-a dat startul la EUROPAfest 2011! Muzica ce invaluie, ritmul ce inalta, emotia ce transcende, toate acestea vor invesmanta cladirile cenusii ale Bucurestiului, cu visul sonor al unor interminabile zile de primavara. Intre 7 si 13 mai, peste 300 de artisti din 45 de tari, vor sustine numeroase concerte de jazz, blues, pop si muzica clasica, o tesatura muzicala a unei lumi intregi fara bariere.

Aseara, la orele 19:00 Sala ArCuB vibra de emotie. Editia cu numarul 18 a EUROPAfest a debutat ieri printr-un concert dedicat Zilei Europei, realizat in parteneriat cu Reprezentanta Comisiei Europene in Romania. (...)

Intai s-a dat tonul unei reinterpretari elegante pe ritmuri jazz si pline de savoare a celebrei “Oda Bucuriei” de Ludwig Van Beethoven urmata de piesa “St. Thomas” compusa de celebrul Sonny Rollins, interpretare sustinuta de muzicieni din Austria, Italia, Ungaria, Bulgaria si Romania.

Dupa spectacolul din deschidere, au urmat momentele extraordinare puse in scena de invitatii la eveniment. Finalista Jeunesses International Music Competition la vioara, Cristina Pasa, acompaniata la pian de Costin Raia a adus un omagiu lui Pyotr Ilyich Tchaikovsky prin interpretarea sa, iar domnul Niculae Idu, Seful Reprezentantei Comisiei Europene in Romania, ne-a reamintit principiile si valorile culturale pe care Uniunea Europeana si EUROPAfest le impartasesc.

The Merry Poppins din Austria au surprins si au incantat publicul peste masura. Stiluri balcanice, jazz, sound de cabaret al anilor '50, presarat cu motivele de intensitate ale reggae-ului urban, au fost in cadrul spectacolului de deschidere, acel accent de prospetime pe care il promite neconventionalul jazz-ului actual. Spectatorii au privit cu uimire cum saxofonistul a coborat de pe scena, sa cante printre ei, totul ca intr-un joc teatral, dar totusi profund muzical, in timp ce vocea groasa, a solistului se potrivea de minune ca ultima piesa a unui puzzle muzical funky, incarcat de amuzament. (...)

_________________________________________________________________

Bucuresti, 10 mai 2011

COMUNICAT DE PRESA

Traditia intalnirilor dintre Casa Regala si artistii EUROPAfest continua si in 2011

Pe data de 12 mai, incepand cu ora 12:00, artistii EUROPAfest vor fi primiti de catre Principesa Mostenitoare Margareta la Palatul Elisabeta, ca parte a manifestarilor organizate cu ocazia jubileului de 90 de ani ai Majestatii Sale Regelui Mihai.

Accesul presei este liber.

Ultimele zile ale editiei cu nr. 18 a EUROPAfest mai includ si alte evenimente.

Pe 11 mai la ArCuB are loc un concert special de celebrare a centenarului relatiilor dintre Romania si Elvetia - The Swiss Jazz Night, iar in club Tribute, trupa Ari Borger / Brazilia & SUA conduce atmosfera deschisa de The New Jazz Generation spre ritmuri moderne si vintage in acelasi timp.

Pe 12 mai, Caffe Festival pregateste un show fenomenal – Jam Session intre tinerii muzicieni de jazz din cadrul festivalului, un spectacol deosebit de promitator si antrenant. In paralel, competitiile Bucharest International Jazz Competition si Jeunesses International Music Competition isi aleg finalistii, la ArCuB si Centrul Cultural Ungar.

Pe 13 mai, ultima seara a festivalului celebreaza excelenta muzicala in cadrul Galei EUROPAfest. Cu acest prilej va fi acordata Diploma de excelenta din partea Casei Regale.