Faceți căutări pe acest blog

joi, 31 mai 2018

Margareta Paslaru de vorbă cu Adriana Codreanu



Sursa: Radio Clasic.ro – 31.05.2018
Joi, 31 mai, de la ora 12:00, invitata doamnei Margareta Paslaru este doamna Adriana Codreanu, fondatoarea grupului Allegretto.
Profesoara Adriana Codreanu este fondatoarea Grupului vocal ALLEGRETTO, înfiinţat în anul 1974, în cadrul Palatului Naţional al Copiilor din Bucureşti, acesta cuprinde copii cu vârste între 4 şi 14 ani.
Formaţia ALLEGRETTO a efectuat 55 de turnee internaţionale şi a participat la peste 50 de Concursuri şi Festivaluri unde a cucerit 47 de Mari Premii, Medalia de Aur, Marele premiu de interpretare, Locul I şi numeroase titluri de LAUREAT. Au avut onoarea de a-i avea ca spectatori pe mari personalităţi ale lumii ca Papa Ioan Paul al II lea, Laura Bush, preşedintele Poloniei, Italiei, regii Iordaniei, Marocului, Belgiei şi Olandei şi alţii. Pe tot parcursul activităţii artistice, copiii Corului ALLEGRETTO au susţinut peste 800 de Spectacole şi Concerte – din care mai mult de 500 – peste hotare. Au concertat pe scene de renume ca Opera Naţională din Atena – Grecia, Scena Teatrului Tognolo – Veneţia şi Bari – Italia, Studiourile de TV BBC din Anglia, Maroc, Iordania, Rusia, Rep. Moldova, Mongolia, Opera Naţională din Varşovia, Nancy – Franţa, Istanbul – Izmir şi Antalya – Turcia, Macedonia, Opera din Odessa – Ucraina, au cântat în nenumărate şcoli şi grădiniţe pentru copii şi au organizat spectacole în spitale şi aziluri de bătrâni – pentru colectare de fonduri şi acţiuni de binefacere.
In prezent, formaţia are peste 84 de cântece în repertoriu şi peste 70 de cântece imprimate la faza de masterizare – pregătite pentru spectacole ocazionate de diverse manifestări la care sunt invitaţi să-şi susţină recitalul în aprox. 16 limbi străine – engleza, franceza, spaniola, rusa, germana, araba, maghiara, suedeza, ebraica, poloneza, italiana, japoneza, letona, greaca, rromanes.

Calendar 31 mai 1964: Margareta Paslaru debuteaza ca interpreta se muzica populara


31 mai 1964, Televiziunea Romana transmitea din Studioul de concerte al Radioteleviziunii emisiunea Varietati, conducerea muzicala Paul Ghenter, regia Valeriu Lazarov. In spectacol Margareta Paslaru debutat ca interpreta de muzica populara. Din distributie au mai facut parte Stela Popescu, Eugenia Olteanu, Anca Agemolu, Beatrice Abramovici, Constantin Draghici, Corneliu Fanateanu, Dem Radulescu, Horia Caciulescu, Stefan Tapalaga si altii..
Eugen Florescu - Informatia Bucurestiului 02.06.1964: "Surprinzator de buna ni s-a parut , de pilda, Margareta Paslaru in rolul interpretei de muzica populara. Tanara solista are un timbru adecvat melodiilor interpretate, dovedind certe calitati intr-un gen dificil, incercat acum, dupa cate stim, pentru prima data. Dupa spectacolul de duminica, avem chiar increderea ca, evitand unele excese de miscare, Margareta Paslaru are suficiente posibilitati de a deveni si in acest gen al artei interpretative un nume de valoare."

MARIA TITUS – Scanteia Tineretului 02.06.1964: "Capsa" muzicala a fost fara doar si poate debutul Margaretei Paslaru in postura de cantareata de muzica populara romaneasca."

 




miercuri, 30 mai 2018

Oana Georgescu "Providenta" - recenzia albumului de autor Margareta Paslaru, aniversand 60 de ani de activitate


Sursa: Actualitatea muzicala nr.4_ aprilie 2018_ 'Providenta' Margaretei Paslaru, autor Oana Georgescu

“Providenţa” Margaretei Pâslaru
Lansarea albumului aniversar “Providenţa” al Margaretei Pâslaru a coincis cu sărbătorirea celor 60 de ani “activi pe multiple planuri”, muzicale, artistice şi caritabile. Să ne amintim faptul că “visătoarea care luptă pentru visele sale”, a debutat în 1958 la Casa de Cultură “Griviţa Roşie”, fiind acompaniată de Paul Ghentzer. Zece ani mai târziu, Margareta Pâslaru a fost aleasă să reprezinte România la prima ediţie a Festivalului „Cerbul de Aur”. Juriul internaţional i-a acordat o Menţiune, fapt ce a plasat ţara noastră printre laureaţii ediţiei inaugurale. Astfel, artista a fost invitată în anul următor să susţină un recital extraordinar acompaniată de formaţia condusă de Rolf Albricht.
De mai bine de 25 de ani, toate albumele realizate şi lansate au avut o finalitate umanitară. Şi de data acesta, drepturile de autor obţinute din vânzarea albumului vor fi donate Asociaţiei Nevăzătorilor din România, reprezentată la eveniment de preşedintele acesteia Tudorel Tupiluşi, dar şi de numeroşi membri. Şi toate acestea pentru că, aşa cum spunea Margareta Pâslaru, “în tinereţe ne străduim să ne facem un nume. La maturitate trebuie să folosim <numele> spre binele altora”...
Albumul de autor, ce cuprinde 20 de melodii (muzica aparţine Margaretei Pâslaru, care semnează şi versurile câtorva dintre piese) este un proiect discografic produs de “e-Multimedia” (Andrei Enescu, director Radio Clasic, unde emisiunea „Margareta Pâslaru de vorbă cu....” se bucură de mare audienţă) şi sponsorizat de Ion Antonescu (Marshal) şi UCIN. Înregistrările au avut loc în studioul compozitorului Jolt Kerestely, cu care artista lucrează din anul 1964, iar masterizările au fost realizate de Andrei Kerestely.
Numeroase CD-uri au inclus compilaţii cu sutele de piese ale celor 65 de compozitori care m-au solicitat, au fost peste 800 de înregistrări, iar altele, din repertoriul internaţional - filme, compoziţii muzică şi text, sau inspirate de versurile poeţilor, au adus bucurie milioanelor de ascultători. Prin urmare, la ceas aniversar, vă dăruiesc proprii compoziţii izvorâte din preaplinul frământărilor’’ - a mărturisit artista. ”De-a lungul anilor, m-au ales 65 de compozitori, regizori de televiziune, teatru, film, Radio, ceea ce a devenit un stimulent constant. Astfel, mi-am diversificat paleta posibilităţilor artistice. Şi noul album de autor confirmă varietatea melodică şi tematică. Gândul mă poartă acum către George Grigoriu, primul compozitor care mi-a remarcat timbrul vocal; inspirat, a scris pentru mine 29 de piese apărute pe zeci de discuri, inclusiv cele din coloana sonoră a filmelor <Tunelul> şi <Împuşcături pe portativ>”...
Celebra piesă “Lasă-mi, toamnă, pomii verzi” - cel mai longeviv şlagăr, se bucură de participarea actorilor Emilia Popescu, Marius Manole, Rodica Mandache, Mihai Bisericanu, Anca Sigartău, Silviu Biriş, Florin Zamfirescu. Încă de la finele anului trecut, artista lansase un prim single de pe acest nou disc cu melodia „O furnică poetă” (muzica: Margareta Pâslaru, versuri: Ana Blandiana): „Distinsa doamnă Ana Blandiana mi-a oferit un volum de versuri ilustrat de Doina Botez” – mărturisea artista onorată de UARF (Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film) în 2016 cu Premiul de Excelenţă pentru întreaga carieră şi cu placheta “Artist plurivalent”. “Am savurat lectura cărţii <Întâmplări din grădina mea> schiţând la pian diverse melodii. Versurile care m-au inspirat şi-au păstrat prospeţimea... ″.
Compozitorii Jolt şi Andrei Kerestely, Stela Enache, George Nicolescu (piesa „Nani Făt-Frumos” este interpretată de George Nicolescu şi fetiţa Angela Gheorghiu), Natalia Guberna, actriţele Emilia Popescu, Eugenia Şerban şi Monalisa Basarab, Venera şi Paul Stângă (Casa de Discuri EUROSTAR), Alexandra Cepraga, Lucia Popescu Moraru, Augusta Lazarov Petrescu, Florentina Opriş au fost doar câţiva dintre cei care au ţinut să o susţină şi să obţină primele autografe pe albumele caritabile, alături de zecile de admiratori.
„Fericită coincidenţă! 2018 marchează Marea Unire, 90 de ani de Radio, iar pentru mine 60 de ani activi, de la debutul care a creat un impact durabil.” – mărturisea Margareta Pâslaru. „În 1968 serbam primii zece ani Onewoman show cu trupa Rolf Albricht; aveam 25 de ani. Peste Ocean, în 1998, am recapitulat 40 de ani activi prin recitalul <Vine, vine … Margareta>, un turneu în Canada şi SUA cu trupa Radu Goldiş, apoi a venit 2008 şi am aniversat cei 50 de ani de carieră, în Aula Uniunii Compozitorilor... Viaţa artistică dăruită publicului a continuat prin creaţii proprii, muzică populară, emisiuni radiofonice, cartea <Eu si Timpul>, susţinerea tinerilor, acţiuni în folosul societăţi. Numeroase CD-uri au inclus compilaţii cu piesele celor 65 de compozitori care m-au solicitat, sute de piese. Prin urmare, la aniversarea din 2018 vă dăruiesc proprii compoziţii izvorâte din preaplinul frământărilor mele. (...) Risc de când mă ştiu, cu fiecare primă audiţie, cu fiecare emisiune TV, cu fiecare compoziţie proprie, risc! Longevitatea creatoare, activitatea neîntreruptă pe multiple planuri au perpetuat dinamica maturităţii roditoare. O constantă în diversitatea albumului rămâne starea descrisă de poetul Virgil Carianopol, în care m-am regăsit: <Sunt flacără, sunt jar, sunt pară, merg printre oameni luminând... Şi ard şi ard aşa într-una...> (compoziţia „Flăcări” – n.a.). Instinctiv, am păstrat melosul românesc adăugând ritmuri contemporane. În fiecare deceniu am rezonat la prezentul acelei epoci, beneficiind de orchestraţii ancorate în actualitate. Mulţumesc orchestratorilor Andrei Kerestely, Călin Grigoriu, George Popa, Nicu Patoi şi Radu Goldiş, pentru flexibilitate, pentru că mi-au respectat armoniile, sugestiile, ceea ce a sudat colaborări de durată”. Printre orchestratorii pieselor incluse în albumul „Providenţa” s-au numărat şi Mircea Drăgan, Rolf Albrich, Adrian Antonescu, remarcând şi piesa „Ceasul vrăjitor” cu Margareta Pâslaru, la pian, soloul de violoncel al lui Ştefan Cazacu şi cel de acordeon al lui Paul Gheorghe.
(Foto: Lucian Năstase)
Oana GEORGESCU