Sursa: Radio Clasic.ro – 27.04.2017
Click montaj video: Margareta Paslaru de vorba cu Mihai Alexandru
Joi, 27 aprilie, de la ora 12:00,
la Radio Clasic, doamna Margareta Paslaru vă propune o întâlnire cu autorul
pisei care reprezintă România la concursul Eurovision 2017, dl. Mihai
Alexandru.
A urmat Liceul de Artă George
Enescu, secția violoncel, iar apoi Conservatorul de stat Ciprian Porumbescu, la
secția Pedagogie Muzicală, în paralel urmând cursuri de Dirijat de Orchestră
(prof. Petru Andriesei) și canto clasic (prof. Daniela Slusanschi).
A debutat la varsta de 18 ani cu
grupul Sui Generis, iar apoi la 20 ani a devenit membru al trupei IRIS, cu care
a înregistrat două albume, trei dintre piese fiind compuse de el însuși:
Frumusetea ta, Ploaia de vise, Ultima toamnă. A fost chitarist de succes al
formației Iris.
Devine compozitor, iar în 1989 o
întâlnește pe "Nicola" și o lansează în lumea muzicala, compunându-i
câteva piese ce devin în scurt timp hituri ale anilor ’90 si 2000, fiind
cuprinse în cele 5 albume de success înregistrate împreună: Cu tălpile goale –
1999, Milioane – 2000, Lângă mine – 2002, Don’t break my heart – 2003, Dincolo
de noapte e zi – 2003, Îți multumesc – 2004, Honey – 2005 și De mă vei chema –
2005.
Prezent în juriile celor mai
importante festivaluri cum ar fi Eurovision, Mamaia, Cerbul de aur, etc. A avut
colaborări cu soliștii vechi și noi ai țării, cum ar fi: Nicola, Laura Stoica,
Luminița Anghel, Marcel Pavel, Marina Florea, Daniela Vlădescu, Aurelian
Temișan, Mihai Constantinescu, Adrian Daminescu, Carmen Trandafir, Mihaela
Mihai, Luminița Dobrescu, Corina Chiriac, Doina Spătaru, Nico, Andra, Alina
Sorescu, Raluca Ocneanu, Bogdan Dima, Alin Pascal, Alexa, grupurile Iris,
Proconsul, Leo Iorga și Pacifica, Body and Soul, No Comment, No Name, Blondy,
Morometzii. A participat în numeroase emisiuni TV ca artist și compozitor al
interpretilor, fiind totodată realizator de generice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu