Formula AS: Margareta Paslaru - Un traseu sentimental, cu valoare istorica - 50 de ani de la primul disc

Sursa: Formula AS /Numarul 945_19-26.11.2010 / autor Ines Hristea

http://www.formula-as.ro/2010/945/lumea-romaneasca-24/margareta-paslaru-un-traseu-sentimental-cu-valoare-istorica-50-de-ani-de-la-primul-disc-13129

"Ii multumesc lui Dumnezeu pentru aceasta uriasa bucurie"

- Ne reintalnim cu ocazia unui eveniment special din cariera dumneavoastra: lansarea albumului "Lasa-mi, toamna pomii verzi", care celebreaza implinirea a 50 de ani de la aparitia primului disc Margareta Paslaru. O veritabila sarbatoare a muzicii romanesti... - Intr-adevar, o jumatate de secol de muzica mi s-a parut a fi un moment care merita sa fie marcat. Intrebandu-ma ce repertoriu ar fi mai potrivit sa aleg pentru acest proiect, am facut o trecere prin toate materialele lansate anterior. Si-atunci mi-a venit ideea ca noul album sa fie unul de autor, cu melodii compuse in exclusivitate de mine. Asta, mai ales in conditiile in care, pe cei 65 de compozitori care mi-au incredintat de-a lungul anilor piese, i-am sarbatorit in 2008 la Uniunea Compozitorilor, la aniversarea debutului meu muzical. Cu discul acesta veti descoperi o alta Margareta.

- Cum ati realizat selectia pieselor? Sunteti o compozitoare si o interpreta prolifica. Numai la o numaratoare fugitiva, eu am descoperit peste 40 de melodii care va apartin.

- Da, sunt cam 70 inregistrate, dar mai am si multe altele cu care nu am apucat sa intru in studio. Selectia am facut-o insa pe criterii tehnice. Au fost multe melodii care au avut un mare succes la vremea lor, dar care nu erau compatibile cu sistemul digital. Desigur, sunetul a fost filtrat cat s-a putut de mult, insa eu am tinut in mod deosebit sa pastrez parfumul acelor ani, asa ca n-am incurajat remix-urile. Majoritatea oamenilor isi doresc sa regaseasca atmosfera acelor perioade, asociaza fiecare melodie cu cate un eveniment din viata lor. Mi s-a spus de multe ori: "Stiti, melodia asta se canta in perioada cand mi-am cunoscut sotul" sau "Copilul meu s-a nascut cand la radio se canta melodia asta." Am remarcat din experientele colegilor mei care si-au remixat piesele ca aceasta "innoire de garderoba" ii deranjeaza pe unii admiratori. Oamenii se identifica emotional cu melodiile noastre vechi numai atunci cand sonorizarea este pastrata cu fidelitate. Discul acesta este, in fond, si o calatorie in timp, e un traseu sentimental, cu valoare, sa spunem, istorica. - Ati fost o interpreta adorata de ascultatori. Totusi, v-ati incercat puterile si in domeniul compozitiei si al textelor. De ce?

- Eu am compus din necesitate, o necesitate interioara. Compozitiile mele sunt izbucniri de sentimente, emotii, framantari, nemultumiri sau porniri rebele. Familia de artisti din care provin - bunicul meu a fost sculptorul Ion Dimitriu-Barlad - s-a ocupat indeaproape de educatia mea si mi-a oferit in copilarie, printre altele, si lectii de pian, cu doamna Lia Romascu. La orele dansei, pe langa arpegii, game si alte studii pe care le faceam, exista un curs in cadrul caruia ni se dadeau niste mici exercitii componistice: improvizatii pe o tema data. Iar de cele mai multe ori, tema era Mozart. Muzica lui spumoasa si dantelata era mai potrivita pentru incepatori. Acele exercitii mi-au servit in anii care-au urmat, mi-au imprimat o usurinta in a compune. In ceea ce priveste textele melodiilor... exprimam tot ceea ce gandeam si simteam. Ulterior, incepand sa calatoresc mult prin tara datorita turneelor, am descoperit savoarea volumelor de poezie citite cu nesat in tren, in autobuz sau in pauzele dintre spectacole. Si azi, volumele acelea poarta insemnele iubirii mele: tot felul de adnotari si sublinieri. Tin minte ca matusa mea se supara grozav cand ma vedea "insemnand" paginile, imi spunea ca "nu se face asa ceva", dar aceea era modalitatea mea de a ma apropia de continutul lor. Citeam mereu si ma trezeam chiar si noptile, ma duceam pe intuneric la raftul din biblioteca unde stiam ca se gaseste volumul X si reciteam poezia care ma obseda. Si, dintr-o data, in minte imi izbucnea o frantura de melodie. Asa s-a nascut si "Lasa-mi, toamna pomii verzi", cel mai longeviv slagar pe care l-am cantat, inspirat de versurile Anei Blandiana. Eram in turneu, in culise, la un spectacol, cand am fredonat fraza muzicala de la refren. Mi-am facut cateva notite frugale, apoi, intoarsa acasa, m-am asezat la pian si-am definitivat melodia... La drept vorbind, dupa ce-am descoperit gustul pentru versurile altora, mi-am dat seama ca ma regaseam in ele, ca exprimau ceea ce, de foarte multe ori, in epoca nu era permis. Asa se face ca au fost destule cantece care mi-au fost respinse de comisia de selectie. Tin minte, de pilda, ca pentru melodia "Mai bine soarta lui Sisif", pe versurile lui Ion Horea, am cerut chiar o audienta in care solicitam, practic, motivul respingerii. Tineam enorm la piesa respectiva si ma durea s-o inchid intr-un sertar. Plus ca, in fond, volumul in care gasisem poezia, "Maslinul lui Platon", il cumparasem dintr-o librarie, nu era ceva interzis. Stiti ce raspuns am primit? "Tovarasa Paslaru, vedeti dumneavoastra, putini sunt cei care citesc poezii, dar toata lumea asculta radio". Am ramas fara replica. Pana la urma, melodia a intrat, totusi, pe disc, dar tarziu, spre sfarsitul anilor '70. In orice caz, eu am ramas fidela versurilor cu miez. Si pe albumul acesta, am trei melodii noi, compozitiile maturitatii.

Ia strabunicii

- Lansarea de album despre care vorbim mai reprezinta o aniversare: 40+1 de ani de la gala MIDEM, momentul cand la Cannes v-a fost decernat Discul de Marmura. Acela a fost un punct de mare semnificatie in traiectoria dumneavoastra artistica.

- Intr-adevar. In 1968 am primit Discul de Aur pentru recordul de vanzari constante. Motiv pentru care, in 1969, am fost invitata la gala MIDEM (n. red. MIDEM - "Targul Discurilor si Partiturilor Muzicale"), de la Cannes, unde veneau castigatorii discurilor de aur din anul precedent. Aceea era a treia editie. A fost un moment senzational, fiindca era prima mea iesire in Vest, eram prima solista de muzica usoara din Romania invitata la acest eveniment, dar, mai cu seama, pentru ca in seara aceea magica, pe scena s-a creat o aliniere de personalitati unice, pe care nu am mai regasit-o niciodata: Ginette Reno, James Last, Tunes Dizzeie, Muslim Magomaev, Patty Bravo, Jaffa Jarkoni, Juan Manuel Serrat, Amalia Rodriguez, Dalida, Mireille Mathieu, Udo Jurgens si Adriano Celentano. Nu existau premiile 1, 2 sau 3, ci toata lumea primea cate un trofeu egal ca valoare. Singurul super-trofeu i-a fost decernat lui Maurice Chevalier, care implinise 80 de ani. Monstrul sacru Chevalier a venit si ne-a felicitat pe fiecare la rand. Ca atare, in seara aceea, ca orice admirator infocat, n-am vrut sa ma mai spal pe mana pe care mi-o stransese "Colosul". (rade) Si-au mai fost doua intamplari nostime la Cannes. Prima s-a petrecut chiar pe scena. Prezentatorul trebuie sa ma anunte, asa ca incepe: "Si acum, din Romania, domnisoara Marguerite...". Si se opreste. Mai incearca o data, se opreste in acelasi punct si-l pufneste rasul. Dupa alte cateva clipe, in care nimeni nu intelegea ce se intampla, maestrul de ceremonii zice: "In sfarsit, domnisoara Marguerite... Pisslarue." Toata sala a izbucnit in hohote de ras. (Pentru cei care nu cunosc limba franceza, felul in care prezentatorul mi-a pronuntat numele s-ar putea traduce prin "urineaza pe strada". (rade)) Dupa iesirea din scena, domnul cu pricina a venit la mine in culise ca sa-si ceara scuze, dar m-a sfatuit sa-mi schimb ortografia numelui, astfel incat sa iasa "passelarue", adica "trece/traverseaza strada". Ceea ce chiar am si facut. Al doilea episod amuzant a fost la petrecerea de dupa gala. La posibilitatile noastre de atunci, nu puteam concura cu blanurile si diamantele doamnelor din Vest si, oricum, inca o rochie din matase, oricat de splendida ar fi fost, n-ar mai fi facut nici o impresie. Prin urmare, am decis sa ma imbrac cu ceva traditional romanesc, si-am luat una din iile pe care le aveam de la strabunica. Cand am ajuns la petrecere, numai ce-am intrat in incapere, ca apare Dalida si se indreapta direct spre mine. Cand a ajuns in fata mea, primul lucru pe care mi l-a spus a fost: "De unde ai bluza asta? Ca eu am douasprezece!". I-am explicat ca sunt din Romania si ca acela e un element de port traditional. Pentru ea, coincidenta a fost hazlie, fiindca desi nu erau de aceeasi culoare, bluzele amandurora erau tot ii, asa ca am fost foarte fotografiate. Si azi stiti ce catastrofa e considerat momentul in care doua vedete vin imbracate la un eveniment in acelasi vesmant. Oricum, de atunci, la toate iesirile in strainatate, eu aveam grija sa-mi adaug in vestimentatie un element folcloric: ba combinam iile cu pantalon si un lant decorativ, cum se purta atunci, sau cu vreo fusta, ba imbracam o vestuta taraneasca, ba ma accesorizam cu o traistuta cusuta de mana. Elementele acestea inedite, in mod automat, atrageau atentia, imi ofereau posibilitatea sa vorbesc despre Romania si aveau si avantajul ca spargeau gheata in cercurile formate din persoane pe care abia atunci le intalneam pentru prima data. - Sunteti emotionata la gandul lansarii noului disc?

- Sigur! Cum sa nu fiu? Discul acesta este pentru mine ca un premiu care oglindeste diamantele trudei, aurul respectului si platina valorii. Si-apoi, simplul fapt ca traiesc sa povestesc... despre toate acestea si ca intalnirea noastra nu m-a prins crosetand la gura sobei, ci in plina energie artistica, mi se pare fantastic. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru aceasta uriasa bucurie! Stiti, in unele momente, chiar am impresia ca vorbesc despre altcineva, nu despre mine. Intervine un soi de dedublare. E straniu! (rade)

- Mi-ati ridicat mingea la fileu, spunandu-mi ca nu stati sa crosetati la gura sobei. Cum arata viata dumneavoastra de acum?

- Sunt intr-o perioada minunata, in plina energie creatoare, sunt intr-o reala efervescenta artistica: am idei, compun, scriu texte, lucrez mult... Pasiunea mea pentru muzica a ramas nealterata. Dar ceea ce ma intereseaza este calitatea, nu cantitatea. Arta nu se face la kilogram. Multumesc Cerului pentru aceasta chemare, pentru aceasta vocatie pe care o cizelez mereu. In rest, particip in continuare la diverse actiuni umanitar-caritabile. Proiectul meu de suflet, "Banca de alimente", realizat cu sprijinul Crucii Rosii, sub conducerea doamnei Mihaela Geoana, a implinit un an. Un an in care s-au colectat si s-au distribuit 200 de tone de alimente. Multumita partenerilor nostri, generozitatii romanilor si celor 5000 de voluntari din tara, nevoiasii primesc pachete cu alimente, chiar la ei acasa. In aceeasi logica a sufletului si a inimii se inscriu si "rundele" de povesti pe care le fac la bolnaviorii de la spitalul Grigore Alexandrescu. Merg la sectia de ortopedie, la copilasii imobilizati la pat si le citesc. Ceea ce-mi doresc este sa le abat gandul, fie si pentru cateva minute, de la dureri, de la frica. De cate ori plec din salon le spun: "Data viitoare sa nu va mai gasesc aici. Sper sa nu ne mai intalnim. Decat in afara spitalului". Acum, din cauza pregatirilor in vederea lansarii albumului, am facut o mica pauza, dar de Mos Nicolae acolo o sa fiu. Crucea Rosie ma va ajuta si-n acest an sa-i bucur pe copii nu doar cu povesti, dar si cu alte cadouri. Roadele toamnei

- O viata plina...

- Da, si mai ales toamnele. Toamna este cel mai bogat anotimp din punct de vedere profesional. Iubesc toamna: ma simt plina de energie luminoasa si culeg roadele intregului an de munca. Toamna, coloritul naturii ma inspira, lumina e blanda si scade, ceata ma invaluie in dulci visari, iar ploaia imi picura stropi de energii vitale. In decembrie, in schimb, simt nevoia, din cand in cand, si de momente mai linistite. Pe noptiera ma asteapta carti noi, iar, cu gandul la sotul meu, analizez, cumva, propriul sentiment de durere, citind ampla lucrare semnata de Mircea Mihaies, "Despre doliu". In tot acest timp, nu ma indepartez nici de muzica. Muzica pre-clasica ma relaxeaza in momentele tensionate. De-altfel, Telemann, Bach, Corelli si Vivaldi mi-au slujit si la ilustrarea emisiunilor culturale pe care le-am regizat si produs peste Ocean. Pentru aceste emisiuni, cat si pentru proiectul "1 Iunie - Ziua Internationala a Copiilor", am fost onorata, in 2002, cu premiul "Women of Excellence".

- Muzica e o constanta in viata dumneavoastra. Stiu ca sustineti si o rubrica, "Margareta prezinta pe...", in emisiunea "Radioul de sambata seara", de la postul Radio Romania Actualitati. - Acum un an de zile, intervievata fiind de Pompilius Onofrei, realizatorul emisiunii, mi-am exprimat dorinta de a-i sustine pe tinerii cu-adevarat talentati, despre care stiam ca exista, de la festivalurile muzicale din tara, in juriile carora ma aflasem. Asa a venit ideea acestei rubrici permanente. Si ma bucur sa spun ca nu duc lipsa de "material". Exista multi tineri romani extrem de dotati din punct de vedere muzical, care insa nu sunt cunoscuti publicului, desi castiga premii peste premii. Scopul meu este, asadar, acela de a-i face mai vizibili, de a le deschide o cale spre afirmare. - Doamna, stiu ca sunteti o persoana care tine foarte mult la intimitatea familiei, dar va rog totusi sa vorbim putin si despre nepotelul dumneavoastra.

- Sunt foarte mandra ca am un nepotel foarte dragalas care tocmai a implinit 3 luni. Il cheama Luca. Am fost la el asta-vara, ne-am jucat impreuna... Se pare ca rezoneaza intr-un fel deosebit la sunetul glasului meu: de fiecare data cand ma aude, se opreste din ce face si ma priveste cu interes si chiar cu mirare. E un copilas foarte vesel... O mare bucurie! - Dar lumea dimprejur cum o vedeti? Traim vremuri grele...

- In general, ma feresc de concluzii, fiindca o concluzie inchide, or eu vreau sa las mereu portile deschise. In momentele dificile, refugiul nostru poate fi arta, muzica, o carte buna, o rugaciune...

Platina cu straluciri de diamant!