Faceți căutări pe acest blog

marți, 16 iulie 2024

Elena Loreta Popa despre Margareta Paslaru - 9 iulie 2024

 

Sursa: Elena Loreta Popa_ facebook_ 09.07.20248


La puţină vreme după terminarea liceului avea să fie distribuită de Liviu Ciulei în „Opera de trei parale” a lui Berthold Brecht, un spectacol în care avea să strălucească. De la teatru la film nu mai era decât un pas, pe care l-a făcut cu mare succes. A jucat pe rând în „Tunelul”, cu Ion Dichiseanu (rol pentru care i s-a acordat premiul de debut în cinematografie), „Un film cu o fată fermecătoare”, care avea să nască una dintre cele mai frumoase şi durabile prietenii cu Marin Moraru, apoi, „Veronica” şi „Veronica se întoarce”, unde a interpretat nici mai mult, nici mai puţin decât trei personaje, „Gloria nu cântă”, „Împuşcături pe portativ”, „Melodii, melodii”. Cântece, filme, turnee, concerte, apariţii televizate, toate acestea i-au asigurat un loc aparte în inimile românilor. Margareta Pâslaru a avut și încă are publicul de partea sa. Respectul pe care l-a acordat acestuia i s-a întors înmiit. Nu doar o artistă, nu doar o interpretă, nu doar o femeie specială, nu doar o mamă iubitoare, ci un OM în adevăratul sens al cuvântului - Margareta Pâslaru.


Ochii mari și albaștri ca marea te privesc de pe coperţile discurilor apărute la Electrecord. O veche vorbă românească spune că ochii sunt oglinda sufletului, ceea ce mă îndreptățește să spun că ochii Margaretei Pâslaru oglindesc un suflet de excepţie, un suflet preocupat de semeni, mai ales de copii. „Pentru glasul ei unic, cu sonorităţi de bucium şi harfă, pentru talentul ei impetuos şlefuit cu atâta inteligenţă şi ambiţioasă stăruinţă, Margareta a primit recompensa maximă: dragostea credincioasă şi definitivă a publicului. Câţi artişti nu şi-ar da viaţa pentru o iubire de aproape o jumătate de secol”, spunea Sanda Faur despre Margareta Pâslaru, care la rândul său are un moto: „În tinereţe ne străduim să ne facem un nume, la maturitate trebuie să folosim acest «nume» spre binele altora”. Muncă, seriozitate, respect pentru ceea ce face. Tenacitate, voinţă, pumni strânşi şi o forţă creatoare care poate răsturna munţii. Generaţii întregi au crescut având-o ca model. Este admirată pentru profesionalismul cu care şi-a făcut întotdeauna meseria. Am întrebat-o la un moment dat care este floarea preferată și răspunsul pe care mi l-a dat a venit ca o adiere: „Frezia este una dintre florile cu aromă discretă pe care le iubesc; are caracter, se usucă drept, elegant, păstrându-şi ţinuta mult după ce apa s-a evaporat”. La mulți ani, doamnă dragă sufletului meu! Pentru prietenia cu care mă onorați sunt profund recunoscătoare! La mulți ani, Margareta Paslaru!


duminică, 14 iulie 2024

La mulți ani, Margareta Pâslaru! - mariustuca.ro, 9 iulie 2024


Sursa: mariustuca.ro_ La multi ani Margareta Paslaru_ 09.07.2024_ autor Paul Rogojinaru

https://mariustuca.ro/calendar/la-multi-ani-margareta-paslaru-in-gradina-bucuriilor-a-inflorit-cel-de-al-81-lea-trandafir-71407.html?fbclid=IwZXh0bgNhZW0CMTAAAR3pajl-Vije4t4MnGa3akUp4UPkCkk5xubCL57Hx2lKfEo6idTsSMct_GM_aem_u6Ejhh7dMeyx-51ehJyNcw

 

La mulți ani, Margareta Pâslaru! În grădina bucuriilor a înflorit cel de-al 81-lea trandafir

9 iulie 2024, scris de Paul Rogojinaru



Ca o zână apărută din poveştile copilăriei (de aceea i se şi potriveau rolurile făcute în seria “Veronica”), cu ochi mari, albaștri, ca “apa mării, de pe întregul litoral”, cu un chip drăgălaș, de școlăriță, care parcă a păstrat toate mirările, răsfățurile și capriciile cu botic lăsat ale copilăriei, minunata, legendara, unica Margareta Pâslaru a dominat fără drept de apel topurile și muzica ușoară românească, din anii 60-70, dând o nouă dimensiune, deschizând calea spre un nou început, revoluționând de-a dreptul acest segment muzical cu vocea sa nemaiauzită până atunci, cu timbrul său grav, vibrant. În acea vreme, nu era familie în România, care să fi cumpărat un pick-up și să nu aibă măcar un disc vinil cu Margareta!

A fost vedeta de necontestat a anilor 70-80, umplând săli de spectacol, jucând în filme şi în piese de teatru şi apărând pe micul ecran în aproape toate emisiunile de varietăţi ale televiziunii române. Păstrând şi azi aceeaşi energie juvenilă şi aceeaşi voce inconfundabilă, domnia sa este extrem de prolifică scoţând în continuare adevărate bijuterii muzicale, de cele mai multe ori făcând-o în scopuri caritabile

S-a născut la 9 iulie 1943, în București, și încă de la vârsta de trei ani, sub îndrumarea bunicului său, sculptorul Ion Dimitriu Bârlad, studiază dansul, pianul și pictura. Debutul în muzică îl face pe o scenă, în 58, la Casa de Cultură „Grivița Roșie”, unde fusese descoperită de Ileana Pop. În televiziune (adevărată rampă de lansare și de popularizare a tuturor artiștilor de atunci și de mai târziu) a debutat oarecum din întâmplare.

Era într-o cabină a vechii televiziuni (cu sediul în Moliere, nr.2), deoarece acceptase să filmeze o emisiune pentru copii cu „Așchiuță” și Daniela Anencov. În așteptare, începe să feredoneze câteva frânturi din „Picolissimo serenada”, a lui Vico Torriani. Vocea ei gravă îi stârnește curiozitatea lui Valeriu Lazarov, care tocmai trecea pe culoar. Crede că e o soprană, dar dă peste o școlăriță cu codițe împletite și pălărie de pai. O ia de mână, o duce în platou și-o pune să cânte cu orchestra lui Petrică Firulescu. În seara aceea intra în direct cu „Picolissimo serenada”!

După emisiune a fost contactată de George Grigoriu, care-i și compusese o piesă, piesă ce avea să devină celebră: „Și-n apa mării, de pe întregul litoral...”. Așa s-a născut legenda!

De atunci începe o carieră fulminantă: 65 de compozitori se întrec în a-i compune cântecele, radioul o difuzează permanent, Casa de Discuri „Electrecord” îi scoate disc după disc (cu vânzări record), televiziunea nu mai prididește s-o cheme la toate emisiunile de divertisment și la celebrele revelioane, cinematografia o ispitește cu roluri de zână bună (în „Veronica” și „Veronica se întoarce”), cu „Melodii-Melodii”, „Împușcături pe portativ” și alte peste 10 filme.

Începând cu anul 1961, când obține Premiul I la Concursul Artiștilor Amatori și până la începutul acestui an, obține zeci și zeci de premii naționale și internaționale, premii care răsplătesc și definesc munca ei de-o viață, cariera artistică și incredibilul talent. Se știe că, în 1983, Margareta părăsea România, urmându-și soțul în America, însă plecarea a fost numai fizică, deoarece sufletul i-a rămas permanent în țara în care a cunoscut bucuria de a cânta, dragostea și prețuirea oamenilor, gloria.

Drept dovadă, după 1989, Margareta a fost aproape tot timpul prezentă în țară, ocupându-se de tot felul de proiecte, implicându-se în plan social cât trei guverne la un loc!

În 1996, lansează o casetă audio şi un CD “The best of…” , donând Comitetului Român UNICEF toate încasările . În 2007, TVR Media a lansat DVD-ul “Margareta Pâslaru – de dragul copiilor”, în coproducţie cu UNICEF, urmând ca toate încasările să sprijine un proiect în favoarea copiilor dezavantajaţi din România.

De atunci, cu energia unui veritabil perpetuum mobile, aproape an de an, a creat evenimente şi a iniţiat proiecte în scopuri caritabile. Să amintim numai că, acum câțiva ani, buna și inimoasa Margareta a lansat albumul de autor „Cum să te las?”, în beneficiul supraviețuitorilor de la Colectiv, iar, mai apoi a lansat albumul de autor “Providenţa” (prilej cu care artista a aniversat 60 de ani de activitate), album realizat în beneficul Asociaţiei Nevăzătorilor din România. Căci, aşa este Margareta! Este ca lumina, ca un cântec, ca o valoare, care se distribuie fără să se împartă! Dacă ar putea, ar fi în stare să strângă toată omenirea la piept, într-o îmbrăţişare fără de sfârşit!

Astăzi, legendara, unica, neobosita, frumoasa artistă împlinește 81 de ani, ani din care peste jumătate de secol i-am fredonat cântecele și i-am rostit cu drag numele. Să-i dăruim trandafiri din grădina bucuriilor, să-i urăm clipe minunate, liniște sufletească, energie pentru a duce mai departe proiectele pe care și le dorește și să-i lase toamna vieții pomii verzi ai anilor ce vor veni! La mulți ani, doamnă Margareta Pâslaru!

 

 

vineri, 12 iulie 2024

Margareta Paslaru sarbatorita in presa - 9 iulie 2024

Dintre numeroasele articolele dedicate aniversarii Margaretei Paslaru pe 9 iulie 2024 l-am selectat pe acesta.

Sursa: adevarul.ro_ 09.7.2024, autor Ana-Maria Gherghita

https://adevarul.ro/istoria-zilei/9-iulie-artista-margareta-paslaru-implineste-2372992.html

 

9 iulie: Artista Margareta Pâslaru împlinește vârsta de 81 de ani VIDEO

Ana-Maria Gherghiță

Publicat:09.07.2024 00:01

 

9 iulie 1943: S-a născut cântăreața Margareta Pâslaru


Născută la București, Margareta Pâslaru a urmat în copilărie lecții de harpă, balet, pian și pictură. La vârsta de doar 4 ani și jumătate a avut prima sa apariție în public, în rolul copilului „Madame Butterfly” de Puccini, pe Scena Operei Naționale.  

VIDEO_ Margareta Pâslaru - Azi vreau să râd din nou (Cerbul de Aur 1969)

https://www.youtube.com/watch?v=MVqet-KUe9w&t=2s

În anul 1958, la vârsta de 15 ani, a debutat în muzica ușoară pe scena Casei de Cultură Grivița Roșie, fiind acompaniată de Paul Ghentzer, iar în 1961 a avut loc debutul în film, în producţia  „Fumatul strict oprit”. 

Amintim câteva dintre creațiile sale muzicale: „Timpul”, „Dacă ai ghici”, „Diamant fermecat” și „Lasă-mi toamnă pomii verzi”. Printre filmele în care a jucat se numără: „BD la munte şi la mare”, „Veronica” şi „Moartea domnului Lăzărescu”.