Sursa:
OK Magazine nr. 1(127) 08-21.01.2015 / autor Florentina Iana
INTERVIU cu
Margareta Pâslaru: „Evit turnul de fildeş“
„Un mit al muzicii uşoare“. Este descrierea atât de
concisă şi pertinentă făcută de compozitorul George Grigoriu doamnei cu care am
avut onoarea să stăm de vorbă, la început de an nou
N-a fost greu să înţeleg, deşi n-am trăit fenomenul
Pâslărismului, ce-i fascina pe părinţii sau chiar bunicii noştri la această
mare doamnă. Răsfoind albumele virtuale cu fotografii de arhivă, dar, mai
ales, stând de vorbă personal cu Margareta cea veşnic tânără, am ajuns să
înţeleg fascinaţia de atunci şi respectul de acum pentru cea care a făcut entertainment
cu mult înainte ca acest cuvânt să fie cunoscut la noi. „Faptul că publicul meu
îmi apreciază arta, dăruirea şi pasiunea îmi dă satisfacţia lucrului bine
făcut“, declara Margareta în 2009, cu mult înainte ca această expresie să
devină un slogan popular. Un lucru bine făcut timp de 57 de ani, ani în care artista
a sedus o generaţie, a avut puterea s-o ia de la zero în America, pentru a se
întoarce apoi acasă, plină de inspiraţie. Astăzi, este la fel: compune, cântă
la pian, scrie, are planuri, este activă. Pe scurt, Margareta Pâslaru nu
trăieşte în trecut.
Probabil că aţi mai auzit această întrebare de mii de
ori, dar, văzându-vă astăzi, la 71 de ani, atât de tânără fizic, dar şi în
spirit, vă întreb şi eu: cum reuşiţi să opriţi timpul în loc?
Margareta Pâslaru Vă mulţumesc pentru compliment. Atitudinea dezvăluie
starea interioară, iar ochii, vorba poetului, sunt oglinda sufletului. Cât
despre timp, nu l-aş opri în tipare depăşite, timpul îmi dăruieşte zilnic ceva
nou, o dinamică angajantă.
Sunteţi neobosită şi, de câte ori reiau legătura cu
dvs., aveţi atâtea planuri să-mi împărtăşiţi.
Faptul că sunt invitată mă stimulează, iar propriile
idei completează suita activităţilor care depăşesc sfera muzicală. Artiştii
care s-au afirmat în anii ‘60 rămân deschizători de drumuri prin diversitatea
abordată.
Sunteţi conştientă că Pâslărismul este încă în floare
în România? N-aveţi idee de câte ori se fredonează şi azi „Lasă-mi, toamnă,
pomii verzi“!
Mă bucur dacă pasiunea mea transmite emoţie. Totul
derivă din muzică! O nouă generaţie de ascultători fredonează şi recenta
compoziţie proprie, „Libertatea nu se învaţă“, piesa care deschide CD-ul
„Margareta 70“, editat de Fundaţia Radio România, cu drepturile donate „Băncii
de Alimente“. Aceeaşi compoziţie a fost preluată de duetul Marius Bodochi şi
Mihai Bisericanu pe CD-ul de autor „Actorii cântă“, ale cărui încasări sunt
donate campaniei UNITER „Artiştii pentru Artişti“. Profit de această
împrejurare pentru a mulţumi întregului colectiv pentru solidaritate, spre
binele colegilor vârstnici: Rodica Mandache, Emilia Popescu, Marius Manole,
Florin Zamfirescu, Maria Buză, Silviu Biriş, Gelu Niţu, Mihai Bisericanu,
Corina Chiriac, Anca Sigartău, Ovidiu Niculescu, Mirela Jienescu, Călin
Grigoriu şi Jolt Kerestely.
Sunteţi oprită pe stradă de admiratori, primiţi
complimente?
Recunosc entuziasmul lor sincer chiar şi la
cumpărături. Unii vor să ne fotografiem cu telefonul, alţii mă ajută să găsesc
un taxi. Admiratorii fideli au fost nelipsiţi de la evenimentele mele precum
lansarea CD-ului „Actorii cântă“, la Magazinul Muzica, reeditarea
audiobook-ului „Basme fermecate“ la Târgul de carte Gaudeamus sau expoziţia
creaţiilor mele vestimentare de la Muzeul Naţional de Istorie şi îmi dăruiesc
minunate buchete de flori chiar de la Galaţi, Craiova, Giurgiu.
Ei ar vrea să ştie şi ce se întâmplă în spatele
cortinei. Cum arată o zi din viaţa dvs., atunci când nu cântaţi, compuneţi,
scrieţi?
Nu-mi ajunge timpul pentru câte mai am de făcut.
Ideile abundă, găsesc soluţii pentru a realiza un anume concept. Mă educ,
şlefuiesc mesteşugul artistic, prin artă spiritul se purifică. Evit turnul de
fildeş. (râde)
Sunteţi destul de activă şi pe pagina de Facebook.
Dumneavoastră postaţi sau vă ajută cineva?
Şi una, şi alta. Un tehnician curăţă pagina de
impurităţi.
Puţini ştiu că fiica dvs., Măriuca, care trăieşte în
SUA, v-a dăruit, în urmă cu câţiva ani, un nepot. Spuneţi-ne mai multe despre
acest eveniment fericit din viaţa dvs.
Luca, nepoţelul meu zburdalnic, a împlinit patru ani
şi jumătate. Îi plac poveştile pe care i le interpretez şi sportul cu mingea,
fireşte. Mi-a dăruit un glob „pictat“ de el în nuanţe verzui, împreună cu un
desen, abstract. Este minunat, facem naveta pe rând şi ne vedem zilnic pe
Skype.
Care este locul dvs preferat din ţară? Dar al fetei
şi-al nepoţelului dvs, când vin în România?
A numi un loc „preferat“ diminuează importanţa altor
spaţii cu aceeaşi valoare sentimentală. Prin urmare, semnificaţia expresiilor
„cea mai“, „cel mai“ fluctuează. Iubim parcul Cişmigiu, pe aleile căruia am
copilărit atât eu, adusă de bunicu’, sculptorul Ion Dimitriu Bârlad, la o
plimbare cu barca, cât şi fetiţa noastră, Măriuca, pe care o atrăgeau leagănele
şi muzica din foişor. Desigur, şi valurile mării rămân amintiri frumoase,
muzica lor m-a inspirat.
Spuneţi că nu trăiţi în trecut şi că vreţi să vorbiţi
despre ziua de azi, activă fiind. Dar nu vă cuprinde niciodată melancolia şi
dorinţa de a răsfoi albume cu fotografii vechi?
Sunt o visătoare care luptă pentru visele ei. Nu
cunosc melancolia, lucrez la volumul al doilea al cărţii „Eu şi Timpul“, ceea
ce mă obligă să caut fotografii din diferite decenii, ilustraţii aşteptate de
cititori. Mă mândresc cu ele, fireşte.
Aţi fost vreodată vanitoasă?
Nu.
Aţi avut, de-a lungul timpului, nişte reguli
alimentare stricte? Bănuiesc că aţi fost adepta unui meniu sănătos, pentru a
ajunge să arătaţi atât de bine acum. Ce consumaţi cu preponderenţă la o masă şi
de ce alimente vă feriţi?
Având un program imprevizibil uneori, hrana era
frugală. Mâncam ce găseam, între repetiţii, pe drum, în autobuzul de turneu, la
cabină. După spectacol, comandam o supă fierbinte în camera de la hotel. Din
fericire, nu sunt gurmandă, nu gătesc. Îmi plac andivele, ouăle fierte, peştele
cu lămâie, pâinea prăjită cu brânzeturi, fructele. Mă răsfăţ, uneori, când
găsesc la cofetărie plăcintă proaspătă cu mere.
Nu vă era greu să vă afişaţi atât de frumoasă şi
seducătoare în epoca sobrietăţii comuniste?
Nu vă era frică de invidia cuiva...
nu dăm nume?
Exteriorul trecător nu m-a preocupat niciodată.
Diversitatea propriilor posibilităţi îmi călăuzea imaginaţia către valori
rezistente în timp.
Am înţeles că vă ocupaţi singură de vestimentaţiile de
scenă. Cum aşa? Eraţi propriul dvs. designer?
Da. Încă din anii ‘60 îmi schiţam costumele potrivit
melodiilor încredinţate, colaboram cu arhitecţii Ghiţulescu. Am fost aleasa a
63 de compozitori, care mi-au îmbogăţit repertoriul, aproximativ 700 de
înregistrări dintre o mie de melodii, inclusiv compoziţii proprii, cântate în
turnee internaţionale. Câteva creaţii vestimentare proprii, care au susţinut
creaţii muzicale, se află în prezent la Muzeul Naţional de Istorie.
Click video: Lasa-mi toamna, pomii verzi https://www.youtube.com/watch?v=CYzx0fn4xEI
In încheiere, vreau să vă întreb unde v-a prins Anul
Nou? Şi ce vă doriţi pentru anul acesta?
Revelionul m-a prins în familie. Trebuie să recunosc
că după anul aniversar 2013, chiar şi 2014 a fost unul bun profesional, iar de
la 2015 îmi doresc realizarea a două proiecte: o galerie de artă
multifuncţională şi un spectacol coregrafic inedit, pe vocile artiştilor care
interpretează muzica CD-ului „Actorii cântă“.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu