Sursa: Ultima ora.ro/ 25.11.2015 /
autor Daniela Caraman Fotea

Așadar, iată-i pe cei care benevol au
realizat înregistrările (în studioul Andrei și Jolt Kerestely): Maia
Morgenstern, Ștefan Velniciuc, Monica Davidescu, Stela Popescu, Eugen Cristea,
Alexandra Velniciuc, Valentin Teodosiu, Jeanine Stavarache, Andreas Petrescu,
Florin Zamfirescu, Margareta Pâslaru, Ștefan Bănică jr, Alexandru Arșinel,
Adriana Trandafir, Aurelian Temișan, Marian Râlea, Anca Sigartău, Silviu Biriș,
Mihai Bisericanu, Marius Manole, Rodica Mandache, Emilia Popescu; li se alătură
și grupul Sound.
Actorul vine întotdeauna cu mare iubire
către muzică; se vrea performant. Adeseori reușește, pentru că oferă cântecului
câte ceva din uriașa sa zestre scenică: o inflexiune, un accent, o frazare
aparte, diferențiate de obișnuit. Altfel spus, o sclipire a personalității.
Așteptam cu nerăbdare și curiozitate să o
ascult pe MAIA MORGENSTERN. În cele două melodii încredințate a fost armonie.
I-am simțit emoția. Cântul era curat.
M-a bucurat duetul ALEXANDRA – ȘTEFAN VELNICIUC, tată și fiică. Au beneficiat de un evergreen: Alergători de cursă lungă. Să le fie o cale deschisă și în muzică. Le doresc un repertoriu mai extins; cântă cu dăruire, vocile – luminoase, transmit bună dispoziție.
Și MONICA DAVIDESCU a primit un șlagăr al Margaretei – Ce bine-ar fi. Am apreciat strădania de a nu imita interpretarea originală.
STELA POPESCU s-a folosit în piesa Păsările nu mor niciodată de bine cunoscuta ei artă a rostirii cuvântului; acum pe muzică. Invitația la meditație prin versurile regretatului meu coleg Ovidiu Dumitru, este emoționantă. Stela este și rămâne un unicat.
Lui ANDREAS PETRESCU, pasionat și încrezător în drumul lui, îi doresc să fie la fel și pe cel muzical; o merită.Pansele negre duet Margareta Pâslaru-Florin Zamfirescu îmi consolidează o veche idee: indiferent de ce face, ce rostește, ce joacă, iată, acum și ce cântă, actorul nu face rabat de la o expresivitate fără fisură.
În Fără să vrei, ȘTEFAN BĂNICĂ jr. își mlădiază vocea într-una dintre versiunile succesului său neîntrerupt. Un nou șlagăr!
Ascultăm pe disc un ALEXANDRU ARȘINEL duios, emoționant în amintirile despre bunicii săi. Îl însoțim cu vibrantă aducere aminte; pentru fiecare dintre cei care ascultă imaginile evocate cu atâta delicatețe se păstrează copleșitor.
Vocea de catifea a lui AURELIAN TEMIȘAN oferă o versiune originală evergreen-ului Dacă ai ghici. Spre finalul programului, ascultăm splendida piesă a Margaretei Lasă-mi toamnă pomii verzi interpretată cu grup solistic (actoricesc), minunată idee, vocea vedetei conducând autoritar ansamblul; mai apoi o pagină ce îngemănează temperaturi înalte ale simțirii: Viața merge mai departe, muzică înaripată pe versurile hăruite ale poetei Constanța Buzea, oferite cu dedicație în 1976, compozitoarei. Sună ca un anunț înviorător pentru cele pe care le așteptăm în continuare de la ideile MARGARETEI, adresate tuturor celor care o ascultăm, o aplaudăm, o urmăm: noi cei din publicul ei fidel și recunoscător.

Mi se pare demn de consemnat la apariția
acestui Cd, mesajul unei necunoscute, Veronica din Craiova, venit prin
internet: ”Bogăţia faptei este bogăţia sufletului.” (Sfântul Teodor Studitul). Respect
și admirație, pentru trăirea artistică și pentru gestul de solidaritate al
artiștilor față de seniorii scenei românești! Pentru CD – bucurie a sufletului
meu și un dar minunat de Sărbători pentru prieteni – voi da o fugă de la
Craiova la București unde voi revedea o Constelație UNICĂ”.
Daniela Caraman Fotea
**

Marți
24 noiembrie a avut loc
vernisajul expoziției de afișe personale ale artistei, la Muzeul Orașului
București, – Palatul Șuțu. Dintre cele 90 de afișe donate Muzeului,
domnul director Adrian Majuru a selecționat 50: urmărim o trecere în revistă a
activității dotatei vedete, în muzica ușoară și populară, teatru, film,
începând din 1963. Sunt mărturii ale vremii, consemnări, rememorări ale
colaborărilor cu alese personalități: regizorul Liviu Ciulei, Maria Tănase,
Toma Caragiu, Ștefan Iordache, Marin Moraru ș.a. Afișul cu Gică Petrescu,
al filmuluiVeronica, al Operei de trei parale de Kurt Weill, în care
Margareta a deținut rolul Polly și câte altele, dovezi ale succeselor
majore din cariera vedetei, dar și jaloane ale vieții muzicale românești atât
de bogată (odinioară…). Filme, turnee, concerte revin emoționant în memorie.
In același timp, se oferă privirii o
istorie inedită a parcursului tipăriturilor de afiș; de la culoarea și textura
hârtiei, corpul de literă, concepția grafică și punerea în valoare a
elementelor de interes ale manifestărilor. Lecție pentru domeniu, totodată un act de cultură. Iată așadar
două noi idei ale Margaretei, neobosită în a ne delecta, ca nimeni alta, cu
surprize dăinuitoare.
Daniela Caraman Fotea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu