Faceți căutări pe acest blog

duminică, 5 februarie 2012

Margareta Paslaru, implicată într-un proiect dedicat copiilor


Sursa : Top Romanesc / 3 februarie 2012

Margareta Pâslaru este implicată într-un nou proiect deosebit dedicat copiilor. Artista a fost invitată de editura Litera International, să înregistreze în studiourile Radio câteva poveşti care vor apărea pe câteva CDuri. CD urile vor însoţi cărţile cu ilustraţii destinate copiilor care au peste cinci ani, pentru a învăţa limba engleză. Poveştile cuprinse în aceste volume vor fi atât în limba engleză cât şi în limba română. Margareta va înregistra sub regia lui Laurenţiu Calomfirescu (foto) “Crăiasa zăpezii”, “Motanul Încăltat”, “Degetica”. Cărţile sunt atractive prin ilustraţiile care le conţin ceea ce facilitează copiilor întelegerea si retinerea cuvintelor în limba engleză.
Reamintim că Margareta Pâslaru a .lansat la Curtea Veche Publishing audiobookul pentru copii “Basme fermecate” ce cuprinde unele dintre cele mai frumoase povesti ale lui Hans Christian Andersen în lectura a actriţei Margareta Pâslaru. Artista a cedat drepturile de autor obţinute din comercializarea audiobook-ului “Basme fermecate” Spitalului de copii Grigore Alexandrescu din Bucureşti, unde a avut chiar câteva întâlniri cu copiii internaţi cărora le-a citit poveşti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu