Sursa: Radio Clasic.ro – 28.03.2018
Joi, 29 martie de la ora 12:00, invitatul doamnei Margareta
Paslaru este cineastul Laurențiu Damian.
Laurenţiu Damian s-a născut pe data de 25 ianuarie 1956
și a absolvit Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L
Caragiale”, Secţia Scenaristică şi Regie, cu nota 10. A făcut cursuri de
specializare în filme documentare şi de televizune atât în ţară, cât şi în
străinătate. În 2003 a devenit Doctor Magna cum Laudae în Cinematografie şi
Media. Este profesor universitar doctor al UNATC şi membru din 1990 al
Senatului UNATC, precum şi preşedintele Uniunii Cineaştilor din România.
A fost vice-rector al Universităţii de Artă Teatrală şi
Cinematografică I.L. Caragiale – Bucureşti, în perioada 1999-2007. În 2005 a
ocupat funcţia de Secretar General al Uniunii Cineaştilor Români. De asemenea,
este şi membru de onoare al Cinematecii Italiene din Milano, cât şi membru al
UPFAR si UARF.
Autor a peste 600 de articole apărute în reviste de
specialitate pe teme de istorie şi estetică cinematografică, Laurenţiu Damian a
publicat cărţile Elisabeta Bostan – unde eşti copilărie? şi Despre documentare…
şi chiar mai mult. A regizat peste 100 de filme documentare, filme de ficţiune
de scurt şi lung metraj, filme experimentale, pentru care a primit premii
valoroase. Printre filmele care l-au consacrat se numără: Constantin Brâncuşi.
Coloana sa – lecţia despre infinit (premiu Montreal), Onisim Colta – Joc,
iluzie, transparenţă şi mântuire, filmul cu care Laurenţiu Damian a fost
prezent la Montréal, în cadrul FIFA, şi este al doilea episod din trilogia
Geometria iluziei, alături de Evadarea din trup şi de Starea de veghe, Drumul
Câinilor şi Rămânerea, Faust. Drumul clipei, Iulian Mihu. Despre el aşa cum a
fost. Despre noi aşa cum suntem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu