"Margareta Paslaru Un mit al muzicii usoare romanesti” – compozitorul George Grigoriu, Super Magazin 07.1994; “O legendă vie a României, o artistă cu totul speciala” - J.National 9.07.2008; “Margareta Paslaru este o mare, mare artista” – regizoarea Elisabeta Bostan, Adevarul 27.09.2008; “Mitul Margareta Paslaru continua sa traiasca!” – Jurnalul Saptamanii, Tel Aviv 5.11.2009 I. Segal; “Talentul universal al Margaretei Paslaru reprezinta intr-adevar un fenomen extraordinar” – Borba, Belgrad 1965; “Am considerat parcurgand paginile de creatie ale Margaretei Paslaru ca domnia sa face parte din clasicismul muzicii romanesti prin valoarea compozitiilor” - prof. dr. Mihai Cosma TVR3 2010; “Margareta Paslaru figureaza in Lexiconul Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor” – muzicologul Viorel Cosma - Aula Uniunii Compozitorilor 22.09.2008; “La începutul primăverii, doamna Margareta Pâslaru, un adevărat icon al muzicii românești, pășește în cel de-al 63 an de carieră artistică iar Muzeul Municipiului Bucureşti o omagiază prin organizarea unei expoziții retrospective. Margareta Pâslaru este o figură emblematică a lumii artistice românești, cântăreață, compozitoare, actriță și realizatoare TV și radio.” - muzeulmunicipiuluibucuresti.ro 26.02.2021; “Margareta Pâslaru este onorată ca una dintre cele mai complexe personalităţi ale culturii româneşti, cu o carieră absolut fabuloasă.” - Rador.ro, 09.07.2021

Faceți căutări pe acest blog

joi, 2 martie 2023

AGERPRESS: Expoziţia 'O legendă… Margareta Pâslaru – 65 de ani de carieră', vernisată la Muzeul Naţional de Istorie

 

Sursa: AGERPRESS preluat de pressonline.ro, 01.03.2023

https://pressonline.ro/expozitia-o-legenda-margareta-paslaru-65-de-ani-de-cariera-vernisata-la-muzeul-national-de-istorie/

 

Expoziţia ‘O legendă… Margareta Pâslaru – 65 de ani de carieră’, vernisată la Muzeul Naţional de Istorie

 

Expoziţia ‘O legendă… Margareta Pâslaru – 65 de ani de carieră’, în care pot fi admirate creaţii vestimentare, discuri rare, afişe de teatru şi film, diplome şi distincţii, a fost vernisată miercuri, în prezenţa artistei, la Muzeul Naţional de Istorie a României.

Managerul MNIR, Ernest Oberländer-Târnoveanu, a afirmat că Margareta Pâslaru face parte din cultura modernă românească de 65 de ani.

‘Doamna Margareta Pâslaru de 65 de ani face parte din cultura modernă românească, face parte din istorie, pentru că prin ce a făcut în cariera ei extraordinară a deschis o pagină nouă în istoria muzicii uşoare româneşti şi a culturii româneşti. Cultura noastră modernă are ca parte componentă şi muzica uşoară. (…) Cu Margareta Pâslaru muzica uşoară românească a intrat într-o epocă nu numai mai umană, abordând subiecte care până atunci păreau că nu există, muzica uşoară până la doamna Margareta Pâslaru îl celebra pe Marinică şi brusc, peste noapte, a apărut o tânără frumoasă, inteligentă, care a început să cânte despre sentimentele umane, o muzică care se adresa oamenilor normali şi nu fruntaşilor în producţie’, a spus managerul MNIR.

Cornel Ilie, managerul adjunct al MNIR, a spus că expoziţia a fost făcută la MNIR datorită gestului de generozitate al Margaretei Pâslaru care a donat exponatele muzeului.

‘Doamna Margareta Pâslaru putea să facă orice cu aceste obiecte, să le vândă, să le dea prietenilor, familiei, rudelor, dar a ales să le doneze unei instituţii de cultură, a ales să se despartă practic de o parte importantă a vieţii sale şi să ajungă cu ele aici, la Muzeul Naţional de Istorie. (…) Unde ar putea să stea mai bine memoria lor decât într-un muzeu, unde poate fi prezentată mai bine decât într-un muzeu. (…) Nu este o expoziţie pe care muzeul i-a dedicat-o Margaretei Pâslaru, este o expoziţie pe care, practic, Margareta Pâslaru şi-a construit-o singură prin această colecţie şi prin acest gest’, a afirmat Cornel Ilie.

Managerul adjunct a precizat că expoziţia conţine foarte multe ţinute, ‘majoritatea realizate de Margareta Pâslaru, ţinute care acoperă o perioadă care începe în anii ’60 şi ajunge până în zilele noastre’.

‘Avem inclusiv o ţinută purtată de Margareta Pâslaru în anul 2023. Este un spectru foarte larg de timp acoperit de aceste ţinute realizate foarte multe chiar de Margareta Pâslaru. Avem, de asemenea, foarte multe fotografii, documente, afişe vechi, de epocă, discuri, inclusiv discuri de ebonită, care sunt foarte greu de găsit, sunt şi obiecte care au legătură cu familia doamnei Margareta Pâslaru, pentru că avem expuse aici obiecte care au fost realizate de bunicul domniei sale, sculptorul Ion Dimitriu-Bârlad, un nume foarte important al artelor plastice româneşti, şi sigur sunt trofeele primite cu diferite ocazii, inclusiv trofeul M.I.D.E.M., un trofeu care se acorda – cred că se mai acordă, nu ştiu exact – artiştilor cu cele mai mari vânzări, celor mai populari artişti din întreaga Europă. Dumneaei l-a obţinut în 1969 într-o companie foarte selectă – Dalida, Mireille Mathieu, Adriano Celentano au fost printre artiştii care s-au aflat pe aceeaşi scenă cu Margareta Pâslaru şi au primit acest trofeu’, a declarat Cornel Ilie, pentru AGERPRES.

Margareta Pâslaru a afirmat că este emoţionată şi a spus că totul a fost făcut pentru public.

‘Fiecare obiect are o părticică din mine, din ADN-ul meu’, a spus artista şi a precizat că toate fondurile care se vor strânge, ‘atâtea câte vor fi’, vor fi donate către Ambulanţa pentru Monumente.

Artista a amintit că după jumătatea lunii martie este programată lansarea unui nou album, iar toţi banii strânşi din vânzarea acestuia vor fi direcţionaţi către Ambulanţa pentru Monumente.

‘Din anul 2000 am devenit voluntar la Crucea Roşie şi apoi, de câte ori a fost posibil, am oferit rezultatele muzicii pentru copii, pentru vârstnici, pentru actori, dar numai ceea ce derivă din muzică. Asta este calea posibilă, cu alte cuvinte cine cumpără discul poate considera că acea sumă este o donaţie în schimbul căreia primeşte muzica’, a declarat Margareta Pâslaru.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 1 martie – 2 aprilie şi va putea fi vizitată de miercuri până duminică.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu