Sursa: Jurnalul.ro / 15.11.2012 / autor Anca
Nicoleanu
Celebra artistă ne spune povestea
celui mai nou cântec în stilul pâslăresc, "Libertatea nu se învaţă",
care se va regăsi pe următorul CD, le dă întâlnire celor care o iubesc, la
Târgul Gaudeamus, week-end-ul viitor, şi ne oferă ultimele detalii despre... nepoţelul
său Luca, în vârstă de doi ani.
● Jurnalul Naţional: "Libertatea nu se învaţă", cel
mai nou cântec creat şi interpretat de dumneavoastră, are un puternic mesaj şi
ingredientele unui hit, spun cunoscătorii. Care-i povestea lui şi când l-aţi
compus?
● Margareta
Pâslaru: A dărui bucurii prin muzică a
devenit însăşi scopul existenţei mele. Accesările internauţilor şi aprecierea
dumneavoastră stimulează noi creaţii. Răspunzând întrebării, în anii '90,
despăduririle masive care au distrus şi habitatul animalelor sălbatice şi
cuiburile păsărilor m-au tulburat profund. Sub acea impresie am schiţat la pian
primele acorduri şi ideea textului. Mi-au atras atenţia şi alte aspecte
referitoare la nepăsarea unora, inconştienţa altora, lipsa discernământului între
bine şi rău. "Libertatea nu se învaţă, ci reflectă un fel de a fi/
Libertatea este-n spirit, fără ea nu poţi trăi/ Demn, ca un om adevărat!"
(n.n acesta este refrenul cântecului). Piesa m-a obsedat, am continuat să
lucrez la ea până s-a "copt" în stilul pâslăresc al anului 2012.
Astă-vară am înregistrat-o în studiourile Andrei şi Jolt Kerestely, avându-l la
chitară pe Călin Grigoriu. Entuziasmul ne-a adunat pe toţi la microfon, în
grupul vocal dinamic ce degajă energie şi speranţă.
● Mulţi interpretează greşit libertatea. "Pădurea-i
pângărită/ Vorbirea violentă/ Respectul răsturnat/ Asta nu e libertate/
Salvează-ne, Divinitate!", spuneţi în "Libertatea nu se învaţă".
Dar până să ne salveze Divinitatea, noi cum ne-am putea salva?
● Transformarea începe cu noi înşine,
salvând câte un strop de apă vie dintre munţii care se bat în capete...
Desigur, nu dau sfaturi. Este recunoscut faptul că violenţa verbală induce
violenţa fizică. Copiii care sunt martorii gesturilor brutale în familie, sau
faţă de animale, acei care sunt abuzaţi prin înjurături şi vulgaritate, peste
ani vor repeta vocabularul nociv, crezând că dacă şi acasă, şi la televizor se
vorbeşte urât, o pot face şi ei, perpetuând atitudinea. Din trei-patru minute
cât durează o melodie, fiecare persoană va reţine esenţa, interpretând-o,
fireşte, după cum simte şi gândeşte. În căutarea soluţiilor, apelul către
Divinitate devine o metaforă. Înfăptuirea binelui stă în puterea omului care se
respectă pe sine şi pe ceilalţi. Cred în puterea exemplului educativ, atenţie
la cel malefic! Cei mici uneori nu-i ascultă pe părinţi, dar întotdeauna îi
imită...
● Există posibilitatea ca mesajul piesei să-i determine pe
reprezentanţii vreunui partid politic să vă propună o colaborare, eventual să-l
preia. Aţi fi de acord?
● Vedeţi, eu am "campania"
mea prin muzică de jumătate de veac (râde), îmi folosesc numele spre binele
altora. De pildă, în calitate de Ambasador al Anului European al
Voluntariatului am compus: "Fii voluntar! Eşti liber să alegi pe cine vrei
să ajuţi".
● "Libertatea nu se învaţă" se va regăsi, în
curând, pe un nou CD marca Margareta Pâslaru?
● Admiratorii fideli aşteaptă melodiile maturităţii artistice şi folclor, compoziţii proprii mai puţin cunoscute. Se pare că dorinţa li se va îndeplini, iar "Libertatea nu se învaţă" va deveni titlul CD-ului.
"Lasă-mi, toamnă, pomii verzi", reeditat de
Electrecord
● Mare parte
din timpul dumneavoastră îl dedicaţi activităţilor umanitare. Sunteţi, de
asemenea, voluntar de onoare al Crucii Roşii. În ce acţiuni vă veţi implica
acum, în preajma sărbătorilor de iarnă?
● Împreună cu voluntarii vom
distribui nevoiaşilor pachete de la "Banca de Alimente" a Crucii
Roşii, iar micilor pacienţi de la Spitalul Gr. Alexandrescu le vom oferi
dulciuri şi surprize. Dar până atunci, ne pregătim pentru Gala Voluntarilor din
12 decembrie, alături de Anca Năstase şi Federaţia VOLUM.
● Week-end-ul
viitor, la Târgul Gaudeamus, cei care vă iubesc au ocazia să vă întâlnească la
trei evenimente...
● Sunt invitată la standul editurii
Curtea Veche, sâmbătă, 24 noiembrie, la o sesiune de autografe, la a patra
întâlnire cu cititorii programată la ora 16:30 şi prilejuită de cartea "Eu
şi Timpul". Apoi, la standul Radio aşteaptă CD-ul "Bucuria de a
cânta". La standul editurii Litera, părinţii vor găsi trei audiobook-uri
în care joc rolul povestitorului. Cum CD-ul "Lasă-mi, toamnă, pomii verzi
- 50 de ani de la primul disc" s-a reeditat la Electrecord, voi ajunge şi
la standul lor. De altfel, longevivul meu şlagăr poate fi comandat şi prin E-Mag,
la adresa:
http://www.mediazoo.ro/muzica/lasa-mi-toamna-pomii-verzi-50-de-ani-de-la-primul-disc-margareta-paslaru-cd-p41813
● Se apropie sărbătorile. Veţi petrece Crăciunul alături de fiica, ginerele şi nepotul dumneavoastră? Ce vă face nepoţelul?
● Se apropie sărbătorile. Veţi petrece Crăciunul alături de fiica, ginerele şi nepotul dumneavoastră? Ce vă face nepoţelul?
● Luca (n.n. Luca are doi anişori)
şi-a făcut prieteni la cursuri de muzică şi desen, cântă prin casă "Vine
primăvara... la, la, la", din filmul "Veronica", pe care îl
vizionează des. Cât priveşte călătoria (n.n. fiica artistei locuieşte în Statele
Unite), depinde de starea vremii, drumul este lung, se anunţă o iarnă grea.
Riscul înzăpezirii în tranzit, pe aeroporturi aglomerate poate fi evitat
(râde). Moşu' expediază din vreme daruri pentru Luca şi părinţii săi, care la
rândul lor trimit surprize, pentru bunica... Vom asista împreună la deschiderea
pachetelor, prin Skype (râde), prietenul nostru.
● Anul viitor
e unul special pentru dumneavoastră. Împliniţi 70 de ani de viaţă, 55 de ani de
carieră şi 50 de la apariţia pe scena Festivalului de la Mamaia. V-aţi dori să
marcaţi într-un mod deosebit, în 2013, aceste evenimente importante?
● Am primit diferite invitaţii, vom vedea în ce măsură ideile fiecăruia se pot aplica la cerinţele anului 2013 (râde). Vom păstra legătura, veţi fi primii care veţi afla detaliile!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu