Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 2 iunie 2012

Agerpres: Cartea "Eu şi Timpul", lansată de Margareta Pâslaru la Bookfest - 02.06.2012






Sursa: AGERPRES / 02.06.2012
http://www.agerpres.ro/media/index.php/cultura/item/126298-Cartea-Eu-si-Timpul-lansata-de-Margareta-Paslaru-la-Bookfest.html

Cartea "Eu şi Timpul", lansată de Margareta Pâslaru la Bookfest
Margareta Pâslaru şi-a lansat sâmbătă un minidocumentar al experienţelor trăite, sub titlul "Eu şi Timpul. Viaţă, vocaţie, viziune", la standul editurii Curtea Veche Publishing de la Târgul Internaţional de Carte Bookfest 2012.
În cartea "Eu şi Timpul. Viaţă, vocaţie, viziune", artista redă cu sensibilitate momente din viaţa şi din cariera sa întregite de intensitatea trăirilor şi determinarea ce au caracterizat-o întotdeauna, toate acestea însoţite de aproape o sută de ilustraţii din arhiva personală a Margaretei Pâslaru, fotografii alb-negru sau color, multe dintre ele prezentate pentru prima dată publicului. 
Titlul cărţii a venit dintr-o "obsesie" a artistei pentru timp, ea amintindu-şi şi de o întâmplare petrecută la nouă ani când a "conştientizat" că "niciodată" nu o să mai serbeze "9 ani la 9 iulie". 
Volumul conţine pe lângă multe povestiri din copilăria artistei, interviuri, fotografii - alb-negru şi color - ale artistei atât din albumul personal cât şi de la diferite acte de caritate la care a participat sau pe care le-a iniţiat, fotografii cu actori celebri precum Omar Sharif, Toma Caragiu, Ion Dichiseanu sau oameni de cultură precum Liviu Ciulei, fotografii de la debutul său şi, nu în ultimul rând, amintiri de pe platourile de filmare. 
Cei care îi vor cumpăra cartea vor găsi, pe ultimele pagini, partituri ale unor melodii precum "Lasă-mi toamnă pomii verzi", "Dacă ai ghici", "Timpul", "Diamantul fermecat". 
"Cartea de faţă închide între paginile ei o carieră şi o viaţă care nu s-au concurat niciodată. S-au împăcat de la bun început. Secretul aparţine numai şi numai artistei", scrie în pagina a patra criticul Magda Mihăilescu 
La finalul lansării, artista a oferit autografe zecilor de fani dornici să o cunoască de aproape. 

vineri, 1 iunie 2012

Margareta Paslaru impreuna cu voluntarii Crucii Rosii Romane, de 1 iunie, au oferit daruri copiilor internati la Spitalul "Grigore Alexandrescu"


Sursa: Crucearosie.ro / 31.05.2012

Crucea Roşie Română le-a oferit daruri de 1 Iunie copiilor internaţi la Spitalul Clinic pentru Copii ''Grigore Alexandrescu''
Voluntarii şi reprezentanţii Crucii Roşii Române, împreună cu doamna Margareta Pâslaru, voluntar de onoare al Crucii Roşii Române, au adus un zâmbet pe chipurile copiilor aflaţi în saloanele secţiilor de Chirurgie plastică, Ortopedie şi Oncologie, cărora le-au oferit dulciuri, jucării şi cărţi, dar şi baloane, steguleţe, şepci şi pălării.
Micii pacienţi au uitat pentru câteva momente de durerile şi boala care îi ţin pe patul de spital şi s-au bucurat de darurile primite.
''Le mulţumim voluntarilor de la Crucea Roşie care au venit cu jucării şi dulciuri, Editurii Litera pentru minunatele cărţi cu poveşti, precum şi echipei de la Reprezentanţa Comisiei Europene care ne-a oferit şepcuţe şi pălării pentru micuţii din secţia de Oncologie'', a declarat doamna Margareta Pâslaru.
În urmă cu un an, Margareta Pâslaru a participat, cu ocazia zilei de 1 Iunie, la lansarea programului Banca de Alimente pentru Copii şi a donat Crucii Roşii Române drepturile din vânzarea albumului său.

Margareta Paslaru, de 1 iunie a lansat la Bookfest “Citim în engleza – Craiana Zapezii, Degetica, Motanul Incaltat”

Sursa: Transilvania tv/01.06.2012 / autor Mihai Mehes

De ziua lor, a copiilor, Margareta Pâslaru, se întreţine cu juniorii.

Margareta Paslaru se întalnește astazi, vineri, 1 iunie 2012, cu cei mai mici cititori de carte.
Artista le da întalnirie copiilor iubitori de lectura, incepând cu ora 15.00, la standul din cadrul targului de carte BookFest (Pavlion C2), pentru lansarea seriei “Citim în engleza – Craiana Zapezii, Degetica, Motanul Incaltat”, in lectura Margaretei Paslaru.
Ea interpreteaza atat rolul prezentatorului cat cel al personajelor, dovedindu-si astfel inca o data talentul actoricesc.
Evenimentul de lansare a colectiei va fi urmat de o sesiune de autografe pentru piticii care vor veni sa se întalneasca cu Margareta Paslaru.